BĂJENAR, băjenari, s. m. Persoană care își părăsea vremelnic casa, ținutul sau țara din cauza invaziilor, a persecuțiilor sau a asupririi. [Var.: bejănar, bejenar s. m.] – Băjeni + suf. -ar.

băjenar sm [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 128/9 / V: bej~, (reg) bejăn~ / Pl: ~i / E: băjeni + -ar] 1-6 Persoană care își părăsea, vremelnic, (casa sau) provincia ori (patria) din pricina (invaziilor dușmanului sau a) persecuțiilor politice ori a oprimării fiscale și care se reîntorcea după trecerea primejdiei. 7 (Rar) Emigrant. 10 Persoană reîntoarsă din bejenii (1-3). 11 (Reg) Om sărac lipit pământului. corectat(ă)

băjenări vi [At: NEGRUZZI, S. I, 217 / V: băjin~, (rar) bejin~, (înv) beji~^[1], (reg) bejăn~ / Pzi: ~resc / E: băjenar + -i] 1-3 (Îrg; d. oameni sau colectivități umane) A-și părăsi, vremelnic, (casa sau) provincia ori (patria) din cauza (invaziilor dușmanilor sau a) persecuției politice ori a oprimării fiscale Si: (înv) a se băjeni (1-3). 4 (Rar) A emigra.

băjinări vi vz băjenări

bejănar sm vz băjenar

bejănări vi vz băjenări

bejenar sm vz băjenar

bejineri v vz băjenări

băjenár s.m. (înv.) Persoană care își părăsea, vremelnic, casa, ținutul, țara, din cauza unor invazii, a unor persecuții, a unor catastrofe etc. • pl. -i. și bejănár, bejenár s.m. /băjeni + -ar.

băjenărí vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) A băjeni. • prez.ind. -esc. și bejănărí vb. IV. /băjenar + -i.

bejănar s.m. v. băjenar.

bejănări vb. IV. v. băjenări.

bejenar s.m. v. băjenar.

†BĂJENAR Mold., BEJENAR, BEJĂNAR sm. Fugar, pribeag, cel ce-și părăsește casa fugind prin alte locuri, ca să scape de urgia năvălirilor dușmane: fugiseră toți... și se făcuseră băjenari prin păduri (R.-COD.); a fi poate vr’un bejănar care vrea să intre argat la mine (ALECS.) [băjenie].

†BĂJENĂRI Mold., ❍BEJENĂRI, BEJĂNĂRI (-ăresc) vb. intr. A fugi departe, a pribegi cu tot avutul prin alte locuri, ca să scape de urgia năvălirilor dușmane: au băjenărit toți Rumânii de spaimă (ODOB.); din cei ce bejănăreau atunci prin Bucovina, s’au și descoperit mulți fugari de samă cari se ascundeau pe la noi (GRIG.) [băjenar].

❍BEJĂNAR, ❍BEJENAR... 👉 BĂJENAR...

BĂJENAR, băjenari, s. m. Persoană care își părăsea vremelnic casa, provincia sau patria din pricina invaziilor dușmane, a persecuțiilor politice sau a asupririi. [Var.: bejănar, bejenar s. m.] – Băjeni + suf. -ar.

BĂJENAR, băjenari, s. m. (Învechit și arhaizant) Fugar care (împreună cu alții) își părăsea, vremelnic, casa, provincia sau patria, din pricina unei invazii dușmane, a persecuțiilor politice, a jafurilor administrative sau a exploatării boierești; pribeag, refugiat. V. emigrant. Auzi, să fugi la munte, ca băjenarii! D. ZAMFIRESCU, R. 26. (în forma bejenar) De cîte ori i-a văzut pe bejenarii Moldovei, revărsați în lunile de toamnă și de iarnă, nu mărturiseau unde se duc, de teamă să nu se îngrămădească prea mulți într-un loc, să nască prisos de brațe și să rămîie fără muncă. CĂLUGĂRU, O. P. 37. (În forma bejănar) Au rămas... bejănarii, pînă în ziua de azi, prăpădiți de vatra părintească. SADOVEANU, N. F. 29. Să fie vrun tîlhar... nu cred... a fi, poate, vrun bejănar care vra să intre argat la mine. ALECSANDRI, T. 607. Variante: bejenar, bejănar s. m.

BĂJENĂRI, băjenîresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și arhaizant) A băjeni. Vezi, d-aia nu s-a mai pomenit d-atunci să fie oameni cu șederea pe locurile acestea! Au băjenărit toți rumînii de spaimă [pe vremea Chiajnei]. ODOBESCU, S. I 163. (în forma bejănări) După stricarea eteriștilor la Drăgășani și la Sculeni... Iașul se pustii. Orîșeanii bejănăriră în Bucovina... unde găsiră azil. NEGRUZZI, S. I 217. – Variantă: bejănări vb. IV.

BĂJENAR, băjenari, s. m. (Înv. și arh.) Fugar care își părăsea, vremelnic, casa, provincia sau patria din pricina invaziilor dușmane, a persecuțiilor politice sau a exploatării boierești; pribeag, refugiat. [Var.: bejănar, bejenar s. m.] – Din băjeni + suf. -ar.

BĂJENĂRI, băjenăresc, vb. IV. Intranz. (Înv. și arh.) A băjeni. [Var.: bejănări vb. IV] – Din băjenar.

BEJĂNĂRI vb. IV. v. băjenări.

BĂJENAR ~i m. înv. Persoană nevoită să se retragă undeva pentru a-și garanta securitatea; refugiat. /a băjeni + suf. ~ar

bejenar m. fugar, emigrant: un bejenar vrea să intre argat la mine AL. [Slav. BEJANŬ, fugar].

bejenár (est) și bă- (vest) m. (d. bejenie. Și sîrb. bježunar). Vechĭ. Fugar pribeag, emigrant, refugiat. În est pop. bejă-.

bejenărésc (est) și bă- (vest.) v. intr. (d. bejenar). Mă aflu în bejenie. Vechĭ și refl.

băjenar (înv.) s. m., pl. băjenari

băjenări (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băjenăresc, 3 sg. băjenărește, imperf. 1 băjenăream; conj. prez. 1 sg. să băjenăresc, 3 să băjenărească

băjenar (înv.) s. m., pl. băjenari

băjenări (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băjenăresc, imperf. 3 sg. băjenărea; conj. prez. 3 să băjenărească

băjenar s. m., pl. băjenari

băjenări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băjenăresc, imperf. 3 sg. băjenărea; conj. prez. 3 sg. și pl. băjenărească

băjenar.

BĂJENAR s. v. fugar, pribeag, refugiat.

BĂJENĂRI vb. v. fugi, pribegi, refugia.

băjenar s. v. FUGAR. PRIBEAG. REFUGIAT.

băjenări vb. v. FUGI. PRIBEGI. REFUGIA.

BEJENAR s. m. (Mold.) Fugar, pribeag. Dînd peste bejenari peste Trotuș, au luat pre un om să-l petreacă pănă l-a scoate den dumbravă la Domnești. PSEUDO-MUSTE; cf. N. COSTIN. ◊ (Adjectival) Lupu Vornicul … au pus de tot omul bejănar să deie cîte doi lei. NECULCE. Etimologie: bejeni + suf. -ar. Vezi și bejenări, bejeni, bejenie, bejenire, bejenit. corectat(ă)