basamă^[1] av vz basma

BASMA, basmale, s. f. Bucată de pânză sau de mătase (colorată), folosită de femei pentru a-și acoperi capul. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curată = a scoate (pe cineva) nevinovat. A ieși (sau a scăpa) basma curată = a scăpa cu bine dintr-o încurcătură. [Var.: (înv.) băsma s. f.] – Din tc. basma.

basma sf [At: URICARIUL XVI, 276 / V: baz-, bezmea / Pl: ~ale, (Mol) -măli / E: tc basma] 1 Element de vestimentație feminină, confecționat din pânză sau din mătase, care acoperă capul. 2 (Pfm; îe) A scoate (pe cineva) ~ curată A scoate (pe cineva) nevinovat. 3 (Pfm; îe) A ieși (a scăpa) ~ curată A scăpa cu bine dintr-o încurcătură. 4 (Reg; îe) Jocul în ~ ale Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 5 Melodie după care se execută acest dans. 6 (Reg) Balot de tutun (de calitate superioară) prezentând un mod special de împachetare.

bazma sf vz basma

băsma^[1] sf vz basma

bezmea sf vz basma

basmá s.f. 1 Bucată de pînză, de mătase etc. (colorată), pătrată sau triunghiulară, folosită de femei pentru a-și înveli capul, spre a lega sau a duce ceva în ea, ca batistă etc. ◇ Expr. A scoate pe cineva basma curată = a scăpa pe cineva de o învinuire. A scăpa basma curată = a scăpa cu bine dintr-o încurcătură. 2 (reg.) Balot de tutun (de calitate superioară), care prezintă un mod special de împachetare. • pl. -ale. și (înv.) băsmá s.f. /<tc. basma.

băsma s.f. v. basma.

BAGSEAMĂ adv. 👉 BĂGA I.

BASAMA, BASAMĂ = BAGSEAMĂ.

BASMA (pl. -male) sf. 1 Bucată, mai adesea pătrată, de pînză ori de mătase, care servește pentru șters nasul sau sudoarea, ori pe care femeile o poartă pe cap înnodînd-o pe sub bărbie, sau cu care bărbații își înfășoară gîtul: își ștergea fruntea cu o ~ cărămizie (DLVR.); familiar, proverb: a scoate ~ curată, a desvinovăți cu totul pe cineva, a-l găsi fără nici o vină ¶ 2 ‡Materie colorată de bumbac, de in sau de lînă (ȘAIN.) ¶ 3 Jocul în basmale (SEV.), un fel de horă care se joacă în Moldova după masa de cununie [tc.].

BASMA, basmale, s. f. Bucată de pânză sau de mătase (colorată), folosită de femei pentru a-și înveli capul, spre a lega și a duce în ea ceva, ca batistă etc. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curată= a scoate (pe cineva) nevinovat. A ieși (sau a scăpa) basma curată= a scăpa cu bine dintr-o încurcătură. [Var.: (înv.) băsma s. f.] – Din tc. basma.

BASMA, basmale, s. f. 1. Bucată de pînză sau de mătase, de obicei colorată, de formă pătrată, care se întrebuințează de femei spre a-și înveli capul sau spre a lega și duce în ea ceva. V. tulpan, năframă, maramă. Îi legase și părul într-o basma neagră lucitoare. DUMITRIU, B. F. 142. O săteancă bătrînă o îmbrobodea pe Hanora cu o basma țărănească. CAMILAR, N. I 103. Își luă într-o basma lucrușoarele lui, mai nimic, și ieși. CARAGIALE, O. I 326. Fata... luă cu dînsa o gresie, o basma cu chenar pe margine și o perie. ISPIRESCU, L. 194. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curată = a scăpa (pe cineva) de o învinuire. A ieși (sau a scăpa) basma curată = a ieși cu bine dintr-o încurcătură. Hoții o scăpat basma curată... și tot noi și cu vina și cu gloaba (= amenda). HOGAȘ, M. N. 198. 2. (Regional) Batistă. [Banii] care-i mai rămăseseră ii păstra într-un nod al basmalei. PAS, L. I 10. Fetele dădeau pe ascuns flăcăilor basmale și inele, jurîndu-le că nu o să se mărite, că o să-i aștepte. BUJOR, S. 39. – Variantă: (învechit) băsma (KOGĂLNICEANU, S. 112) s. f.

BASMA, basmale, s. f. 1. Bucată de pînză sau de mătase (colorată), care se întrebuințează de femei pentru a-și înveli capul sau spre a lega și a duce în ea ceva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curată = a scăpa (pe cineva) de o învinuire. A ieși (sau a scăpa) basma curată = a scăpa cu bine dintr-o încurcătură. 2. (Reg.) Batistă. [Var.: (înv.) băsma s. f.] – Tc. basma.

BASMA ~le f. 1) Bucată de țesătură (uni sau pestrițată) având formă pătrată sau triunghiulară și folosită, mai ales de femei, pentru a-și acoperi capul; batic. * A scoate (pe cineva) ~ curată a scoate (pe cineva) nevinovat dintr-o afacere (murdară). A ieși (sau a scăpa) ~ curată a ieși (a scăpa) cu bine dintr-o încurcătură. 2) pop. Bucată mică de pânză, folosită pentru a șterge nasul sau fața; batistă. [Art. basmaua; G.-D. basmalei] /<turc. basma

bagseamă adv. Tr. pare-mi-se, se vede: bagseamă nu era acasă.

basmà f. 1. materie colorată (de bumbac, in, lână): basmale de Florența; 2. broboadă pătrată cu care fetele țărance își acopăr capul, înnodând colțurile sub bărbie (marama și testemelul fiind rezervate nevestelor); basma curată, cu totul nevinovat: a ieși, a scoate basma curată; 3. batistă de șters nasul sau sudoarea: iacă basmalele boierului AL.; 4. legătură de înfășurat gâtul; 5. legătură de purtat lucruri mărunte (în opozițiune cu boccea). [Turc. BASMA, lit. tipar (cf. stambă, tipar și stofă)].

basmá f. (turc. basma, tipărire, adică „pînză ornată cu culori tipărite”, ca și stambă; bg. sîrb. rut. basma, pînză de rochiĭ saŭ de anterie; rus. basma, diploma hanilor urdiiĭ de aur). Bucată de pînză pătrată de dus lucrurĭ (boccea), de înfășurat gîtu, de îmbrobodit și maĭ ales de șters nasu (batistă). Basma popească, basma mare colorată. A scoate pe cineva basma curată, a-l elibera de orĭce acuzațiune. V. maramă, baĭder.

basma s. f., art. basmaua, g.-d. art. basmalei; pl. basmale

basma s. f., art. basmaua, g.-d. art. basmalei; pl. basmale, art. basmalele

basma s. f., art. basmaua, g.-d. art. basmalei; pl. basmale

basma

basma.

basma (basmale), s. f. – 1. (Înv.) Țesătură imprimată. – 2. Batic; batistă. – Mr. băsmă, megl. basmă. Tc. basma „imprimeu” (Roesler 588; Lokotsch 264; Berneker 264; Ronzevalle 45) de un provin și bg., rut. basma „indiană”, rus. basma „document care poartă pecetea hanului”. După Miklosich, Wander., din rom. provine pol. basaman. Der. basmangiu, s. m. (fabricant sau vînzător de basmale) reprezintă tc. basmaci (Șeineanu, II, 41).

a ieși basma curată expr. a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă.

a scăpa basma curată expr. a ieși cu bine dintr-o încurcătură / dintr-o situație dificilă.

a scoate basma curată (pe cineva) expr. a scoate (pe cineva) nevinovat.

BASMA s. legătură, tulpan, (pop.) testemel, (înv. și reg.) peștiman, (prin Munt.) barabun, (Olt., Mold. și Transilv.) cârpă, (Maram.) șirincă, (înv., în Transilv.) felegă. (Are o ~ pe cap.)

BASMA s. v. batistă.

BASMA s. legătură, tulpan, (pop.) testemel, (înv. și reg.) peștiman, (prin Munt.) barabun, (Olt., Mold. și Transilv.) cîrpă, (Maram.) șirincă, (înv., în Transilv.) felegă. (Are o ~ pe cap.)

basma s. v. BATISTĂ.

basamă, (bagsamă), adv. – Mi se pare că, probabil că. – Bag seamă (MDA).