5 definiții pentru briliant (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

briliánt, ~ă [At: I. IONESCU, M. 252 / V: berlant, berleant, berliant, briant / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr briliant] 1 a (Frm) Strălucitor la lumină Si: sclipitor. 2 a (Frm) Splendid. 3 sn Diamant tăiat în fețe pe două laturi pentru a deveni mai strălucitor. 4 sn (Tip) Nume al unui corp de literă foarte mică (de trei puncte).

BRILIÁNT2, -Ă, brilianți, -te, adj. (Franțuzism învechit) Strălucitor, sclipitor; splendid, strălucit. Balul e în adevăr foarte briliant. ALECSANDRI, T. 1423. – Pronunțat: -li-ant.

BRILIANT2, -Ă, brilianți, -te, adj. (Franțuzism înv.) Strălucitor, sclipitor; strălucit. [Pr.: -li-ant] – Fr. brillant.

briliant a. strălucitor. ║ n. diamant tăiat cu mai multe fețe.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

briliánt (briliántă), adj. – Strălucitor. Fr. brillant. Ca adj., este cuvînt poetic importat al romantismului, fără circulație reală. – Der. briliant (var. berl(i)ant), s. n. (briliant), a cărui var. provine din tc. birlandi, barlandi, ngr. μπιρλάντια; briliantat, adj. (împodobit cu briliante); briliantin, adj. (strălucitor).

Intrare: briliant (adj.)
briliant3 (adj.) adjectiv
  • silabație: bri-li-ant
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • briliant
  • briliantul
  • briliantu‑
  • briliantă
  • brilianta
plural
  • brilianți
  • brilianții
  • briliante
  • briliantele
genitiv-dativ singular
  • briliant
  • briliantului
  • briliante
  • briliantei
plural
  • brilianți
  • brilianților
  • briliante
  • briliantelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

briliant (adj.)

etimologie: