BEILIC, beilicuri, s. n. (Înv.) 1. Casă în care erau găzduiți beii și alți trimiși oficiali ai Porții Otomane în Țările Române. 2. Vânzare forțată de oi în Țările Române făcută în favoarea sultanului la prețuri fixate de turci; dijmă (în oi). 3. Muncă efectuată gratuit în folosul unui bei sau al feudalilor autohtoni. – Din tc. beylik.