asuprire sf [At: URICARIUL XI, 354 / Pl: ~ri / E: asupri] 1 Încălcare a drepturilor cuiva Si: asupriciune (1), asuprit¹ (1), asupritură (1). 2 Nedreptățire. 3 Învinovățire pe nedrept Si: asupriciune (3), asuprit¹ (3), asupritură (3). 4 Prigonire. 5 Exploatare. 6 (Înv) Constrângere. 7 (Înv) Exagerare. 8 (Înv) Atac prin surprindere Si: asupriciune (8), asuprit¹ (8), asupritură (8). 9 (Imp) Chinuire.

ASUPRÍRE, asupriri, s. f. Acțiunea de a asupri și rezultatul ei; (pop.) asupreală. – V. asupri.

ASUPRÍRE, asupriri, s. f. Acțiunea de a asupri și rezultatul ei; asupreală. – V. asupri.

ASUPRÍRE, asupriri, s. f. Acțiunea de a asupri și rezultatul ei; oprimare, împilare, prigonire. V. exploatare. Pămîntul colectivei să respire, Să-nceapă a-și da măsura forței sale, Ca omul smuls pe veci din asuprire. BANUȘ, în POEZ. N. 45. Țara geme subt asuprirea Tomșei. NEGRUZZI, S. I 138. Asuprire de clasă = dominație a claselor exploatatoare asupra celor exploatate; ansamblul măsurilor represive folosite în vederea exploatării. Asuprire națională = oprimare politică, economică și culturală a națiunilor și minorităților naționale de către clasele exploatatoare ale națiunii dominante, cu scopul de a sparge unitatea de luptă a clasei muncitoare împotriva exploatatorilor, de a menține dominația claselor exploatatoare. Statul democrat-popular a lichidat cu mînă fermă regimul de sălbatică asuprire națională aplicat minorităților sub capitalism, a acordat drepturi egale minorităților naționale și a creat cele mai favorabile condiții pentru dezvoltarea multilateralăá naționalităților din Romînia. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 694.

ASUPRÍRE, asupriri, s. f. Acțiunea de a asupri și rezultatul ei.

asuprire f. fapta de a asupri si rezultatul ei: vexațiune, tiranie.

asupríre f. Persecuțiune, opresiune.

asupri vt [At: MOXA, ap. HEM 1934 / Pzi: ~resc / E: asupra] 1 A încălca drepturile cuiva. 2 A nedreptăți pe cineva mai slab Si: a apăsa. 3 A învinovăți pe cineva pe nedrept Si: a calomnia, (înv) a năpăstui. 4 A prigoni. 5 A exploata. 6 (Înv) A constrânge. 7 (Înv) A exagera. 8 (Înv) A ataca prin surprindere. 9 (Impr) A chinui.

ASUPRÍ, asupresc, vb. IV. Tranz. A oprima, a împila, a prigoni, a nedreptăți. Sub regimul burghezo-moșieresc din trecut, femeile muncitoare de la orașe și sate au fost exploatate, asuprite și lipsite de drepturi. REZ. HOT. I 206. Proprietarii se zoresc pretutindeni să-i asuprească din nou pe Hoții pămîntului. PAS, L. 1 38. Înălțate împărate... Eu nu asupresc pe nimeni, cum asuprești tu țara. RETEGANUL, P. I 9. ♦ (Impropriu) A chinui. Vorbeam c-un june prieten de astă supărăcioasă boală... ce asuprește pre bieții ieșeni. NEGRUZZI, S. I 198.

ASUPRÍ, asupresc, vb. IV. Tranz. A oprima, a împila, a prigoni. ♦ (Impr.) A chinui. – Din asupra.

A ASUPRÍ ~ésc tranz. (colectivități sau persoane) A lipsi de drepturi prin abuz de putere; a oprima; a împila. [Sil. -su-pri] /Din asupra

asuprì v. a face nedreptate, a nedreptăți. [Lit. a apăsa asupra cuiva].

asuprésc v. tr. (d. asupra). Persecut, oprim, apes, nedreptățesc, împilez.

asupríre (-su-pri-) s. f., g.-d. art. asuprírii; pl. asupríri

asupríre s. f. (sil. -pri-), g.-d. art. asuprírii; pl. asupríri

asuprí (a ~) (-su-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asuprésc, imperf. 3 sg. asupreá; conj. prez. 3 să asupreáscă

asuprí vb. (sil. -pri), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asuprésc, imperf. 3 sg. asupreá; conj. prez. 3 sg. și pl. asupreáscă

ASUPRÍRE s. v. oprimare.

ASUPRÍRE s. v. constrângere, forțare, obligare, silire.