aspirare sf [At: ALEXANDRESCU, M. 84 / Pl: ~rări / E: aspira] 1 Inspirare. 2 Inhalare a unor substanțe Si: aspirat¹ (2). 3 Tragere a aerului sau apei cu o pompă Si: aspirat¹ (3). 4 (Muz) Introducere a sunetului „h” între secvențele vocalice ale unui cuvânt Si: aspirat¹ (4). 5 (Fon) Rostire a unui sunet astfel încât, înainte sau simultan cu el, coardele vocale având poziția de inspirație, să apară o spirantă laringală, notată aproximativ prin litera „h” Si: aspirat¹ (5). 6 (Înv) Aspirație (5).

*ASPIRARE, *ASPIRAȚIUNE, *ASPIRAȚIE sf. 1 Faptul de a aspira, tragerea aerului în plămîni ¶ 2 📻 Ridicare a apei într’un tub prin facerea vidului ¶ 3 Gînd, dorință de a ajunge la ceva, de a se ridica, năzuință: dorința de a se sui pe treptele sociale este o aspirațiune naturală a omului (I.-GH.) ¶ 4 📖 Rostire a unui sunet din gît; semnul aspirațiunii, spirit aspru 👉 SPIRIT [fr. < lat.].

ASPIRARE, aspirări, s. f. Acțiunea de a aspira și rezultatul ei. 1. Tragerea aerului în plămîni; tragerea în sus a unui lichid cu ajutorul unei pompe. 2. Fig. (Rar) Aspirație, năzuință. D-acolo adînca acea aspirate Spre bunuri ascunse. ALEXANDRESCU, M. 84.

ASPIRARE, aspirări, s. f. Acțiunea de a aspira și rezultatul ei.

ASPIRARE s.f. Acțiunea de a aspira și rezultatul ei; aspirație. [< aspira].

ASPIRA, aspir, vb. I. 1. Tranz. A trage aerul în plămâni, a inspira; p. ext. a inspira odată cu aerul și alte corpuri sub formă de pulbere. ♦ (Despre o pompă) A trage în sus un lichid, un gaz, praful etc. 2. Intranz. Fig. A năzui, a tinde către ceva. – Din fr. aspirer, lat. aspirare.

aspira [At: (a. 1866) URICARIUL, VII, 229 / Pzi: aspir și, rar ~rez / E: lat aspirare, fr aspirer] 1 vt A inspira. 2 vt (Pex) A inhala, o dată cu aerul, alte substanțe, sub formă de pulbere, gaze etc. 3 vt A trage cu o pompă un gaz sau un lichid. 4 vt (Fon) A rosti un sunet astfel încât, înainte sau simultan cu articularea lui, coardele vocale să aibă poziția de inspirație, sunetul fiind însoțit sau precedat de o spirantă laringală, notată aproximativ prin litera „h” 5 vi (Fig) A năzui spre ceva.

*ASPIRA (-ir) I. vb. tr. 1 A trage aerul în plămîni ¶ 2 📻 A trage un lichid într’un tub prin pompare, prin facerea vidului ¶ 3 📖 A rosti cu aspirațiune. II. vb. intr. A fi stăpînit de gîndul, de dorul de a dobîndi ceva, de a ajunge la ceva, a năzui: trăiau uitați... fără să aspire la slujbe mai înalte (I.-GH.) [fr.].

*ASPIRAT adj. 1 p. ASPIRA ¶ 2 📖 Rostit cu aspirațiune: „h” este un sunet ~ ¶¶ contr. NEASPIRAT.

*ASPIRAȚIUNE... 👉 ASPIRARE.

ASPIRA, aspir, vb. I. 1. Tranz. A trage aerul în plămâni, a inspira; p. ext. a inspira o dată cu aerul și alte corpuri sub formă de pulbere. ♦ (Despre o pompă) A trage în sus un lichid, un gaz, praful etc. 2. Intranz. Fig. A năzui, a tinde către ceva. – Din fr. aspirer, lat. aspirare.

ASPIRA, aspir, vb. I. 1. Tranz. (Despre ființe) A trage sau a sorbi aerul în plămîni; p. ext. a inspira o dată cu aerul și alte corpuri sub formă de pulbere. (Absol.) Aspiră o dată scurt pe nas și pe urmă încă o dată lung. SEBASTIAN, T. 83. ♦ (Despre o pompă) A trage un lichid în sus prin micșorarea presiunii aerului. 2. Intranz. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A năzui, a tinde, a ținti către ceva. Aspiră la titlul de fruntaș în producție.

ASPIRA, aspir, vb. I. 1. Tranz. A trage aerul în plămîni; p. ext. a inspira odată cu aerul și alte corpuri sub formă de pulbere. ♦ (Despre o pompă) A trage în sus un lichid, un gaz, praful etc. 2. Intranz. Fig. A năzui, a ținti către ceva. – Fr. aspirer (lat. lit. aspirare).

ASPIRA vb. I. 1. tr. A trage aer în plămîni; a inspira. ♦ (Despre o pompă) A trage, a absorbi (un fluid) prin modificarea presiunii aerului. ♦ A pronunța un sunet întovărășindu-l de un sunet laringal. 2. intr. (Fig.) A ținti, a năzui, a tinde spre ceva. [P.i. aspir, conj. -re. [< fr. aspirer, it. aspirare < lat. adspirare].

ASPIRA vb. I. tr. 1. a trage aer în plămâni; a inspira. 2. (despre o pompă) a absorbi (un fluid, praful etc.) 3. a pronunța un sunet, întovărășindu-l de un sunet laringal. II. intr. (fig.) a năzui, a tinde (spre). (< fr. aspirer, lat. adspirare)

A ASPIRA aspir 1. tranz. 1) (în special aer) A trage în plămâni în procesul respirației; a inspira. 2) (despre aparate, pompe etc.) A trage în sine (lichid, praf, gaz etc.). 2. intranz. fig. A-și orienta activitatea spre atingerea unui scop (fiind stăpânit de o dorință puternică); a tinde; a năzui. /<fr. aspirer, lat. aspirare

aspirà v. 1. a trage aerul în plămâni; 2. Gram. a rosti din gâtlej (litera h); 3. fig. a dori foarte.

*aspír, a -á v. tr. (lat. ad-spiro saŭ a-spíro, -spiráre. V. con-, in-, re- și tran-spir, expir, suspin). Trag aeru în plămînĭ. Trag un lichid cu pompa. Pronunț din gît (litera H). V. intr. Pretind, tind: a aspira la domnie.

aspirare s. f., g.-d. art. aspirării; pl. aspirări

aspirare s. f., g.-d. art. aspirării; pl. aspirări

aspirare s. f., g.-d. art. aspirării; pl. aspirări

aspira (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. aspir, 3 aspiră; conj. prez. 1 sg. să aspir, 3 să aspire

aspira (a ~) vb., ind. prez. 3 aspiră

aspira vb., ind. prez. 1 sg. aspir, 3 sg. și pl. aspiră

ASPIRARE s. v. inhalare.

ASPIRARE s. înhalare, inhalație. (~ unei substanțe medicamentoase.)

ASPIRA vb. 1. v. inspira. 2. v. inhala. 3. v. absorbi. 4. a dori, a jindui, a năzui, a pofti, a pretinde, a râvni, a tinde, a ținti, a urmări, a visa, a viza, (rar) a stărui, (înv. și reg.) a năsli, (reg.) a năduli, (prin Transilv. și Mold.) a bărăni, (înv.) a aținti, a bate, a jelui, a nădăjdui. (~ să fie un mare poet.)

ASPIRA vb. 1. a inspira, a trage. (~ cu nesaț aerul în piept.) 2. a inhala, a trage. (~ pe nări o substanță medicamentoasă.) 3. a absorbi, a încorpora, a înghiți, a resorbi, a sorbi, a suge, a trage. (Pămîntul ~ apa de precipitații.) 4. a dori, a jindui, a năzui, a pofti, a pretinde, a rîvni, a tinde, a ținti, a urmări, a visa, a viza, (rar) a stărui, (înv. și reg.) a năsli, (reg.) a năduli, (prin Transilv. și Mold.) a bărăni, (înv.) a aținti, a bate, a jelui, a nădăjdui. (Nu ~ să fie un geniu.)