2 intrări

18 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BEILÍC, beilicuri, s. n. (Înv.) 1. Casă în care erau găzduiți beii și alți trimiși oficiali ai Porții Otomane în Țările Românei. 2. Vânzare forțată de oi în Țările Române făcută în favoarea sultanului la prețuri fixate de turci; dijmă (în oi). 3. Muncă efectuată gratuit în folosul unui bei sau al feudalilor autohtoni. – Din tc. beylik.

beilíc sn [At: NECULCE, ap. LET. II 461/30 / V: -lâc, (pop) beilei / Pl: ~uri / E: tc beylik] 1 Casă în care erau găzduiți beii sau alți demnitari turci, trimiși ai Porții în Țările Române. 2 Vânzare forțată de oi în țările românești, făcută în favoarea sultanului, la prețuri fixate de turci. 3 Dijmă (în oi). 4 Muncă efectuată gratuit în folosul unui bei sau al stăpânirii Cf angara, podvadă, havalea, robotă, clacă. 5 (Pex) Lucru gratuit (făcut fără tragere de inimă). 6 (Îe) A fi de~, a lua de ~ A lua pe nedrept. 7 (Îs) Vită de ~ Vită supusă la munci grele. 8 (Fig, îas) Om exploatat de toți.

beilic s.n. (în Ev. Med., în Țările Rom.) 1 Conac, palat în care erau găzduiți beii și alți trimiși oficiali ai Porții Otomane în Țările Române. 2 Vînzare forțată de oi, făcută în favoarea sultanului, la prețuri fixate de turci; dijmă (de oi). 3 Muncă gratuită în folosul unui bei sau al boierilor români. • pl. -uri. /<tc. beylik.

BEILÍC, beilicuri, s. n. 1. Casă în care erau găzduiți beii și alți trimiși oficiali ai Porții otomane în țările românești. 2. Vânzare forțată de oi în țările românești, făcută în favoarea sultanului la prețuri fixate de turci; dijmă (în oi). 3. Muncă efectuată gratuit în folosul unui bei sau al feudalilor autohtoni. – Din tc. beylik.

BEILÍC, beilicuri, s. n. (Turcism învechit) 1. Conac în care se găzduiau beii sau demnitarii turci veniți ca trimiși ai Porții în Țările Romînești. Beilicul după (= de pe) malul stîng al Dîmboviței, de la Jicnița, și beilicul de lîngă Sfînta-Vineri din Iași erau cazărmi turcești. GHICA, S. IV. Cumpărătură de oi făcută pe seama sultanului și mai mult cu de-a sila, pe prețuri stabilite dinainte; dare sau dijmă, mai ales în oi, plătită stăpînirii. Tudorel că mi-și pleca, Un vătaf cu el lua, Prin sangeacuri Că umbla, Zaherele Că strîngea, Beilicuri Că punea, Mari averi Că aduna. TEODORESCU, P. P. 678. 3. Muncă gratuită în folosul beiului sau al stăpînirii. – V. boieresc, clacă, corvadă. Poporul era supus la beilicuri. – Pronunțat: bei-lic.

BEILÍC, beilicuri, s. n. (Înv.) 1. Conac în care se găzduiau beii sau demnitarii turci veniți ca trimiși ai Porții în țările românești. 2. Cumpărătură de oi (făcută cu de-a sila) pe seama sultanului, la prețuri stabilite dinainte; dijmă (în oi) plătită stăpînirii. 3. Muncă gratuită în folosul beiului sau al stăpînirii. – Tc. beylik.

BEILÍC ~uri n. înv. 1) Conac în care erau găzduiți înalții demnitari, trimiși de Poarta Otomană în Principatele Dunărene. 2) Vânzare forțată de oi făcută în Principatele Dunărene la porunca sultanului turc, pe preț de nimic. [Sil. bei-lic] /<turc. beylik

BEILIC s. n. (Mold.) 1. Casă în care erau găzduiți beii și alți trimiși oficiali ai Porții Otomane în Țările Românești. Îi ducea la casele de beilie, la ceauș. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. 2. Muncă efectuată gratuit în folosul unui bei sau al feudalilor autohtoni. Nimica beilicuri în țară nu s-au făcut, ce tot cu bani au plătit Măria sa Constantin-Vodă. NECULCE. Variante: beilîc (PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU). Etimologie: tc. beylik. substantiv neutru

Beilic n. numele mânăstirii sfântului Ioan Gură-de-Aur din Iași.

beilic n. 1. odinioară, palatul înalților demnitari ai Porții în București și Iași; 2. rechizițiune vexatoare, ridicare anuală a unui număr de oi pentru Constantinopole: oi de beilic; 3. clacă în folosul Domnului: poporul supus la beilicuri AL.; vită de beilic, supusă la munci grele; 4. fig. lucru gratuit și fără folos: a lucra de beilic, a munci fără tragere de inimă. [Turc. BEYLIK].

beĭlíc n., pl. urĭ (turc. beĭlik, calitatea de beĭ, guvern, dijmă de animale). Vechĭ. Conacu (casa, palatu) înalților demnitarĭ aĭ Porțiĭ în București și Iașĭ. Rechizițiune vexatorie care consista în luarea anuală a unuĭ număr de oĭ p. Poartă. Clacă (corvoadă, prestațiune, angara) în folosu domnului. Azĭ. Fig. Muncă grea, gratuită și fără plăcere: a lucra de beĭlic. Vită de beĭlic, vită supusă la muncĭ grele. V. havalea, jold, oĭerit.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

beilic (înv.) (bei-) s. n., pl. beilicuri

beilíc s. n. (sil. bei-), pl. beilícuri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

beilíc (beilícuri), s. n.1. Palat rezervat oaspeților domnitorului, și mai ales trimișilor Sultanului. – 2. Monopol al cumpărării de oi pentru consumul palatului domnesc, a cărui valoare se stabilea, în general abuziv, de către cumpărător. – 3. Lucru de mîntuială. Tc. beylik (Șeineanu, II, 14), de unde provine și ngr. μπεηλίϰι. Cuvînt înv., ca și der. său beilicciu, s. m. (slujbaș însărcinat cu cumpărarea unui beilic 2), din tc. beylikci (sec. XVII).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BEILÍC (< tc.) s. n. 1. Conac în care erau găzduiți beii sau demnitarii turci veniți ca trimiși ai Porții în Țările Române. 2. Cumpărătură de oi (făcută cu de-a sila) pentru Poartă, la prețuri dinainte stabilite; dijmă (în oi) plătită stăpânirii.

Intrare: Beilic
Beilic
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: beilic
  • silabație: bei-lic info
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • beilic
  • beilicul
  • beilicu‑
plural
  • beilicuri
  • beilicurile
genitiv-dativ singular
  • beilic
  • beilicului
plural
  • beilicuri
  • beilicurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

beilic, beilicurisubstantiv neutru

învechit
  • 1. Casă în care erau găzduiți beii și alți trimiși oficiali ai Porții Otomane în Țările Românei. DEX '09 DLRLC
    sinonime: conac
    • format_quote Beilicul după (= de pe) malul stîng al Dîmboviței, de la Jicnița, și beilicul de lîngă Sfînta-Vineri din Iași erau cazărmi turcești. GHICA, S. IV. DLRLC
  • 2. Vânzare forțată de oi în Țările Române făcută în favoarea sultanului la prețuri fixate de turci; dijmă (în oi). DEX '09 DLRLC
    sinonime: dijmă
    • format_quote Tudorel că mi-și pleca, Un vătaf cu el lua, Prin sangeacuri Că umbla, Zaherele Că strîngea, Beilicuri Că punea, Mari averi Că aduna. TEODORESCU, P. P. 678. DLRLC
  • 3. Muncă efectuată gratuit în folosul unui bei sau al feudalilor autohtoni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Poporul era supus la beilicuri. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.