3 definiții pentru bineface
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
bineface vi [At: COD. VOR. 149 / Pzi: binefac / E: bine + face] (Înv) A face bine.
bineface vb. I. intr. (înv.) A face bine. • prez.ind. binefac. /bine + face.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
bineface (-c, ăcut), – vb. (Înv.) A face binele. De la bine și face, compus ca în gr. εὐποιεῖν, sl. blagotvoriti, cf. lat. benefacere. Este formă înv., care supraviețuiește în der., și a cărei compunere se simte încă, astfel încît se poate spune indiferent binefacere sau facere de bine. – Der. binefăcător, adj. (care folosește, care face bine); binefacere, s. f. (faptă bună; ajutor dat cuiva).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: bineface
verb (V613) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)