2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

brăcuire sf [At: I. IONESCU, D. 172 / Pl: ~ri / E: brăcui + ~ re] (Reg) 1-2 Selectare și alegere a părților bune de cele rele Si: brăcuit (1), brăcuitură. 3 Răvășire. 4 Deteriorare.

BRĂCUÍRE, brăcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a brăcui.V. brăcui.

BRĂCUÍRE, brăcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a brăcui.V. brăcui.

BRĂCUÍRE, brăcuiri, s. f. Acțiunea de a brăcui.

BRĂCUÍRE, brăcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a brăcui.

brăcui vt [At: ȘEZ. V 39/2 / Pzi: ~iesc / E: ucr бракувати] (Reg) 1-2 A selecta și separa lucrurile (obiectele, părțile) bune de cele rele. 3 (Pex) A răvăși. 4 (Pex) A deteriora.

BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile2; a da deoparte ceea ce este nefolosit. ♦ A lăsa numai bracurile2, alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Brac2 + suf. -ui.

BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile2; a da deoparte ceea ce este nefolosit. ♦ A lăsa numai bracurile2, alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Brac2 + suf. -ui.

BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mold.) A alege bracurile, a separa ceea ce e de lepădat de ceea ce este bun. 2. A lăsa numai părțile nefolositoare, alegînd tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a strica, a deteriora; (Silv.) a tăia o pădure în mod neregulat, scoțînd arborii buni și lăsînd pe cei cu defecte, care rămîn în pîlcuri rare. Toată pădurea este ciuntită și brăcuită. I. IONESCU, M. 643.

BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile; a da deoparte ceea ce e de aruncat. ♦ A lăsa numai bracurile, alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Din brac2.

brăcuì v. 1. a alege bracurile; 2. a lepăda ca netrebnic; 3. a tăia tot lemnul bun dintr’o pădure.

brăcuĭésc v. tr. (d. brac). Stric, deteriorez: pădurĭ brăcuite pin pășunat. Tut. Curăț pomiĭ de ramurĭ uscate.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

brăcuíre (reg.) s. f., g.-d. art. brăcuírii; pl. brăcuíri

brăcuíre s. f., g.-d. art. brăcuírii; pl. brăcuíri

brăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. brăcuiésc, imperf. 3 sg. brăcuiá; conj. prez. 3 să brăcuiáscă

brăcuí vb., ind. prez. 1 și 3 pl. brăcuiésc, imperf. 3 sg. brăcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. brăcuiáscă

Intrare: brăcuire
brăcuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brăcuire
  • brăcuirea
plural
  • brăcuiri
  • brăcuirile
genitiv-dativ singular
  • brăcuiri
  • brăcuirii
plural
  • brăcuiri
  • brăcuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: brăcui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • brăcui
  • brăcuire
  • brăcuit
  • brăcuitu‑
  • brăcuind
  • brăcuindu‑
singular plural
  • brăcuiește
  • brăcuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • brăcuiesc
(să)
  • brăcuiesc
  • brăcuiam
  • brăcuii
  • brăcuisem
a II-a (tu)
  • brăcuiești
(să)
  • brăcuiești
  • brăcuiai
  • brăcuiși
  • brăcuiseși
a III-a (el, ea)
  • brăcuiește
(să)
  • brăcuiască
  • brăcuia
  • brăcui
  • brăcuise
plural I (noi)
  • brăcuim
(să)
  • brăcuim
  • brăcuiam
  • brăcuirăm
  • brăcuiserăm
  • brăcuisem
a II-a (voi)
  • brăcuiți
(să)
  • brăcuiți
  • brăcuiați
  • brăcuirăți
  • brăcuiserăți
  • brăcuiseți
a III-a (ei, ele)
  • brăcuiesc
(să)
  • brăcuiască
  • brăcuiau
  • brăcui
  • brăcuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

brăcuire

  • 1. regional Acțiunea de a brăcui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • vezi brăcui
    surse: DEX '98 DEX '09

brăcui

  • 1. regional A alege bracurile; a da deoparte ceea ce este nefolosit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. A lăsa numai bracurile, alegând tot ce a fost mai bun.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Brac + sufix -ui.
    surse: DEX '09 DEX '98