12 definiții pentru prigonire

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRIGONIRE, prigoniri, s. f. Acțiunea de a prigoni; persecuție, împilare, asuprire. – V. prigoni.

PRIGONIRE, prigoniri, s. f. Acțiunea de a prigoni; persecuție, împilare, asuprire. – V. prigoni.

prigonire sf [At: PRAV. COND. (1780), 60 / Pl: ~ri / E: prigoni] 1-3 Prigoană (1-3). 4 (Înv) Ceartă. 5 (Înv; spc) Judecată. 6 (Rar) Alungare. 7 (Rar) Obsedare.

PRIGONIRE, prigoniri, s. f. Acțiunea de a prigoni; asuprire, persecuție, împilare, oprimare. La acel divan vinovații vor fi aduși și-i vom întreba de ce au viclenit pe domnul lor și țara. Și ei vor arăta ce au scris și răzeșilor și mazililor, că pentru dări și prigoniri s-au scîrbit. SADOVEANU, Z. C. 159. Tu vrei un om să te socoți, Cu ei să te asameni? Ei doar au stele cu noroc Și prigoniri de soarte, Noi nu avem nici timp, nici loc, Și nu cunoaștem moarte. EMINESCU, O. I 177. ♦ Insistență prea mare, stăruință supărătoare. Coribut încetă de a mai vorbi domniței cuvinte de amor... iar domnița, mulțumită că a scăpat de prigonirile lui, frămînta în mintea ei gînduri secrete. GANE, N. I 17.

prigonire f. 1. persecuțiune; 2. neînțelegere, diferend: era între dânșii o veche prigonire GR. AL.; 3. pricină de judecată: doi țărani veniră cu o prigonire la curte ISP.

prigoníre f. Persecuțiune. Neînțelegere, diferend.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

prigonire s. f., g.-d. art. prigonirii; pl. prigoniri

prigonire s. f., g.-d. art. prigonirii; pl. prigoniri

prigonire s. f., g.-d. art. prigonirii; pl. prigoniri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PRIGONIRE s. 1. v. oprimare. 2. v. persecutare.

PRIGONIRE s. v. acțiune, animozitate, cauză, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, judecată, litigiu, neînțelegere, proces, vrajbă, zâzanie.

PRIGONIRE s. asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigoană, urgisire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)

prigonire s. v. ACȚIUNE. ANIMOZITATE. CAUZĂ. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. JUDECATĂ. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. PROCES. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

Intrare: prigonire
prigonire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prigonire
  • prigonirea
plural
  • prigoniri
  • prigonirile
genitiv-dativ singular
  • prigoniri
  • prigonirii
plural
  • prigoniri
  • prigonirilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

prigonire, prigonirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a prigoni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote La acel divan vinovații vor fi aduși și-i vom întreba de ce au viclenit pe domnul lor și țara. Și ei vor arăta ce au scris și răzeșilor și mazililor, că pentru dări și prigoniri s-au scîrbit. SADOVEANU, Z. C. 159. DLRLC
    • format_quote Tu vrei un om să te socoți, Cu ei să te asameni?... Ei doar au stele cu noroc Și prigoniri de soarte, Noi nu avem nici timp, nici loc, Și nu cunoaștem moarte. EMINESCU, O. I 177. DLRLC
    • 1.1. Insistență prea mare, stăruință supărătoare. DLRLC
      • format_quote Coribut încetă de a mai vorbi domniței cuvinte de amor... iar domnița, mulțumită că a scăpat de prigonirile lui, frămînta în mintea ei gînduri secrete. GANE, N. I 17. DLRLC
etimologie:
  • vezi prigoni DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.