bârfire sf [At: JIPESCU, ap. TDRG / Pl: ~ri / E: bârfi] 1 Flecărire. 2 Calomniere.

bârfi v [At: PRAV. MOLD. 132₂ / V: băr-, (nob) îm- / Pzi: ~fesc / E: nct] 1-2 vtr A (se) vorbi de rău Si: a defăima, a cleveti, a huli. 3 vt A flecări, a îndruga verzi și uscate.

bîrfi vb. IV. 1 tr., intr., refl. recipr. A (se) vorbi de rău, a (se) ponegri, a (se) defăima. Taci, muiere, nu bîrfi! (ODOB.). 2 tr. A flecări, a îndruga verzi și uscate. ◊ (abs.) Babele, de cele trecute, pururea bîrfesc (D. GOL.). • prez.ind.-esc. /cf. sl.veche брехатн „a lătra”.

bîrfire s.f. Bîrfeală. • pl. -i. /v. bîrfi.

BÎRFI (-fesc) vb. tr. și intr. 1 A vorbi de rău împotriva cuiva, a defăima a cleveti, a huli: doar a face pe vre-un om să bîrfească împotriva lui Dumnezeu (CRG.) ¶ 2 A flecări, a îndruga la minciuni: se adunau seara de bîrfeau verzi și uscate (ISP.).

BÎRFIRE sf. Faptul de a bîrfi, bîrfeală: bărbații și femeile și copiii nu au altă petrecere decît ~a (CAR.).

BÎRFI, bîrfesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la persoane) A vorbi de rău, a calomnia, a defăima. Ne-am deprins să bîrfim femeile, uitînd că avem mame și surori. SADOVEANU, P. M. 177. ◊ Absol. Taci, muiere, nu bîrfi!- răspunse Dumbravă. ODOBESCU, S. 173. ◊ Intranz. [Dracul] apucă spre păduri, să vadă... doar a face pe vreun om să bîrfească împotriva lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 144. 2. (Complementul e un abstract) A scorni, a spune minciuni. Cînd se adunau seara [argații] și bîrfeau verzi și uscate, el se făcea că nu înțelege vorbele aruncate în pofida lui. ISPIRESCU, L. 229.

BÎRFIRE, bîrfiri, s. f. Faptul de a bîrfi; bîrfeală. Dezbracă-te degrabă de-orice deșertăciuni, Mîndrii... bîrfiri, minciuni. MACEDONSKI, O. I 167.

BÎRFI, bîrfesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vorbi de rău; a (se) calomnia, a (se) defăima. ♦ Tranz. A scorni, a spune minciuni. Bîrfeau verzi și uscate (ISPIRESCU).

BÎRFIRE, bîrfiri, s. f. Bîrfeală. – V. bîrfi.

A SE BÂRFI se ~esc intranz. A face schimb (concomitent) de bârfeli (unul cu altul); a se ponegri. /Orig. nec.

A BÂRFI ~esc 1. tranz. 1) A vorbi de rău; a calomnia; a cleveti; a blama; a huli; a ponosi; a detracta; a ponegri; a defăima. 2) A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi; a trăncăni; a flecări. 2. intranz. A spune vorbe multe și fără rost; a trăncăni; a pălăvrăgi. /Orig. nec.

bârfì v. 1. a vorbi de rău pe cineva; lasă-l să bârfească; 2. a vorbi nimicuri: a bârfi verzi și uscate. [Origină necunoscută].

bîrfésc v. intr. (var din a borfăi. Cp. cu borborosesc). Clevetesc, vorbesc de răŭ: a bîrfi contra cuĭva. – Și tr. L-a bîrfit.

bârfire s. f., g.-d. art. bârfirii; pl. bârfiri

bârfire s. f., g.-d. art. bârfirii; pl. bârfiri

bârfire s. f., g.-d. art. bârfirii; pl. bârfiri

bârfi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bârfesc, 3 sg. bârfește, imperf. 1 bârfeam; conj. prez. 1 sg. să bârfesc, 3 să bârfească

bârfi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bârfesc, imperf. 3 sg. bârfea; conj. prez. 3 să bârfească

bârfi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bârfesc, imperf. 3 sg. bârfea; conj. prez. 3 sg. și pl. bârfească

bârfesc, -feam 1 imp.

bîrfi (bîrfesc, bîrfit), vb. – 1. A vorbi de rău, a denigra. – 2. A flecări, a îndruga verzi și uscate. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 192), bazată pe consonanța blf, mlf, care trebuie să sugereze ideea de obiect flasc (bolfă, boarfe), sau de a amesteca în mod confuz (molfăi). Este evidentă relația expresivă a lui bîrfi cu boarfe; pentru corelația „gură” și „cîrpă”, cf. fleancă, fleoarță, bleancă. Numai ca o curiozitate trebuie să amintim că Crețu 309 consideră bîrfi ca rezultat al lui brăfi, *brăfni, metateză a lui fabulari. Der. bîrfaș, s. m. (flecar, palavragiu); bîrfeală, s. f. (bîrfă); bîrfelnic, adj. (înv., bîrfitor); bîrfitor, adj. (care bîrfește); bîrfitură, s. f. (bîrfă); boarfe, s. f. pl. (cîrpe, haine, avut); borfăi, vb. (a murdări rufele; a fura, a șterpeli); borfaș, s. m. (pungaș, hoț); borfărie, s. f. (haine); burfă, (var. burfan) s. f. (stomac al animalelor); burfănos, adj. (burtos); burfăi, vb. (a iscodi). Cf. borț.

A BÂRFI a cleveti, a duce poșta, a mânca rahat, a trâmbița, a vorbi pe la spate (pe cineva).

BÂRFIRE s. v. calomniere.

BÂRFI vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

BÂRFI vb. v. calomnia.

BÎRFI vb. a (se) blama, a (se) calomnia, a (se) cleveti, a (se) defăima, a (se) denigra, a (se) discredita, a (se) ponegri, (livr.) a (se) detracta, a (se) vitupera, (înv. și pop.) a (se) ocărî, (pop.) a (se) huli, a (se) năpăstui, a (se) povesti, (prin Olt.) a (se) publica, (înv.) a (se) balamuți, a se măscări, a (se) mozaviri, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a (se) vrevi, (fam. țig.) a (se) încondeia, (pop. țig.) a (se) înnegri. (Îl ~ pe nedrept.)

bîrfi vb. v. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.

BÎRFIRE s. bîrfă, bîrfeală, bîrfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă, (pop.) hulă, hulire, năpăstuire, pîră, (înv. și reg.) ponosluire, (Ban.) tonocie, (înv.) balamuție, catigorie, clevetă, mozavirie, (fam. fig.) încondeiere, înnegrire. (Nu te pleca la ~ lor!)

Bârfire ≠ elogiere, laudă, lăudare

A bârfi ≠ a elogia, a lăuda