birău, birăi, (bdirău, birai), s.m. – 1. Primar rural. Jude comunal: „De popă și de bdirău / Tătă lumea grăie rău” (Memoria 2001: 101). 2. Conducător, șef, vătaf. ♦ Birăița, supranume în Moisei (Coman 2004: 37); Birăușu, poreclă în Bârsana (Lenghel 1979: 132). – Din magh. biró (Cihac, Gáldi, DER, DEX).