10 definiții pentru augmentare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AUGMENTÁRE s. f. Acțiunea de a augmenta. [Pr.: aug-] – V. augmenta.

augmentare sf [At: MAIORESCU, D. I, 81 / P: aug~ / Pl: ~tări / E: augmenta] (Ltm; frm) 1 Mărire. 2 Sporire a ceva, adăugând elemente noi Si: (rar) augmentat1, augmentație (2). 3 (Muz) Lărgire a valorii notelor în repetarea unei teme sau a unui motiv Si: augmentație (3).

AUGMENTÁRE s. f. Acțiunea de a augmenta.V. augmenta.

AUGMENTÁRE s.f. Acțiunea de a augmenta; augmentație. ♦ (Muz.) Lărgire a valorii notelor în repetarea unei teme sau a unui motiv. [Pron. a-ug-. < augmenta].

augmentare f. lucrarea de a augmenta: creștere, sporire.

*augmentațiúne f. (lat. augmentátio, -ónis). Acțiunea de a augmenta. – Și -áție și -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

augmentáre s. f. (sil. aug- ), g. -d. art. augmentării


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AUGMENTÁRE vb. v. creștere, mărire, multiplicare, sporire.

augmentare s. v. CREȘTERE. MĂRIRE. MULTIPLICARE. SPORIRE.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

augmentare (< lat. augmentation „mărire”), procedeu contrapunctic de modificare a aspectului unei linii melodice prin mărirea duratelor (1). Își găsește aplicare în special în formele polif. imitative: canonul* și fuga* – în aceasta din urmă, ca mijloc de transformare a temei* cu prilejul stretto*-ului. Creșterea duratelor se face în mod proporțional, păstrându-se fizionomia ritmică originară. În ritmul binar* duratele de obicei se dublează, iar în cel ternar* se triplează, arareori intervin proporții mai mari. A. poate fi combinată cu alte procedee contrapunctice ca de exemplu cu inversarea* desenului melodic. Prin a. se obține o subliniere a liniei melodice, care câștigă în relief și prestanță. Din acest motiv ea apare mai ales în părțile concluzive ale diverselor lucrări. Prezentă încă din perioada Ars antiqua*, a. a cunoscut o mare răspândire în arta polifoniștilor flamanzi (sec. 16 – v. neerlandeză, școală) și apoi muzica barocului*. Se întâlnește și mai târziu, la clasici și la romantici, la cei din urmă a. putând afecta și metrul (2). În creația contemporană este aplicată adeseori într-un mod liber, în scopul schimbării profilului ritmic inițial. Ant. diminuare*.

Intrare: augmentare
augmentare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • augmentare
  • augmentarea
plural
  • augmentări
  • augmentările
genitiv-dativ singular
  • augmentări
  • augmentării
plural
  • augmentări
  • augmentărilor
vocativ singular
plural

augmentare

etimologie:

  • vezi augmenta
    surse: DEX '09 DN