BIRĂU, birăi, s. m. (Înv. și reg.) Primar rural. – Din magh. biró.

birău sm [At: (a. 1660) IORGA, S. D. XII, 280 / V: -rac² / Pl: ~ăi / E: mg biró] (Îrg) Primar rural Si: (Buc) vornic, (Ban) chinez, jude Cf pârcălab, vătăman.

birău s.m. (înv., reg.) Primar rural. • pl. -ăi. /<magh. biró.

BIRĂU sm. Trans. Maram. ⏲ Primar (la sat) [ung. biró].

BIRĂU, birăi, s. m. (Înv. și reg.) Primar rural. – Din magh. bíró.

BIRĂU, bir ăi, s. m. (Transilv., învechit) Primar (la sat); judecător (comunal). Vine-o carte-mpărătească La birău să o cetească. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 11 2.

BIRĂU, birăi, s. m. (Înv. și reg.) Primar (la sat). – Magh. bíró.

BIRĂU s. n. 1. (Trans. SV) Judecător. Prin cine să face giudecată strîmbă? „Prin biraiele ceale strîmbe”. PP, 86^r. 2. (Trans. SE) Primar. TI (gl.). Etimologie: magh. bíró. Cf. chinez, jude (2); funogiu. substantiv neutru

birău m. 1. Tr. primar sau judecător: hai leliță în satul meu, că nu-i popă nici birău POP.; 2. Mold. mai marele cioplitorilor de sare la ocnă: fată de birău, fă pe placul meu POP. [Ung. BIRÓ, judecător].

birăŭ m. (ung. biró). Trans. ș.a. Primar rural. Mold. Șef de șalgaĭ.

birac² sm vz birău

birău (înv., reg.) s. m., art. birăul; pl. birăi, art. birăii

birău (înv., reg.) s. m., art. birăul; pl. birăi, art. birăii

birău s. m., art. birăul; pl. birăi, art. birăii

BIRĂU s. v. cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, primar, șef, vătaf.

birău s. v. CAP. CĂPETENIE. COMANDANT. CONDUCĂTOR. MAI-MARE. PRIMAR. ȘEF. VĂTAF.

birău (birăi), s. m. – (Trans.) Primar. – Var. birac. Mag. biró (Cihac, II, 482; Gáldi, Dict., 107), de unde provin și sb., cr., slov. birov. – Cer. birăiță, s. f. (primăriță); birăie, s. f. (primărie).

birău, birăi, (bdirău, birai), s.m. (reg.; înv.) 1. Primar rural; jude comunal: „De popă și de bdirău / Tătă lumea grăie rău” (Memoria, 2001: 101). 2. Conducător, șef, vătaf. ■ (onom.) Birăușu, poreclă în Bârsana. (Sec. XV). – Din magh. biró „judecător, magistrat; primar” (DER, MDA).

birău, birăi, (bdirău, birai), s.m. – (reg.; înv.) 1. Primar rural. Jude comunal: „De popă și de bdirău / Tătă lumea grăie rău” (Memoria, 2001: 101). 2. Conducător, șef, vătaf. ♦ (onom.) Birăușu, poreclă în Bârsana (Lenghel, 1979: 132). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din magh. biró „judecător, magistrat; primar” (Cihac, Gáldi, DER, MDA).

birău, birăi, (bdirău, birai), s.m. – 1. Primar rural. Jude comunal: „De popă și de bdirău / Tătă lumea grăie rău” (Memoria 2001: 101). 2. Conducător, șef, vătaf. ♦ Birăița, supranume în Moisei (Coman 2004: 37); Birăușu, poreclă în Bârsana (Lenghel 1979: 132). – Din magh. biró (Cihac, Gáldi, DER, DEX).

BIRĂU subst. < magh. biró „jude, primar”. 1. Birai b. (C Ștef). 2. Birău ard. (Paș); Birăești s. (Dm).