briliant, ~ă [At: I. IONESCU, M. 252 / V: berlant, berleant, berliant, briant / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr briliant] 1 a (Frm) Strălucitor la lumină Si: sclipitor. 2 a (Frm) Splendid. 3 sn Diamant tăiat în fețe pe două laturi pentru a deveni mai strălucitor. 4 sn (Tip) Nume al unui corp de literă foarte mică (de trei puncte).

briliant, -ă s.n., adj. 1 s.n. Diamant șlefuit în formă de dublă piramidă, cu numeroase fațete pentru accentuarea reflexului luminii, montat în bijuterii. Zaharia Duhu a ales cîteva briliante prețuind o avere (CE. PETR.). 2 s.n. (tipogr.) Cel mai mic corp de literă de trei puncte tipografice. 3 adj. Care strălucește ca diamantul; care este sclipitor, strălucitor, splendid. Balul... e foarte briliant (ALECS.). • sil. -li-ant. pl. -e. și briant, -ă adj. /<fr. briliant, it. briliante, germ. Brillant, brillant, rus. бриллиант.

BRILIANT², -Ă, brilianți, -te, adj. (Franțuzism învechit) Strălucitor, sclipitor; splendid, strălucit. Balul e în adevăr foarte briliant. ALECSANDRI, T. 1423. – Pronunțat: -li-ant.

BRILIANT², -Ă, brilianți, -te, adj. (Franțuzism înv.) Strălucitor, sclipitor; strălucit. [Pr.: -li-ant] – Fr. brillant.

briliant a. strălucitor. ║ n. diamant tăiat cu mai multe fețe.

briant, ~ă a, sn vz briliant

briant, -ă adj. v. briliant.

+briliant¹ (desp. -li-ant) adj. m., pl. brilianți; f. briliantă, pl. briliante

briliant (briliantă), adj. – Strălucitor. Fr. brillant. Ca adj., este cuvînt poetic importat al romantismului, fără circulație reală. – Der. briliant (var. berl(i)ant), s. n. (briliant), a cărui var. provine din tc. birlandi, barlandi, ngr. μπιρλάντια; briliantat, adj. (împodobit cu briliante); briliantin, adj. (strălucitor).