2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

binefacere sf [At: NEGRUZZI S. I, 313 / V: (înv) bunăf~ / Pl: ~ri / E: bine + facere (după lat benefacere)] (Șfg) Ajutor (dat cuiva) Si: (înv) binefaptă.

BINEFÁCERE, binefaceri, s. f. (Adesea fig.) Faptă bună, ajutor dat cuiva. – Bine + facere (după lat. benefacere).

BINEFÁCERE, binefaceri, s. f. (Adesea fig.) Faptă bună, ajutor dat cuiva. – Bine + facere (după lat. benefacere).

BINEFÁCERE, binefaceri, s. f. 1. Faptă bună, bine făcut cuiva, ajutor dat cuiva. Nu știa unde l-ar găsi, ca să-i mulțumească pentru atitea binefaceri ce primise de la dînsul. CREANGĂ, P. 179. 2. Fig. (Mai ales la pl.) Folos, avantaj. Binefacerile păcii. Binefacerile științei.

BINEFÁCERE, binefaceri, s. f. 1. Faptă bună, ajutor dat cuiva. 2. Folos, avantaj. – Din bine1 + facere (după lat. benefacere).

BINEFÁCERE ~i f. Ajutor acordat (cuiva) la un moment greu. [G.-D. binefacerii] /bine + facere

binefacere f. 1. binele sau serviciul făcut cuiva; 2. deprinderea de a face bine: binefacerea trebue să fie virtutea bogatului; societate de binefacere, menită a veni într’ajutor săracilor; 3. fig. foloase: binefacerile păcii.

*binefácere f. (după lat. beneficentia și fr. bienfaisance). Bine, ajutor, îndatorire: societate de binefacere, binefacerea trebuie să fie virtutea bogatuluĭ. Fig. Folos: binefacerile păciĭ.

binefáce vi [At: COD. VOR. 149 / Pzi: binefac / E: bine + face] (Înv) A face bine.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

binefácere s. f., g.-d. art. binefácerii; pl. binefáceri corectată

binefácere s. f. → facere


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BINEFÁCERE s. 1. bine. (I-a făcut o mare ~.) 2. caritate, filantropie, milă. (Acte de ~.) 3. v. avantaj.

BINEFACERE s. 1. bine. (I-a făcut o mare ~.) 2. caritate, filantropie, milă. (Acte de ~.) 3. avantaj, dar, folos, privilegiu. (~ile tehnicii moderne.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

binefáce (-c, ăcút),vb. (Înv.) A face binele. De la bine și face, compus ca în gr. εὐποιεῖν, sl. blagotvoriti, cf. lat. benefacere. Este formă înv., care supraviețuiește în der., și a cărei compunere se simte încă, astfel încît se poate spune indiferent binefacere sau facere de bine.Der. binefăcător, adj. (care folosește, care face bine); binefacere, s. f. (faptă bună; ajutor dat cuiva).

Intrare: binefacere
binefacere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • binefacere
  • binefacerea
plural
  • binefaceri
  • binefacerile
genitiv-dativ singular
  • binefaceri
  • binefacerii
plural
  • binefaceri
  • binefacerilor
vocativ singular
plural
bunăfacere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bunăfacere
  • bunăfacerea
plural
  • bunăfaceri
  • bunăfacerile
genitiv-dativ singular
  • bunăfaceri
  • bunăfacerii
plural
  • bunăfaceri
  • bunăfacerilor
vocativ singular
plural
Intrare: bineface
verb (V613)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bineface
  • binefacere
  • binefăcut
  • binefăcutu‑
  • binefăcând
  • binefăcându‑
singular plural
  • binefă
  • binefaceți
  • binefăceți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • binefac
(să)
  • binefac
  • binefăceam
  • binefăcui
  • binefăcusem
a II-a (tu)
  • binefaci
(să)
  • binefaci
  • binefăceai
  • binefăcuși
  • binefăcuseși
a III-a (el, ea)
  • bineface
(să)
  • binefa
  • binefăcea
  • binefăcu
  • binefăcuse
plural I (noi)
  • binefacem
(să)
  • binefacem
  • binefăceam
  • binefăcurăm
  • binefăcuserăm
  • binefăcusem
a II-a (voi)
  • binefaceți
(să)
  • binefaceți
  • binefăceați
  • binefăcurăți
  • binefăcuserăți
  • binefăcuseți
a III-a (ei, ele)
  • binefac
(să)
  • binefa
  • binefăceau
  • binefăcu
  • binefăcuseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

binefacere bunăfacere

etimologie: