3 intrări

22 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AUXILIAR, -Ă, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; (element) ajutător. ♦ (Parte de vorbire) care exprimă raporturi între cuvinte; (verb) care ajută la formarea timpurilor și a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.

AUXILIAR, -Ă, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; (element) ajutător. ♦ (Parte de vorbire) care exprimă raporturi între cuvinte; (verb) care ajută la formarea timpurilor și a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.

auxiliar, ~ă [At: MAIORESCU, L. 141 / P: a-u-xi-li-ar / Pl: ~i, ~e / E: fr auxiliaire, lat auxiliaris] 1-2 sn, a (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de cel principal. 3-4 sn, a (Gnn) (Parte de vorbire) care exprimă raporturile între cuvinte. 5-6 sn, a (Grm; șîs) verb ~ (Verb) cu care se formează timpurile compuse ale verbelor. 7 a (Mat) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. 8-9 smf, a (Persoană) care ajută pe cineva la ceva. 10 a (Îs) Corp (sau trupe) ~e Soldați care luptă sub steagul unei alte națiuni. 11 a (Îs) ServiciuServiciu militar (de birou) îndeplinit de persoane inapte pentru serviciul de front.13 smf, a (Persoană) care aparține unui serviciu auxiliar (11).

*AUXILIAR I. adj. 1 Care vine în ajutorul cuiva, care înlesnește ceva, ajutător: trupe ~e; științele ~e ale filologiei 2 📖 Verb ~, verb ajutător, care servește la conjugarea unora din timpurile altor verbe. II. sm. Ajutător, sprijinitor: acei cari trebue să fie ~ii cei mai puternici ai civilizațiunii (I.-GH.). III. (pl. -are) sn. Sprijin, ajutor: filologia este ~ul indispensabil al istoriei [fr.].

AUXILIAR, -Ă, auxiliari, -e, adj. Care ajută, care dă concursul la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; ajutător. Material auxiliar. Piesă auxiliară.Verb auxiliar = verb care ajută la formarea timpurilor și modurilor verbale compuse. «A avea», «a fi» și «a voi» sînt, prin unele forme ale lor, verbe auxiliare. ◊ (Substantivat) Un dicționar este un auxiliar prețios pentru cunoașterea unei limbi. ♦ (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate simplifica și rezolva mai ușor o problemă. Linii auxiliare. Unghi auxiliar. Funcție auxiliară. – Pronunțat: a-u-xi-li-ar.

AUXILIAR, -Ă, auxiliari, -e, adj. (Adesea substantivat) Care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; ajutător. ◊ Verb auxiliar = verb care ajută la formarea timpurilor și modurilor compuse. ♦ (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. [Pr.: a-u-xi-li-ar] – Fr. auxiliaire (lat. lit. auxiliaris).

AUXILIAR, -Ă adj. Care ajută la ceva, de ajutor; aflat pe plan secundar; ajutător. ♦ (gram.) Verb auxiliar = verb cu care se formează timpurile și modurile verbale compuse. ♦ (Mat.) Cu care se poate simplifica și rezolva o problemă mai ușor. // s.n. Ajutor, sprijin. [Pron. a-u-xi-li-ar. / cf. fr. auxiliaire, lat. auxiliaris < auxilium – ajutor].

AUXILIAR, -Ă I. adj., s. n. (element) care ajută la ceva; pe plan secundar; accesoriu; ajutător. ♦ verb ~ = verb care ajută la formarea timpurilor și modurilor compuse: ~ de aspect = verb care ajută la exprimarea gradului de realizare a acțiunii. ◊ (mat.) cu care se poate simplifica și rezolva o problemă mai ușor. II. s. m. ostaș roman aparținând unui auxilium. (< fr. auxiliare, lat. auxiliaris)

AUXILIAR ~ă (~i, ~e) Care are o funcție secundară; ajutător. Material ~. ◊ Verb ~ verb cu ajutorul căruia de formează timpurile și modurile verbal compuse. [Sil. a-u-xi-li-ar] /<fr. auxiliaire, lat. auxiliaris

auxiliar a. care vine într’ajutor; verb auxiliar, verb ajutător.

*auxiliár, -ă adj. (lat. auxiliaris, d. auxilium, ajutor). Care ajută: armată auxiliară. Serviciu auxiliar, serviciu oamenilor care nu-s destul de robuștĭ p. serviciu militar, dar care-s luați în timp de războĭ p. lucrărĭ maĭ ușoare. Gram. Verbe auxiliare saŭ ajutătoare), acelea care le ajută pe altele în compozițiune: am fost, a fi mers, voĭ trece, urmează să vină.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

auxiliar2 [x pron. gz] (desp. a-u-, -li-ar) s. n., pl. auxiliare

auxiliar1 [x pron. gz] (desp. a-u-, -li-ar) adj. m., pl. auxiliari; f. auxilia, pl. auxiliare

auxiliar1 [x pron. gz] (a-u-, -li-ar) adj. m., pl. auxiliari; f. auxiliară, pl. auxiliare

auxiliar2 [x pron. gz] (a-u-, -li-ar) s. n., pl. auxiliare

auxiliar adj. m. (sil. a-u-, -li-ar) [x pron. gz], pl. auxiliari; f. sg. auxiliară, pl. auxiliare

auxiliar s. n. (sil. a-u-, -li-ar) [x pron. gz], pl. auxiliare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AUXILIAR adj., s. 1. adj. ajutător. (Verb ~.) 2. s. ajutor, sprijin. (Un ~ prețios.) 3. adj. accesoriu, anex, secundar, subsidiar. (Element ~ într-un mecanism.)

AUXILIAR adj., s. 1. adj. ajutător. (Verb ~.) 2. s. ajutor, sprijin. (Un ~ prețios.) 3. adj. accesoriu, anex, secundar, subsidiar. (Element ~ într-un mecanism.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

AUXILIAR s. n. (< adj. auxiliar; -ă, cf. fr. auxiliaire, lat. auxiliaris < auxilium „ajutor”): verb care ajută la formarea unor unități morfologice și sintactice și la exprimarea modalității și gradului de realizare a unei acțiuni. ◊ ~ morfologic: verb care ajută la formarea timpurilor și a modurilor compuse din conjugările activă și reflexivă și la realizarea conjugării pasive. El formează împreună cu forma verbală de bază o unitate semantică, morfologică și sintactică. Sunt a. morfologice verbele a fi, a avea și a vrea (a voi) prin formele lor specializate în acest sens (a, am, ați din perfectul compus și am, ar, aș, ați din condiționalul-optativ-potențial; voi, vei, va, vom, veți, vor din viitorul literar; oi, ăi (ei, i, îi), o (a), om, ăți (eți, îți, oți), or (a, o) din formele viitorului popular) și prin formele lor nespecializate (e vorba numai de a fi). ◊ ~ sintactic: verb care ajută la formarea predicatului nominal, atunci când se află la un mod predicativ (personal) și a construcției nominale (infinitivală, gerunzială, participială și de supin) cu funcție sintactică de subiect, de atribut sau de complement, atunci când se află la un mod nepredicativ (nepersonal). El formează cu numele predicativ o unitate semantică, morfologică și sintactică. Sunt a. sintactice verbele copulative a fi, a deveni, a părea, a ajunge, a rămâne, a ieși, a însemna, a constitui, a reprezenta, a întruchipa, a se face, a se preface (în) etc. ◊ ~ de mod (modal): verb care ajută, prin conținutul său lexical, la exprimarea ideilor de modalitate (posibilitate, necesitate, iminență, voință, dorință etc.). El însă nu formează, împreună cu forma verbală care-l poate urma, o unitate semantică, morfologică și sintactică, ci se bucură de autonomie lexico-gramaticală, contractând singur funcțiile de predicat verbal (atunci când se află la un mod personal) sau de subiect, de atribut și de complement (atunci când se află la un mod nepersonal). Sunt a. modale verbele: a putea, a trebui, a fi, a avea și a vrea (a voi).de aspect (aspectual): verb care ajută, prin conținutul lui lexical, la exprimarea gradului de realizare a acțiunii (început, continuare sau terminare). Ca și cel modal, el nu formează, împreună cu forma verbală care-l poate urma, o unitate semantică, morfologică și sintactică, ci se bucură de autonomie lexico-gramaticală, contractând singur funcțiile de predicat verbal (atunci când se află la un mod personal) sau de subiect, de atribut și de complement (atunci când se află la un mod nepersonal). Sunt a. aspectuale verbele: a începe, a continua, a sfârși, a termina etc. Spre deosebire de a. morfologic și de a. sintactic, care sunt niște „auxiliare gramaticale” (și „gramaticalizate”), a. modal și cel aspectual sunt niște „auxiliare lexicale” (și „negramaticalizate”).

AUXILIAR, -Ă adj. (cf. fr. auxiliaire, lat. auxiliaris < auxilium – ajutor): în sintagmele limbă auxiliară și verb auxiliar (v.).

Intrare: auxiliar (adj.)
auxiliar1 (adj.) adjectiv
  • silabație: a-u-xi-li-ar info
  • pronunție: augziliar
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • auxiliar
  • auxiliarul
  • auxiliaru‑
  • auxilia
  • auxiliara
plural
  • auxiliari
  • auxiliarii
  • auxiliare
  • auxiliarele
genitiv-dativ singular
  • auxiliar
  • auxiliarului
  • auxiliare
  • auxiliarei
plural
  • auxiliari
  • auxiliarilor
  • auxiliare
  • auxiliarelor
vocativ singular
plural
Intrare: auxiliar (s.m.)
auxiliar3 (s.m.) substantiv masculin
  • silabație: a-u-xi-li-ar info
  • pronunție: augziliar
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • auxiliar
  • auxiliarul
plural
  • auxiliari
  • auxiliarii
genitiv-dativ singular
  • auxiliar
  • auxiliarului
plural
  • auxiliari
  • auxiliarilor
vocativ singular
plural
Intrare: auxiliar (s.n.)
auxiliar2 (s.n.) substantiv neutru
  • silabație: a-u-xi-li-ar info
  • pronunție: augziliar
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • auxiliar
  • auxiliarul
  • auxiliaru‑
plural
  • auxiliare
  • auxiliarele
genitiv-dativ singular
  • auxiliar
  • auxiliarului
plural
  • auxiliare
  • auxiliarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

auxiliar, auxiliaadjectiv

  • 1. Care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; (element) ajutător. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Material auxiliar. Piesă auxiliară. DLRLC
    • 1.1. Care exprimă raporturi între cuvinte. DEX '09 DEX '98
      • 1.1.1. Verb auxiliar = verb care ajută la formarea timpurilor și modurilor verbale compuse. DLRLC DN
        • format_quote «A avea», «a fi» și «a voi» sunt, prin unele forme ale lor, verbe auxiliare. DLRLC
  • 2. matematică Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Linii auxiliare. Unghi auxiliar. Funcție auxiliară. DLRLC
etimologie:

auxiliar, auxiliarisubstantiv masculin

  • 1. Ostaș roman aparținând unui auxilium. MDN '00
etimologie:

auxiliar, auxiliaresubstantiv neutru

  • 1. Element care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; (element) ajutător. DEX '09 DEX '98 DN
    • format_quote Un dicționar este un auxiliar prețios pentru cunoașterea unei limbi. DLRLC
    • 1.1. Parte de vorbire care exprimă raporturi între cuvinte. DEX '09 DEX '98
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.