BOGHET, -Ă, bogheți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre găini) Cu un smoc de pene pe cap; moțat 2. Fig. Frumos și mare. Ochi bogheți. [Adj. f. și: bogheată] – Et. nec.

boghet², ~eată [At: CREANGĂ, GL. / V: bodiet, ~ă af / Pl: ~eți, ~e / E: nct] 1-2 smf, a (Pasăre) cu moț. 3 (Fig) a Frumos și gras.

boghet¹ av vz bugăt

boghet², -ă adv., adj. v. bugăt.

boghet¹, -ă adj. (reg.) 1 (despre găini) Care are un smoc de pene pe cap; moțat. 2 Fig. Frumos și mare. Îmi făcea... un benghi boghet în frunte (CR.). • pl. -ți, -te. /etimol. nec.

BOGHET² = BUGĂT.

BOGHET¹, -EATĂ, -ETĂ adj. Mold. 1 Cucuiat; Găină ~ă, puică ~ă (găină, puică) cu pene pe la urechi: Trei găini boghete Șed la mama în părete (GOR.) (ghicitoare despre „fereastră”) ¶ 2 pr. anal. Gros, umflat: îmi făcea apoi cîte un benghiu ~ în frunte (CRG).

BOGHET, -Ă, bogheți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre găini) Cu un smoc de pene pe cap; moțat. 2. Fig. Frumos și mare. Ochi bogheți. – Et. nec.

BOGHET, -Ă, bogheți, -te, adj. (Mold.) 1. (Despre găini) Cu un smoc de pene pe cap. V. moțat. Nu apucă bine să arunce grăunțele și, pe dată, din toate colțurile ogrăzii răsăriră găini negre, albe, cocoși cu creasta bătută, puici boghete, rațe leșești. DUNĂREANU, N. 20. Să nu cumva să-mi prindeți pe porumbacu ori vro puică baghetă, că vă splnzur. HOGAȘ, DR. II 88. Își aducea ea aminte de puicile cele nadolence și boghete. CREANGĂ, P. 12. 2. (Substantivat) [Cocoșul] se repezea să despartă două boghete zuliare. CONTEMPORANUL, V_I 97. 2. Mare și frumos. Dacă aș avea de unde, i-aș da ochi mai bogheți. SADOVEANU, P. M. 59. Îmi făcea apoi cîte un benchi boghet în frunte. CREANGĂ, A. 35.

BOGHET, -Ă, bogheți, -te, adj. (Reg., despre găini) Cu un smoc de pene pe cap. ♦ Fig. Frumos și mare. Ochi bogheți.

BOGHET ~tă (~ți, ~te) pop. (despre găini) Care are moț; cu moț; moțat. * Ochi ~ți ochi mari și frumoși. /Orig. nec.

boghet a. Mold. împenat la cap (vorbind de pasări): pasări cari de cari mai cucuiete si mai boghete CR. [Dela boaghe, ca buhos dela buhă].

boghét, -étă adj. (d. boaghe, adică „cu fața bucălată, ca bufniței”, ca buhos, d. buhă). Mold. Cu capu gogoneț de multe pene orĭ bucălat, vorbind de găinĭ și cocoșĭ orĭ și de copiĭ: bată-l untu scurteĭ (numele vaciĭ) și oŭăle bogheteĭ și zama cucuĭeteĭ (găiniĭ cucuĭate)!

bodiet, ~ă a vz boghet

bogăt, ~ă a vz bugăt

bogât, ~ă a vz bugăt

boghetă af vz boghet²

bugăt, ~ă [At: (a. 1771) IORGA, S.D. XII, 247 / V: bog-, bogât, boghet / Pl: ~ați, ~e / E: nct] 1 (Rar) av (Copț „de”) Destul. 2 a Destul. 3 a Care este încărcat peste măsură.

bugăt, -ă adv., adj. (pop.) 1 adv. (constr. cu prep. „de”) Destul, de ajuns; cu îmbelșugare. Știut-ați bugăt de bine... Că mergeți pe țări străine (POP.). 2 adj. Care este destul, suficient. Lasă-le la dracu, Doamne, Că rabdă bugătă foame (POP.). 3 adj. Care este încărcat peste măsură, cu vîrf. Un car boghet (CR.). • pl. -ți, -te. și bogăt, -ă, boghet, -ă adv., adj. /cf. bogat, boghet.

❍BUGĂT adj. și adv. Mold. Maram. Trans. Destul, de ajuns.

BUGHET adj. și adv. Maram. = BUGĂT.

bogăt V. bugăt.

bugăt, -ă adj. (d. bogat). Trans. Destul: a răbda bugătă foame. Adv. Bugăt de răŭ. – Și bogăt.

!boghet (reg.) adj. m., pl. bogheți; f. bogheată, pl. boghete

boghet (reg.) adj. m., pl. bogheți; f. boghetă/bogheată, pl. boghete

boghet adj. m., pl. bogheți; f. sg. boghetă / bogheată, pl. boghete

BUGĂT adv. v. îndeajuns.

BUGĂT adj., adv. v. destul, suficient.

BUGĂT adj. v. îndestulător.

bugăt adj. v. ÎNDESTULĂTOR.

bugăt adj., adv. v. DESTUL. SUFICIENT.

bugăt adv. v. ÎNDEAJUNS.

bugăt, adv. Destul, suficient, de ajuns: „Hori de-aieste sunt bugăte” (Calendar, 1980: 54). – Et. nec. (MDA).

bugăt, (bughet, boghet), adv. – Destul, suficient, de ajuns: „Hori de-aieste sunt bugăte” (Calendar, 1980: 54). – Et. nec. (MDA).

bugăt, (bughet, boghet), adv. – Destul, suficient, de ajuns: „Hori de-aieste sunt bugăte” (Calendar 1980: 54). – Et. nec. (MDA).