2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

atribuire sf [At: MAIORESCU, L. 45 / Pl: ~ri / E: atribui] 1 Dare a ceva cuiva ca un bun ce i se cuvine Si: acordare, asigurare, conferire, (rar) atribuit1 (1), (îvr) atribuare (1), atribuat1 (1). 2 Afirmare de către cineva a propriului drept de proprietate asupra a ceva Si: arogare, (rar) atribuit1 (2), (îvr) atribuare (2), atribuat1 (2). 3 (Pex) Considerare a ceva ca proprietatea cuiva Si: (rar) atribuit1 (3), (Îvr) atribuare (3), atribuat1 (3). 4 (Pex) Considerare a unei calități ca proprie cuiva Si: (rar) atribuit1 (4), (îvr) atribuare (4), atribuat1 (4). 5 Repartizare a ceva cuiva Si: (rar) atribuit1 (5), (îvr) atribuare (5), atribuat1 (5). 6 Punere a unei fapte pe seama cuiva Si: (rar) atribuit1 (6), (îvr) atribuare (6), atribuat1 (6). 7 Autoafirmare a cuiva drept cauza unui fenomen Si: arogare (rar) atribuit1 (7), (îvr) atribuare (7), atribuat1 (7). 8 Învinuire a cuiva Si: acuzare, (rar) atribuit1 (8), (îvr) atribuare (8), atribuat1 (8). 9 Recunoaștere a paternității cuiva asupra unei opere Si: (rar) atribuit1 (9), (îvr) atribuare (9), atribuat1 (9). 10 Autoafirmare a propriei paternități a unei opere Si: arogare, (rar) atribuit1 (10), (îvr) atribuare (10), atribuat1 (10).

ATRIBUÍRE, atribuiri, s. f. Acțiunea de a atribui și rezultatul ei. – V. atribui.

ATRIBUÍRE, atribuiri, s. f. Acțiunea de a atribui.V. atribui.

ATRIBUÍRE, atribuiri, s. f. Acțiunea de a atribui. 1. Acordare, conferire; repartizare. Atribuire de noi sarcini. 2. Punere în sarcina cuiva.

ATRIBUÍRE, atribuiri, s. f. Acțiunea de a atribui.

ATRIBUÍRE s.f. Acțiunea de a atribui și rezultatul ei. [< atribui].

atribuí [At: NEGRUZZI, S. I, 11 / Pzi: ~ribui și -esc / E: fr attribuer, lat attribuere] 1 vt A da (ceva cuiva) ca un bun ce i se cuvine Si: a acorda, a asigura, a conferi. 2 vr A se da drept proprietarul de drept a ceva Si: a-și aroga. 3 vt (Pex) A considera ceva ca proprietatea cuiva. 4 vt (Pex) A considera o calitate ca proprie cuiva. 5 vt A repartiza (ceva cuiva). 6 vt A pune o faptă pe seama cuiva Si: a acuza. 7 vr A se afirma drept cauza unui fenomen Si: a-și aroga. 8 vt A învinui pe cineva. 9 vt A recunoaște cuiva paternitatea unei opere. 10 vr A se da drept autorul unei opere Si: a-și aroga.

ATRIBUÍ, atríbui, vb. IV. Tranz. 1. A da, a acorda; a conferi. 2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. – Din fr. attribuer, lat. attribuere.

ATRIBUÍ, atríbui, vb. IV. Tranz. 1. A da, a acorda, a conferi. 2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. – Din fr. attribuer, lat. attribuere.

ATRIBUÍ, atribúi, vb. IV. Tranz. (Urmat de determinări în dativ) 1. A acorda, a conferi. A atribui o mare importanță unei probleme. Îi atribuie merite mai mari decît are în realitate. 2. A pune pe seama, în socoteala (sau în spinarea) cuiva. Radu deveni iarăși trist, și ai casei atribuiră aceasta grijii de școală. VLAHUȚĂ, O. A. 119. Atribuind știința mea la vrednicia învățătorului, porunci să cumpere... un beniș, pe care îl trimise dascălului. NEGRUZZI, S. I 11. ◊ Refl. pas. Căderea năprasnică a lui Bucșan... mi se atribuia tot mie. SADOVEANU, N. F. 150. Negreșit că nu invențiunea gravurii cu apă-tare, ce i se atribuie [lui Albert Dürer], îi va cîștiga mai mult preț în ochii tăi. ODOBESCU, S. III 61. – Prez. ind. și: atribuiesc (CARAGIALE, O. VII 77).

ATRIBUÍ, atríbui, vb. IV. Tranz. 1. A acorda, a conferi. 2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. – Fr. attribuer (lat. lit. attribuere).

ATRIBUÍ vb. IV. tr. 1. A da, a acorda, a conferi. 2. A da (ceva) ca venind de la..., a pune pe seama cuiva, în socoteala cuiva. [P.i. atríbui, 3,6 -ie. / < fr. attribuer, cf. lat. attribuere].

ATRIBUÍ vb. tr. 1. a acorda, a conferi. 2. a repartiza. 3. a pune pe seama cuiva. (< fr. attribuer, lat. attribuere)

A ATRIBUÍ atríbui tranz. A considera ca fiind propriu; a acorda. [Sil. a-tri-] /<fr. attribuer

atribuì v. 1. a da, a recunoaște; 2. a imputa.

*atríbuĭ și (rar) -ĭésc, a v. tr. (lat. attribúere, it. attribuire, fr. attribuer. V. con-, dis- și re-tribuĭ.Eŭ atribuĭ, tu atribuĭ, el atribuĭe, să atribuĭe). Daŭ, acord, recunosc: îțĭ atribuĭe ție premiu. Imput, arunc în spinarea cuĭva: a atribui cuĭva cauza uneĭ nenorocirĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

atribuíre (a-tri-) s. f., g.-d. art. atribuírii; pl. atribuíri

atribuíre s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. atribuírii; pl. atribuíri

atribuí (a ~) (a-tri-) vb., ind. prez. 3 atríbuie, imperf. 3 sg. atribuiá; conj. prez. 3 să atríbuie

atribuí vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. atríbui, imperf. 3 sg. atribuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. atríbuie

arată toate definițiile

Intrare: atribuire
atribuire substantiv feminin
  • silabație: a-tri-
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • atribuire
  • atribuirea
plural
  • atribuiri
  • atribuirile
genitiv-dativ singular
  • atribuiri
  • atribuirii
plural
  • atribuiri
  • atribuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: atribui
  • silabație: a-tri-
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • atribui
  • atribuire
  • atribuit
  • atribuitu‑
  • atribuind
  • atribuindu‑
singular plural
  • atribuie
  • atribuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • atribui
(să)
  • atribui
  • atribuiam
  • atribuii
  • atribuisem
a II-a (tu)
  • atribui
(să)
  • atribui
  • atribuiai
  • atribuiși
  • atribuiseși
a III-a (el, ea)
  • atribuie
(să)
  • atribuie
  • atribuia
  • atribui
  • atribuise
plural I (noi)
  • atribuim
(să)
  • atribuim
  • atribuiam
  • atribuirăm
  • atribuiserăm
  • atribuisem
a II-a (voi)
  • atribuiți
(să)
  • atribuiți
  • atribuiați
  • atribuirăți
  • atribuiserăți
  • atribuiseți
a III-a (ei, ele)
  • atribuie
(să)
  • atribuie
  • atribuiau
  • atribui
  • atribuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

atribuire

etimologie:

  • vezi atribui
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

atribui

  • exemple
    • A atribui o mare importanță unei probleme. Îi atribuie merite mai mari decât are în realitate.
      surse: DLRLC
  • surse: MDN '00
  • 3. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 4 exemple
    exemple
    • Radu deveni iarăși trist, și ai casei atribuiră aceasta grijii de școală. VLAHUȚĂ, O. A. 119.
      surse: DLRLC
    • Atribuind știința mea la vrednicia învățătorului, porunci să cumpere... un beniș, pe care îl trimise dascălului. NEGRUZZI, S. I 11.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Căderea năprasnică a lui Bucșan... mi se atribuia tot mie. SADOVEANU, N. F. 150.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Negreșit că nu invențiunea gravurii cu apă-tare, ce i se atribuie [lui Albert Dürer], îi va cîștiga mai mult preț în ochii tăi. ODOBESCU, S. III 61.
      surse: DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: atribuiesc.
    surse: DLRLC

etimologie: