BRILIANT, briliante, s. n. 1. Diamant șlefuit în dublă piramidă cu numeroase fațete pentru accentuarea reflexului luminii, folosit ca piatră prețioasă, montat în bijuterii. 2. Numele celui mai mic corp de literă tipografică. [Pr.: -li-ant] – Din fr. brillant, rus. bril’ant.

briliant, ~ă [At: I. IONESCU, M. 252 / V: berlant, berleant, berliant, briant / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr briliant] 1 a (Frm) Strălucitor la lumină Si: sclipitor. 2 a (Frm) Splendid. 3 sn Diamant tăiat în fețe pe două laturi pentru a deveni mai strălucitor. 4 sn (Tip) Nume al unui corp de literă foarte mică (de trei puncte).

briliant, -ă s.n., adj. 1 s.n. Diamant șlefuit în formă de dublă piramidă, cu numeroase fațete pentru accentuarea reflexului luminii, montat în bijuterii. Zaharia Duhu a ales cîteva briliante prețuind o avere (CE. PETR.). 2 s.n. (tipogr.) Cel mai mic corp de literă de trei puncte tipografice. 3 adj. Care strălucește ca diamantul; care este sclipitor, strălucitor, splendid. Balul... e foarte briliant (ALECS.). • sil. -li-ant. pl. -e. și briant, -ă adj. /<fr. briliant, it. briliante, germ. Brillant, brillant, rus. бриллиант.

*BRILIANT I. adj. Strălucitor: balul e în adevăr foarte ~ (ALECS.). II. sn. (pl. -te, ‼ -turi) 💎 Diamant pilit și pe fața deasupra și pe cea dedesubt, spre a străluci mai mult: puse stema în cap, numai de ~e și de smarand (ISP.) [fr.].

BRILIANT, briliante, s. n. 1. Diamant șlefuit în dublă piramidă cu numeroase fațete pentru accentuarea reflexului luminii, folosit ca piatră prețioasă, montat în bijuterii. 2. Numele celui mai mic corp de literă tipografică. [Pr.: -li-ant] – Din fr. brillant, rus. brilánt.

BRILIANT¹, briliante, s. n. Piatră prețioasă transparentă (în special diamant), șlefuită în dublă piramidă, pentru a străluci mai puternic; se folosește ca podoabă, aplicat pe bijuterii. Zaharia Duhu a ales cîteva briliante prețuind o avere. C. PETRESCU, A. 320. Iară Mihai, așezîndu-se în scaunul domniei, puse stema în cap, numai de briliante și de smarand. ISPIRESCU, M. V. 47. – Pronunțat: -li-ant. – Pl. și: (învechit) brilianturi (FILIMON, C. 149).

BRILIANT¹, briliante, s. n. 1. Piatră prețioasă (diamant șlefuit în dublă piramidă) folosită ca podoabă aplicată pe bijuterii. 2. Numele celui mai mic corp de literă tipografică. [Pr.: -li-ant] – Fr. brillant.

BRILIANT s.n. 1. Diamant șlefuit în dublă piramidă, folosit ca podoabă. 2. Caracter de literă de trei puncte tipografice. [Pron. -li-ant, pl. -te, -turi, var. briant s.n. / < fr. brillant, engl. brilliant].

BRILIANT s. n. 1. diamant șlefuit în formă de dublă piramidă, piatră prețioasă. 2. caracter de literă de trei puncte tipografice. (< fr. brillant, rus. brilliant)

BRILIANT ~e n. Diamant mic, șlefuit, cu numeroase fațete care accentuează reflexul luminii, folosit ca piatră prețioasă, la bijuterii. [Sil. -li-ant] /<fr. brillant

briliant a. strălucitor. ║ n. diamant tăiat cu mai multe fețe.

berlant sn vz briliant

berleant sn vz briliant

berliant sn vz briliant

*BERLANT (pl. -te) sn. pop. 💎 = BRILIANT: Hainele... împodobite numai cu ~e (PANN).

*BRILIANȚEL pop. *BRILĂNȚEL (pl. -ele) sn. 💎 dim. BRILIANT: îi dă un inel cu un brilănțel de toată frumusețea (CAR.).

berlant n. numele popular al briliantului: am pierdut un diamant mai frumos decât berlant PANN.

berlánt V. brilant.

briliant² (desp. -li-ant) s. n., pl. briliante

briliant (-li-ant) s. n., pl. briliante

briliant s. n. (sil. -li-ant), pl. briliante

briliant (i-a), pl. briliante

briliant, -te.

briliant (briliantă), adj. – Strălucitor. Fr. brillant. Ca adj., este cuvînt poetic importat al romantismului, fără circulație reală. – Der. briliant (var. berl(i)ant), s. n. (briliant), a cărui var. provine din tc. birlandi, barlandi, ngr. μπιρλάντια; briliantat, adj. (împodobit cu briliante); briliantin, adj. (strălucitor).