birău, birăi, (bdirău, birai), s.m. – (reg.; înv.) 1. Primar rural. Jude comunal: „De popă și de bdirău / Tătă lumea grăie rău” (Memoria, 2001: 101). 2. Conducător, șef, vătaf. ♦ (onom.) Birăușu, poreclă în Bârsana (Lenghel, 1979: 132). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din magh. biró „judecător, magistrat; primar” (Cihac, Gáldi, DER, MDA).