Definiția cu ID-ul 416993:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

beilíc (beilícuri), s. n.1. Palat rezervat oaspeților domnitorului, și mai ales trimișilor Sultanului. – 2. Monopol al cumpărării de oi pentru consumul palatului domnesc, a cărui valoare se stabilea, în general abuziv, de către cumpărător. – 3. Lucru de mîntuială. Tc. beylik (Șeineanu, II, 14), de unde provine și ngr. μπεηλίϰι. Cuvînt înv., ca și der. său beilicciu, s. m. (slujbaș însărcinat cu cumpărarea unui beilic 2), din tc. beylikci (sec. XVII).