2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

blegí [At: TDRG / V: ~[1] / Pzi: ~egesc / E: bleg] 1 vr (D. urechi) A deveni bleg (2). 2 (Pex) vr A deveni bleg. 3 vt (Înv) A spune cuiva „blegule”. incompletă în original

  1. Greșeală în original: varianta nu poate avea forma principală. — cata

BLEGÍ, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre urechi) A se face bleg (1). 2. (Despre oameni) A deveni bleg (2); a se bleojdi2. – Din bleg.

BLEGÍ, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre urechi) A se face bleg (1). 2. (Despre oameni) A deveni bleg (2); a se bleojdi2. – Din bleg.

BLEGÍ, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre oameni) A deveni bleg, a se moleși, a se prosti. V. ramoli. 2. (Despre urechile animalelor) A se face bleg, a se lăsa în jos, a se pleoști.

BLEGÍ, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre oameni) A deveni bleg (1). 2. (Despre urechi) A se face bleg (2). – Din bleg.

A SE BLEGÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A deveni bleg. 2) (despre urechi) A se face bleg; a se lăsa în jos sau într-o parte (pierzându-și poziția sau forma); a se pleoști; a se bleojdi. /Din bleg

bleg, ~ea [At: COSTINESCU / V: -ec, ~ea a, -ea sf / Pl: ~egi, -ege / E: ns cf srb bleka] 1 a (D. animale) Cu urechi care atârnă Si: (fam) blegit2, clăpăug. 2-3 a (D. urechi) Care atârnă sau sunt depărtate de cap. 4 a (D. oameni) Cu urechi blegi (3). 5-6 a (D. oameni) Moale (și cam prost). 7 a (Pop; îe) Cu capul ~ Cu mintea slabă. 8 av (Fig) Toropit. 9 av (Fig) Trist. 10 smi (Reg; prt; îf bleahă) Prost.

BLEG, BLEÁGĂ, blegi, -ge, adj. 1. (Despre animale) Cu urechi care atârnă în jos; clăpăug, blegit; (despre urechile animalelor) care atârnă în jos; (despre oameni) cu urechile îndepărtate de cap; (despre urechile oamenilor) îndepărtate de cap (și atârnând în jos). 2. Lipsit de energie, de voință (și prost). – Cf. sb. bleka.

BLEG, BLEÁGĂ, blegi, -ge, adj. 1. (Despre animale) Cu urechi care atârnă în jos; clăpăug; (despre urechile animalelor) care atârnă în jos; (despre oameni) cu urechile îndepărtate de cap; (despre urechile oamenilor) îndepărtate de cap (și atârnând în jos). 2. Lipsit de energie, de voință (și prost). – Cf. scr. bleka.

BLEG, BLEÁGĂ, blegi, -e, adj. 1. (Despre urechile animalelor) Care atîrnă moale în jos; (despre urechile oamenilor) îndepărtat de cap și îndoit; pleoștit, fi (Despre unele obiecte) Cu marginile atîrnînd în jos; pleoștit. La un semn al baghetei sale magice, [scamatorul] făcea să apară din pălăria lui bleagă doi porumbei albi. SAHIA, N. 66. 2. (Despre ființe) Moale, molatic, molîu; (numai despre oameni) prost, tont, nătărău. Te-ai gîndit că ți-ar fi tare rușine dacă te-ar vedea, așa bleg și speriat... prietenii tăi. PAS, Z. I 266. Fără să pricep cum dintr-un pui auriu și micuț poate să iasă o găină bleagă și pestriță. CAMIL PETRESCU, T. II 157. Al treilea, spînatec, mai plin decît ei, însă bleg și cu privirile adormite: era cel mai bogat om din sat. SADOVEANU, P. M. 31. ◊ (Adverbial) Tocmai atunci băgă de seamă că un soldat din compania dinainte nu călca de loc a erou, umblînd bleg, trăgîndu-și picioarele după el. D. ZAMFIRESCU, R. 225. ◊ (Substantivat) Noi stăm ca blegii în cafenele. CARAGIALE, O. II 138.

BLEG, BLEÁGĂ, blegi, -e, adj. 1. (Despre ființe) Moale, molâu; (despre oameni) prost, nătărău. 2. (Despre urechile animalelor) Care atârnă moale în jos; (despre urechile oamenilor) îndepărtat de cap și îndoit. – Comp. sb. bleka „prost”.

BLEG bleágă (blegi, blége) 1) (despre animale) Care are urechi mari, lăsate în jos; clăpăug. 2) (despre urechi) Care este moale și atârnă în jos; pleoștit. 3) fig. fam. (despre persoane) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; nătărău; netot; nerod; stupid; năuc; tont; nătâng. /cf. sb. bleka

bleg a. 1. (despre câini sau porci) cu urechile mari și lăsate în jos; 2. fig. molatic, nătărău, prost. [Origină necunoscută].

bleg, bleágă adj., pl. blegĭ (cp. cu germ. welk, veșted, saŭ rus. blèklyĭ, veștejit, palid, d. germ. bleich. Cp. și cu fleac și vgr. blax, blakös, bleg). Moleșit, clăpăug, care atîrnă în loc să stea drept; urechĭ blegĭ. Fig. Prost, gogoman. – Și blec (Șez, 3, 151). În Olt, și bleonc, bleoancă, și flenc, fleancă.

blegésc v. tr. Prefac în bleg. V. refl. Mă moleșesc. Fig. Mă prostesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

blegí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blegésc, imperf. 3 sg. blegeá; conj. prez. 3 să blegeáscă

blegí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blegésc, imperf. 3 sg. blegeá; conj. prez. 3 sg. și pl. blegeáscă

bleg adj. m., pl. blegi; f. bleágă, pl. blége

bleg adj. m., pl. blegi; f. sg. bleágă pl. blége


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BLEGÍ vb. 1. a se moleși, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. 2. v. pleoști.

BLEGI vb. 1. a se moleși, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. (Ce te-ai ~ așa?, nu te simți bine?) 2. a se pleoști, (pop.) a se blegoșa, (Mold.) a se clăpăugi, (Transilv., Mold. și Bucov.) a se dăbălăza. (I s-au ~ urechile.)

arată toate definițiile

Intrare: blegi
verb (V407)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • blegi
  • blegire
  • blegit
  • blegitu‑
  • blegind
  • blegindu‑
singular plural
  • blegește
  • blegiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • blegesc
(să)
  • blegesc
  • blegeam
  • blegii
  • blegisem
a II-a (tu)
  • blegești
(să)
  • blegești
  • blegeai
  • blegiși
  • blegiseși
a III-a (el, ea)
  • blegește
(să)
  • blegească
  • blegea
  • blegi
  • blegise
plural I (noi)
  • blegim
(să)
  • blegim
  • blegeam
  • blegirăm
  • blegiserăm
  • blegisem
a II-a (voi)
  • blegiți
(să)
  • blegiți
  • blegeați
  • blegirăți
  • blegiserăți
  • blegiseți
a III-a (ei, ele)
  • blegesc
(să)
  • blegească
  • blegeau
  • blegi
  • blegiseră
Intrare: bleg
bleg adjectiv
adjectiv (A58)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bleg
  • blegul
  • blegu‑
  • blea
  • bleaga
plural
  • blegi
  • blegii
  • blege
  • blegele
genitiv-dativ singular
  • bleg
  • blegului
  • blege
  • blegei
plural
  • blegi
  • blegilor
  • blege
  • blegelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

blegi

etimologie:

  • bleg
    surse: DEX '09 DEX '98

bleg

  • 1. (Despre animale) Cu urechi care atârnă în jos; (despre urechile animalelor) care atârnă în jos.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: blegit clăpăug pleoștit
    • 1.1. (Despre oameni) Cu urechile îndepărtate de cap; (despre urechile oamenilor) îndepărtate de cap (și atârnând în jos).
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: pleoștit
    • 1.2. (Despre unele obiecte) Cu marginile atârnând în jos.
      surse: DLRLC sinonime: pleoștit un exemplu
      exemple
      • La un semn al baghetei sale magice, [scamatorul] făcea să apară din pălăria lui bleagă doi porumbei albi. SAHIA, N. 66.
        surse: DLRLC
  • 2. Lipsit de energie, de voință (și prost).
    exemple
    • Te-ai gîndit că ți-ar fi tare rușine dacă te-ar vedea, așa bleg și speriat... prietenii tăi. PAS, Z. I 266.
      surse: DLRLC
    • Fără să pricep cum dintr-un pui auriu și micuț poate să iasă o găină bleagă și pestriță. CAMIL PETRESCU, T. II 157.
      surse: DLRLC
    • Al treilea, spînatec, mai plin decît ei, însă bleg și cu privirile adormite: era cel mai bogat om din sat. SADOVEANU, P. M. 31.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Tocmai atunci băgă de seamă că un soldat din compania dinainte nu călca de loc a erou, umblînd bleg, trăgîndu-și picioarele după el. D. ZAMFIRESCU, R. 225.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat Noi stăm ca blegii în cafenele. CARAGIALE, O. II 138.
      surse: DLRLC

etimologie: