opțiuni
  • info

2 intrări

22 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BLEGIT, -Ă, blegiți, -te, adj. Bleg (1). – V. blegi.

BLEGIT, -Ă, blegiți, -te, adj. Bleg (1). – V. blegi.

blegit1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: blegi] 1-2 Blegire (1-2).

blegit2, ~ă a [At: ODOBESCU, S. III 41 / Pl: ~iți, ~e / E: blegi] 1-6 Bleg (1-4, 8, 9).

blegit, -ă adj. Bleg. • pl. -ți, -te. /v. blegi.

BLEGIT, -Ă, blegiți, -te, adj. (Despre urechile animalelor) Care atîrnă (moale) în jos; (despre urechile oamenilor) depărtat de cap și aplecat în jos; bleg, pleoștit. Avea urechile blegite, ca niște foi de ceapă. SAHIA, N. 92. Braica, Grivei și Dudaș, cu botul la pămînt, cu urechile blegite, cu coada întinsă, aleargă fără îndurare. ODOBESCU. S.III 41.

BLEGIT, -Ă, blegiți, -te, adj. Bleg (2). – V. blegi.

BLEGI, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre urechi) A se face bleg (1). 2. (Despre oameni) A deveni bleg (2); a se bleojdi2. – Din bleg.

BLEGI, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre urechi) A se face bleg (1). 2. (Despre oameni) A deveni bleg (2); a se bleojdi2. – Din bleg.

blegi [At: TDRG / V: ~[1] / Pzi: ~egesc / E: bleg] 1 vr (D. urechi) A deveni bleg (2). 2 (Pex) vr A deveni bleg. 3 vt (Înv) A spune cuiva „blegule”. incompletă în original

  1. Greșeală în original: varianta nu poate avea forma principală. — cata

blegi vb. IV. refl. 1 (despre urechi) A se face bleg. 2 Fig. (despre oameni) A deveni prost, nătărău; a se bleojdi. • prez.ind. -esc. /bleg + -i.

BLEGI (-egesc) I. vb. tr. A lăsa să-i atîrne urechile II. vb. refl. 1 A-i atîrna urechile, a deveni bleg 2 fig. familiar A se prosti.

BLEGI, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre oameni) A deveni bleg, a se moleși, a se prosti. V. ramoli. 2. (Despre urechile animalelor) A se face bleg, a se lăsa în jos, a se pleoști.

BLEGI, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre oameni) A deveni bleg (1). 2. (Despre urechi) A se face bleg (2). – Din bleg.

A SE BLEGI mă ~esc intranz. 1) (despre persoane) A deveni bleg. 2) (despre urechi) A se face bleg; a se lăsa în jos sau într-o parte (pierzându-și poziția sau forma); a se pleoști; a se bleojdi. /Din bleg

blegésc v. tr. Prefac în bleg. V. refl. Mă moleșesc. Fig. Mă prostesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

blegi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blegesc, 3 sg. blegește, imperf. 1 blegeam; conj. prez. 1 sg. să blegesc, 3 să blegească

blegi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blegesc, imperf. 3 sg. blegea; conj. prez. 3 să blegească

blegi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blegesc, imperf. 3 sg. blegea; conj. prez. 3 sg. și pl. blegească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BLEGIT adj. v. clăpăug.

BLEGIT adj. atîrnat, bleg, clăpăug, lăsat, pleoștit, (pop.) blegoșat, (prin Olt.) bleonc, (Mold. și Transilv.) dăbălăzat, (prin Transilv.) plecozat, (fam.) bleojdit. (Cu urechile ~.)

BLEGI vb. 1. a se moleși, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. 2. v. pleoști.

BLEGI vb. 1. a se moleși, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. (Ce te-ai ~ așa?, nu te simți bine?) 2. a se pleoști, (pop.) a se blegoșa, (Mold.) a se clăpăugi, (Transilv., Mold. și Bucov.) a se dăbălăza. (I s-au ~ urechile.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

blegi, blegesc v. r. 1. a se muia 2. a se pleoști

Intrare: blegit
blegit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blegit
  • blegitul
  • blegitu‑
  • blegită
  • blegita
plural
  • blegiți
  • blegiții
  • blegite
  • blegitele
genitiv-dativ singular
  • blegit
  • blegitului
  • blegite
  • blegitei
plural
  • blegiți
  • blegiților
  • blegite
  • blegitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: blegi
verb (V407)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • blegi
  • blegire
  • blegit
  • blegitu‑
  • blegind
  • blegindu‑
 singular plural
  • blegește
  • blegiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • blegesc
 (să)
  • blegesc
  • blegeam
  • blegii
  • blegisem
a II-a (tu)
  • blegești
 (să)
  • blegești
  • blegeai
  • blegiși
  • blegiseși
a III-a (el, ea)
  • blegește
 (să)
  • blegească
  • blegea
  • blegi
  • blegise
plural I (noi)
  • blegim
 (să)
  • blegim
  • blegeam
  • blegirăm
  • blegiserăm
  • blegisem
a II-a (voi)
  • blegiți
 (să)
  • blegiți
  • blegeați
  • blegirăți
  • blegiserăți
  • blegiseți
a III-a (ei, ele)
  • blegesc
 (să)
  • blegească
  • blegeau
  • blegiră
  • blegiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

blegit, blegităadjectiv

  • 1. Bleg. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: bleg clăpăug pleoștit
    • format_quote Avea urechile blegite, ca niște foi de ceapă. SAHIA, N. 92. DLRLC
    • format_quote Braica, Grivei și Dudaș, cu botul la pămînt, cu urechile blegite, cu coada întinsă, aleargă fără îndurare. ODOBESCU. S.III 41. DLRLC
etimologie:
  • vezi blegi DEX '98 DEX '09

blegi, blegescverb

etimologie:
  • bleg DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.