bechér² sm vz bicher

bechér¹ sm [At: (a. 1823) IORGA, S. D. XII, 180 / Pl: ~i / E: tc bekâr] 1 (Fam) Burlac. 2 (Fig; reg) Ticălos.

becher s.m. (fam.) Burlac. Cum becher? – Adică necăsătorit (CAR.). • pl -i. /<tc. bekâr.

BECHÉR, becheri, s. m. (Familiar) Bărbat neînsurat; celibatar, burlac, holtei. Cum becher? – Adică necăsătorit. CARAGIALE, O. I 177. Cîți becheri zgîrciți nu vor fi lingușit slugărește pe bătrînul monah. ODOBESCU, S. A. 273.

BECHÉR, becheri, s. m. (Fam.) Burlac. – Tc. bekîr.

BECHÉR ~i m. fam. Bărbat adult necăsătorit; flăcău tomnatic; holtei; burlac; celibatar. /<turc. bekâr

becher a. și m. 1. flăcău, neînsurat; 2. cal de poștă spetit. [Turc. BEKIAR, lit. fără ocupațiune (cf. burlac)].

bechér adj. m. și s. (turk. bekiar, celibatar, d. pers. bikiar, fără ocupațiune). Sud. Holteĭ, burlac.

bichér sm [At: HODOȘ, P. P. 176 / V: bec- / Pl: ~i / E: mg betyár] 1 (Trs; Ban) Om ștrengar și chefliu. 2 (Reg) Cioban ajuns asociat al stăpânului.

bicher s.m. (reg.) Om care se ține numai de petreceri, de chefuri și de ștrengării. Toți bicherii te sărută (POP.). • pl. -i. /<magh. betyár „șmecher”, „ștrengar”.

becher (burlac) (reg.) s. m., pl. becheri

becher (înv.) s. m., pl. becheri

bechér s. m., pl. bechéri

BECHÉR s., adj. v. burlac, cavaler, celibatar, flăcău, holtei, necăsătorit.

becher s., adj. v. BURLAC. CAVALER. CELIBATAR. FLĂCĂU. HOLTEI. NECĂSĂTORIT.

bechér (bechéri), s. m. – Burlac, holtei. – Mr., megl. bichiar. Tc. bekar (Roesler 589; Șeineanu, II, 42; Lokotsch 284; Ronzevalle 50); cf. ngr. μπεϰιάρης, alb. betsar, bg. bekjar. – Der. becherie, s. f. (burlăcie). Cf. bicher.

bichér (bichéri), s. m. – (Trans.) Pramatie, chefliu. Mag. betyár „flăcău de la țară; petrecăreț” (DAR). Pare a fi cuvînt din aceeași rădăcină primitivă ca și becher. – Der. bicheresc, adj. (chefliu); bicheri, vb. (Trans., a chefui; Mold., a trudi).

bichér, bichéri, s.m. (reg.) 1. om petrecăreț, chefliu, ștrengar. 2. cioban înstărit, asociat cu stăpânul.

BECHER subst. holtei < tc. bek’ar. 1. Becher/iul (Ard; Sd XXII); -eie, olt. (T-Jiu). 2. Bicheru Ienache, 1831 (Acte Sc). Pentru ambele forme, cf. var. ard. bicher „scandalagiu, tîlhar” < magh, betyár „hoț, hoinar”, cuvînt înrudit cu cel turcesc (com. Al. Cristurean).