blegit¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: blegi] 1-2 Blegire (1-2).

blegit², ~ă a [At: ODOBESCU, S. III 41 / Pl: ~iți, ~e / E: blegi] 1-6 Bleg (1-4, 8, 9).

blegit, -ă adj. Bleg. • pl. -ți, -te. /v. blegi.

BLEGIT, -Ă, blegiți, -te, adj. (Despre urechile animalelor) Care atîrnă (moale) în jos; (despre urechile oamenilor) depărtat de cap și aplecat în jos; bleg, pleoștit. Avea urechile blegite, ca niște foi de ceapă. SAHIA, N. 92. Braica, Grivei și Dudaș, cu botul la pămînt, cu urechile blegite, cu coada întinsă, aleargă fără îndurare. ODOBESCU, S. III 41.

BLEGIT, -Ă, blegiți, -te, adj. Bleg (2). – V. blegi.

blegi [At: TDRG / V: ~^[1] / Pzi: ~egesc / E: bleg] 1 vr (D. urechi) A deveni bleg (2). 2 (Pex) vr A deveni bleg. 3 vt (Înv) A spune cuiva „blegule”. incompletă în original

blegi vb. IV. refl. 1 (despre urechi) A se face bleg. 2 Fig. (despre oameni) A deveni prost, nătărău; a se bleojdi. • prez.ind. -esc. /bleg + -i.

BLEGI (-egesc) I. vb. tr. A lăsa să-i atîrne urechile II. vb. refl. 1 A-i atîrna urechile, a deveni bleg ¶ 2 Fig. familiar A se prosti.

BLEJI – BLEGI.

BLEGI, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre oameni) A deveni bleg, a se moleși, a se prosti. V. ramoli. 2. (Despre urechile animalelor) A se face bleg, a se lăsa în jos, a se pleoști.

BLEGI, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre oameni) A deveni bleg (1). 2. (Despre urechi) A se face bleg (2). – Din bleg.

A SE BLEGI mă ~esc intranz. 1) (despre persoane) A deveni bleg. 2) (despre urechi) A se face bleg; a se lăsa în jos sau într-o parte (pierzându-și poziția sau forma); a se pleoști; a se bleojdi. /Din bleg

blegésc v. tr. Prefac în bleg. V. refl. Mă moleșesc. Fig. Mă prostesc.

blegi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blegesc, 3 sg. blegește, imperf. 1 blegeam; conj. prez. 1 sg. să blegesc, 3 să blegească

blegi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blegesc, imperf. 3 sg. blegea; conj. prez. 3 să blegească

blegi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blegesc, imperf. 3 sg. blegea; conj. prez. 3 sg. și pl. blegească

blegi, blegesc v. r. 1. a se muia 2. a se pleoști

BLEGIT adj. v. clăpăug.

BLEGIT adj. atîrnat, bleg, clăpăug, lăsat, pleoștit, (pop.) blegoșat, (prin Olt.) bleonc, (Mold. și Transilv.) dăbălăzat, (prin Transilv.) plecozat, (fam.) bleojdit. (Cu urechile ~.)

BLEGI vb. 1. a se moleși, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. 2. v. pleoști.

BLEGI vb. 1. a se moleși, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. (Ce te-ai ~ așa?, nu te simți bine?) 2. a se pleoști, (pop.) a se blegoșa, (Mold.) a se clăpăugi, (Transilv., Mold. și Bucov.) a se dăbălăza. (I s-au ~ urechile.)