AUGMENTÁRE s. f. Acțiunea de a augmenta. [Pr.: aug-] – V. augmenta.

augmentare sf [At: MAIORESCU, D. I, 81 / P: aug~ / Pl: ~tări / E: augmenta] (Ltm; frm) 1 Mărire. 2 Sporire a ceva, adăugând elemente noi Si: (rar) augmentat¹, augmentație (2). 3 (Muz) Lărgire a valorii notelor în repetarea unei teme sau a unui motiv Si: augmentație (3).

AUGMENTÁRE s. f. Acțiunea de a augmenta. – V. augmenta.

AUGMENTÁRE s.f. Acțiunea de a augmenta; augmentație. ♦ (Muz.) Lărgire a valorii notelor în repetarea unei teme sau a unui motiv. [Pron. a-ug-. < augmenta].

augmentare f. lucrarea de a augmenta: creștere, sporire.

AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

augmenta vt [At: DA / P: aug~ / Pzi: ~téz / E: lat augmentare, fr augmenter] (Ltm; frm) 1 A mări. 2 A spori ceva, adăugând elemente noi.

AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

AUGMENTÁ vb. I. tr. A mări, a crește, a spori. [Pron. a-ug-. / < fr. augmenter, cf. lat. augmentum < augere – a crește].

AUGMENTÁ vb. tr. a mări, a spori. (< fr. augmenter, lat. augmentare)

A AUGMENTÁ ~éz tranz. rar A face mai mare; a mări; a spori; a majora. [Sil. aug-] /<fr. augmenter, lat. augmentare

augmentà v. a mări, a spori.

*augmentațiúne f. (lat. augmentátio, -ónis). Acțiunea de a augmenta. – Și -áție și -áre.

*augmentéz v. tr. (lat. augmentare). Măresc, sporesc: a augmenta o leafă.

augmentáre s. f. (sil. aug- ), g. -d. art. augmentării

augmenta (a ~) (desp. aug-) vb., ind. prez. 1 sg. augmentez, 3 augmentează; conj. prez. 1 sg. să augmentez, 3 să augmenteze

augmenta (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmentează

augmentá vb. (sil. aug-), ind. prez. 1 sg. augmentéz, 3 sg. și pl. augmenteáză

AUGMENTÁRE vb. v. creștere, mărire, multiplicare, sporire.

augmentare s. v. CREȘTERE. MĂRIRE. MULTIPLICARE. SPORIRE.

AUGMENTÁ vb. v. crește, mări, multiplica, spori.

augmenta vb. v. CREȘTE. MĂRI. MULTIPLICA. SPORI.

A augmenta ≠ a diminua

augmentare (< lat. augmentation „mărire”), procedeu contrapunctic de modificare a aspectului unei linii melodice prin mărirea duratelor (1). Își găsește aplicare în special în formele polif. imitative: canonul* și fuga* – în aceasta din urmă, ca mijloc de transformare a temei* cu prilejul stretto*-ului. Creșterea duratelor se face în mod proporțional, păstrându-se fizionomia ritmică originară. În ritmul binar* duratele de obicei se dublează, iar în cel ternar* se triplează, arareori intervin proporții mai mari. A. poate fi combinată cu alte procedee contrapunctice ca de exemplu cu inversarea* desenului melodic. Prin a. se obține o subliniere a liniei melodice, care câștigă în relief și prestanță. Din acest motiv ea apare mai ales în părțile concluzive ale diverselor lucrări. Prezentă încă din perioada Ars antiqua*, a. a cunoscut o mare răspândire în arta polifoniștilor flamanzi (sec. 16 – v. neerlandeză, școală) și apoi muzica barocului*. Se întâlnește și mai târziu, la clasici și la romantici, la cei din urmă a. putând afecta și metrul (2). În creația contemporană este aplicată adeseori într-un mod liber, în scopul schimbării profilului ritmic inițial. Ant. diminuare*.