2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

briliánt, ~ă [At: I. IONESCU, M. 252 / V: berlant, berleant, berliant, briant / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr briliant] 1 a (Frm) Strălucitor la lumină Si: sclipitor. 2 a (Frm) Splendid. 3 sn Diamant tăiat în fețe pe două laturi pentru a deveni mai strălucitor. 4 sn (Tip) Nume al unui corp de literă foarte mică (de trei puncte).

BRILIÁNT, briliante, s. n. 1. Diamant șlefuit în dublă piramidă cu numeroase fațete pentru accentuarea reflexului luminii, folosit ca piatră prețioasă, montat în bijuterii. 2. Numele celui mai mic corp de literă tipografică. [Pr.: -li-ant] – Din fr. brillant, rus. bril’ant.

BRILIÁNT, briliante, s. n. 1. Diamant șlefuit în dublă piramidă cu numeroase fațete pentru accentuarea reflexului luminii, folosit ca piatră prețioasă, montat în bijuterii. 2. Numele celui mai mic corp de literă tipografică. [Pr.: -li-ant] – Din fr. brillant, rus. brilánt.

BRILIÁNT2, -Ă, brilianți, -te, adj. (Franțuzism învechit) Strălucitor, sclipitor; splendid, strălucit. Balul e în adevăr foarte briliant. ALECSANDRI, T. 1423. – Pronunțat: -li-ant.

BRILIÁNT1, briliante, s. n. Piatră prețioasă transparentă (în special diamant), șlefuită în dublă piramidă, pentru a străluci mai puternic; se folosește ca podoabă, aplicat pe bijuterii. Zaharia Duhu a ales cîteva briliante prețuind o avere. C. PETRESCU, A. 320. Iară Mihai, așezîndu-se în scaunul domniei, puse stema în cap, numai de briliante și de smarand. ISPIRESCU, M. V 47. – Pronunțat: -li-ant.Pl. și: (învechit) brilianturi (FILIMON, C. 149).

BRILIANT2, -Ă, brilianți, -te, adj. (Franțuzism înv.) Strălucitor, sclipitor; strălucit. [Pr.: -li-ant] – Fr. brillant.

BRILIÁNT1, briliante, s. n. 1. Piatră prețioasă (diamant șlefuit în dublă piramidă) folosită ca podoabă aplicată pe bijuterii. 2. Numele celui mai mic corp de literă tipografică. [Pr.: -li-ant] – Fr. brillant.

BRILIÁNT s.n. 1. Diamant șlefuit în dublă piramidă, folosit ca podoabă. 2. Caracter de literă de trei puncte tipografice. [Pron. -li-ant, pl. -te, -turi, var. briant s.n. / < fr. brillant, engl. brilliant].

BRILIÁNT s. n. 1. diamant șlefuit în formă de dublă piramidă, piatră prețioasă. 2. caracter de literă de trei puncte tipografice. (< fr. brillant, rus. brilliant)

BRILIÁNT ~e n. Diamant mic, șlefuit, cu numeroase fațete care accentuează reflexul luminii, folosit ca piatră prețioasă, la bijuterii. [Sil. -li-ant] /<fr. brillant

briliant a. strălucitor. ║ n. diamant tăiat cu mai multe fețe.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

briliánt (-li-ant) s. n., pl. briliánte

briliánt s. n. (sil. -li-ant), pl. briliánte

briliant (i-a), pl. briliante


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

briliánt (briliántă), adj. – Strălucitor. Fr. brillant. Ca adj., este cuvînt poetic importat al romantismului, fără circulație reală. – Der. briliant (var. berl(i)ant), s. n. (briliant), a cărui var. provine din tc. birlandi, barlandi, ngr. μπιρλάντια; briliantat, adj. (împodobit cu briliante); briliantin, adj. (strălucitor).

Intrare: briliant (adj.)
briliant3 (adj.) adjectiv
  • silabație: bri-li-ant
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • briliant
  • briliantul
  • briliantu‑
  • briliantă
  • brilianta
plural
  • brilianți
  • brilianții
  • briliante
  • briliantele
genitiv-dativ singular
  • briliant
  • briliantului
  • briliante
  • briliantei
plural
  • brilianți
  • brilianților
  • briliante
  • briliantelor
vocativ singular
plural
Intrare: briliant (s.n.)
briliant1 (pl. -e) substantiv neutru
  • silabație: bri-li-ant
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • briliant
  • briliantul
  • briliantu‑
plural
  • briliante
  • briliantele
genitiv-dativ singular
  • briliant
  • briliantului
plural
  • briliante
  • briliantelor
vocativ singular
plural
briliant2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • briliant
  • briliantul
  • briliantu‑
plural
  • brilianturi
  • brilianturile
genitiv-dativ singular
  • briliant
  • briliantului
plural
  • brilianturi
  • brilianturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

briliant (adj.)

etimologie:

briliant (s.n.)

  • 1. Diamant șlefuit în dublă piramidă cu numeroase fațete pentru accentuarea reflexului luminii, folosit ca piatră prețioasă, montat în bijuterii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: diamant 2 exemple
    exemple
    • Zaharia Duhu a ales cîteva briliante prețuind o avere. C. PETRESCU, A. 320.
      surse: DLRLC
    • Iară Mihai, așezîndu-se în scaunul domniei, puse stema în cap, numai de briliante și de smarand. ISPIRESCU, M. V 47.
      surse: DLRLC
  • 2. Numele celui mai mic corp de literă tipografică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: