asurzire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: asurzi] 1 Pierdere a auzului Si: (rar) asurzit¹ (1). asurzitúră (1). 2 Provocare a pierderii auzului cuiva Si: (rar) asurzit¹ (2), asurzitură (2). 3 Provocare a incapacității cuiva de a înțelege ceva Si: (rar) asurzit¹ (3), asurzitură (3). 4 Zăpăcire. 5 Surzenie.

ASURZÍRE S. f. Acțiunea de a asurzi. 1. Pierdere (totală sau parțială) a auzului; imposibilitate (trecătoare) de a auzi distinct, din cauza unui zgomot puternic. 2. Suprimare a sonorității unei consoane (ca consecință a faptului că pronunțarea se face fără participarea coardelor vocale). Pronunțarea «supteran» a cuvîntului «subteran» se explică prin asurzirea consoanei «b».

ASURZÍRE s. f. Acțiunea de a asurzi.

ASURZÍ, asurzesc, vb. IV. Intranz. A deveni surd. ♦ Tranz. A face ca cineva să-și piardă (temporar) auzul; (prin exagerare, despre sunete puternice, zgomote etc.) a face ca cineva să nu mai audă sau să nu mai înțeleagă un anumit lucru. – Lat. *assurdire.

asurzí [At: DOSOFTEI, V. S. 126/2 / Pzi: ~zesc, (îvr) asurd / E: ml^* assurdire] 1 vi A-și pierde auzul. 2 vt A face pe cineva să-și piardă auzul. 3 A face pe cineva să nu mai audă, să nu poată înțelege ceva. 4 A zăpăci.

ASURZÍ, asurzesc, vb. IV. Intranz. A deveni surd. ♦ Tranz. A face ca cineva să-și piardă (temporar) auzul; (prin exagerare, despre sunete puternice, zgomote etc.) a face ca cineva să nu mai audă sau să nu mai înțeleagă un anumit lucru. – Din lat. *assurdire.

ASURZÍ, asurzesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde auzul, a deveni surd. Măi Michiduță, cînd oi chiui eu, ai să asurzești. CREANGĂ, P. 154. ♦ Tranz. A face (pe cineva) să-și piardă auzul, a-i lua auzul; (prin exagerare, subiectul fiind un zgomot mare sau sursa zgomotului) a face să nu mai înțeleagă (ca și cum ar fi surd), a buimăci, a ameți. Nu voia să asculte nici la păsărelele ce ciripeau de [te] asurzea. ISPIRESCU, L. 58. Nu te lasă inima să taci; asurzești lumea. CREANGĂ, A. 71. Să ne ferim de întîlnirea lui, dacă nu vrem să ne asurzească. NEGRUZZI, S. I 238. ◊ Fig. Numai murmurul cel dulce Din izvorul fermecat Asurzește melancolic A lor suflet îmbătat. EMINESCU, O. 1 67. ◊ (Pleonastic) Toată strada e-n picioare, Asurzită de urechi. D. BOTEZ, F. S. 58. De urechi m-au asurzit. TEODORESCU, P. P. 381. ◊ Refl. pas. (Rar) Ți se asurzeau urechile de răcnetele surugiilor. PAS, L. I 144.

ASURZÍ, asurzesc, vb. IV. Intranz. A deveni surd. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă auzul; (prin exagerare, despre sunete puternice, zgomote etc.) a face să nu mai înțeleagă; a buimăci, a ameți. – Lat. *assurdire.

A ASURZÍ ~ésc 1. intranz. A-și pierde auzul; a deveni surd. 2. tranz. 1) A face să devină surd. 2) (despre sunete puternice, zgomote) A buimăci, făcând să nu deslușească nimic. /<lat. assurdire

asurzì v. 1. a pierde auzul, a deveni surd; 2. a face surd: m’asurzește cu vorbele lui. [V. surzi].

asurzésc și surzésc v. intr. (lat. surdéscere, it. assordire, fr. assourdir). Devin surd: am asurzit de atîta zgomot. V. tr. Fac surd: m’aĭ asurzit cu atîtea țipete.

asurzíre s. f., g.-d. art. asurzírii

asurzíre s. f., g.-d. art. asurzírii

asurzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asurzésc, imperf. 3 sg. asurzeá; conj. prez. 3 să asurzeáscă

asurzí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asurzésc, imperf. 3 sg. asurzeá; conj. prez. 3 sg. și pl. asurzeáscă

asurzesc, -zească 3 conj.

ASURZÍRE s. v. afonizare.

ASURZÍ vb. v. surzi.

ASURZI vb. a surzi. (A ~ de tot.)