Definiția cu ID-ul 898398:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BEILÍC, beilicuri, s. n. (Turcism învechit) 1. Conac în care se găzduiau beii sau demnitarii turci veniți ca trimiși ai Porții în Țările Romînești. Beilicul după (= de pe) malul stîng al Dîmboviței, de la Jicnița, și beilicul de lîngă Sfînta-Vineri din Iași erau cazărmi turcești. GHICA, S. IV. Cumpărătură de oi făcută pe seama sultanului și mai mult cu de-a sila, pe prețuri stabilite dinainte; dare sau dijmă, mai ales în oi, plătită stăpînirii. Tudorel că mi-și pleca, Un vătaf cu el lua, Prin sangeacuri Că umbla, Zaherele Că strîngea, Beilicuri Că punea, Mari averi Că aduna. TEODORESCU, P. P. 678. 3. Muncă gratuită în folosul beiului sau al stăpînirii. – V. boieresc, clacă, corvadă. Poporul era supus la beilicuri. – Pronunțat: bei-lic.