2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

blegit1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: blegi] 1-2 Blegire (1-2).

blegit2, ~ă a [At: ODOBESCU, S. III 41 / Pl: ~iți, ~e / E: blegi] 1-6 Bleg (1-4, 8, 9).

BLEGÍT, -Ă, blegiți, -te, adj. Bleg (1). – V. blegi.

BLEGÍT, -Ă, blegiți, -te, adj. Bleg (1). – V. blegi.

BLEGÍT, -Ă, blegiți, -te, adj. (Despre urechile animalelor) Care atîrnă (moale) în jos; (despre urechile oamenilor) depărtat de cap și aplecat în jos; bleg, pleoștit. Avea urechile blegite, ca niște foi de ceapă. SAHIA, N. 92. Braica, Grivei și Dudaș, cu botul la pămînt, cu urechile blegite, cu coada întinsă, aleargă fără îndurare. ODOBESCU. S.III 41.

BLEGÍT, -Ă, blegiți, -te, adj. Bleg (2). – V. blegi.

blegí [At: TDRG / V: ~[1] / Pzi: ~egesc / E: bleg] 1 vr (D. urechi) A deveni bleg (2). 2 (Pex) vr A deveni bleg. 3 vt (Înv) A spune cuiva „blegule”. incompletă în original

  1. Greșeală în original: varianta nu poate avea forma principală. — cata

BLEGÍ, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre urechi) A se face bleg (1). 2. (Despre oameni) A deveni bleg (2); a se bleojdi2. – Din bleg.

BLEGÍ, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre urechi) A se face bleg (1). 2. (Despre oameni) A deveni bleg (2); a se bleojdi2. – Din bleg.

BLEGÍ, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre oameni) A deveni bleg, a se moleși, a se prosti. V. ramoli. 2. (Despre urechile animalelor) A se face bleg, a se lăsa în jos, a se pleoști.

BLEGÍ, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre oameni) A deveni bleg (1). 2. (Despre urechi) A se face bleg (2). – Din bleg.

A SE BLEGÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A deveni bleg. 2) (despre urechi) A se face bleg; a se lăsa în jos sau într-o parte (pierzându-și poziția sau forma); a se pleoști; a se bleojdi. /Din bleg

blegésc v. tr. Prefac în bleg. V. refl. Mă moleșesc. Fig. Mă prostesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

blegí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blegésc, imperf. 3 sg. blegeá; conj. prez. 3 să blegeáscă

blegí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blegésc, imperf. 3 sg. blegeá; conj. prez. 3 sg. și pl. blegeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BLEGÍT adj. v. clăpăug.

BLEGIT adj. atîrnat, bleg, clăpăug, lăsat, pleoștit, (pop.) blegoșat, (prin Olt.) bleonc, (Mold. și Transilv.) dăbălăzat, (prin Transilv.) plecozat, (fam.) bleojdit. (Cu urechile ~.)

BLEGÍ vb. 1. a se moleși, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. 2. v. pleoști.

BLEGI vb. 1. a se moleși, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. (Ce te-ai ~ așa?, nu te simți bine?) 2. a se pleoști, (pop.) a se blegoșa, (Mold.) a se clăpăugi, (Transilv., Mold. și Bucov.) a se dăbălăza. (I s-au ~ urechile.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

blegi, blegesc v. r. 1. a se muia 2. a se pleoști

Intrare: blegit
blegit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blegit
  • blegitul
  • blegitu‑
  • blegi
  • blegita
plural
  • blegiți
  • blegiții
  • blegite
  • blegitele
genitiv-dativ singular
  • blegit
  • blegitului
  • blegite
  • blegitei
plural
  • blegiți
  • blegiților
  • blegite
  • blegitelor
vocativ singular
plural
Intrare: blegi
verb (V407)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • blegi
  • blegire
  • blegit
  • blegitu‑
  • blegind
  • blegindu‑
singular plural
  • blegește
  • blegiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • blegesc
(să)
  • blegesc
  • blegeam
  • blegii
  • blegisem
a II-a (tu)
  • blegești
(să)
  • blegești
  • blegeai
  • blegiși
  • blegiseși
a III-a (el, ea)
  • blegește
(să)
  • blegească
  • blegea
  • blegi
  • blegise
plural I (noi)
  • blegim
(să)
  • blegim
  • blegeam
  • blegirăm
  • blegiserăm
  • blegisem
a II-a (voi)
  • blegiți
(să)
  • blegiți
  • blegeați
  • blegirăți
  • blegiserăți
  • blegiseți
a III-a (ei, ele)
  • blegesc
(să)
  • blegească
  • blegeau
  • blegi
  • blegiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

blegit

  • 1. Bleg.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bleg clăpăug pleoștit 2 exemple
    exemple
    • Avea urechile blegite, ca niște foi de ceapă. SAHIA, N. 92.
      surse: DLRLC
    • Braica, Grivei și Dudaș, cu botul la pămînt, cu urechile blegite, cu coada întinsă, aleargă fără îndurare. ODOBESCU. S.III 41.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi blegi
    surse: DEX '98 DEX '09

blegi

etimologie:

  • bleg
    surse: DEX '09 DEX '98