asemení¹ a, av vz asemenea

asemeni² vt [At: MERA, L. B. 219 / Pzi: ~nesc / E: asemenea] (Trs; înv; d. terenuri denivelate) A asemăna (1).

asămăna v vz asemăna

asemăná [At: COD. VOR. 110/11 / V: (înv) asămă-, (reg) asămâna, (îrg) -ăra, (reg; sst) ~ma / Pzi: asemăn / E: ml assimilare] 1-2 vtr (Înv; d. terenuri denivelate) A (se) aduce la același nivel Si: (reg) a (se) asemeni. 3 vt (Pop) A așeza lucrurile astfel încât să nu mai rămână locuri goale între ele. 4 vi (Înv; îe) A ~ cu pământul A face una cu pământul. 5-6 vtr A (se) face sau a fi asemenea cu... 7 vt (Înv; nob) A face să pară. 8 vt (înv; d. vise) A interpreta. 9 vr A se considera la fel ca altul Si: a (se) asemui.

asémenea [At: (cca. 1550) Mss, ap. HEM 1843 / V: (înv) aseamene, aseam-, aseamin-, -me, (reg) -mine, -minea, asămine, asămin-, -ni, -merea / E: ml assimilis] 1-2 ai, av Asemănător. 3-4 sf ai (Înv; mpl; îf aseamenile; șîs cel (de) -) Seamăn. 5 smf (Rar; adeseori construit cu articolul nehotărât) Persoană care este egal social sau se aseamănă cu cineva. 6 av La fel Si: deopotrivă, identic, (pop) așijderea. 7 a (De obicei la începutul unei propoziții sau fraze) Formulă de continuare a comunicării care indică adăugarea altor informații Si: tot așa, tot astfel, la fel, în același fel, pe lângă acestea, (pop) așijderea. 8 ai Așa de (mare, puternic, bun, deosebit etc.). 9 av (Înv; îe) A face ~ cu pământul A face una cu pământul. 10 ai (Spc; d. figuri geometrice) Care are unghiurile corespunzătoare egale și laturile corespunzătoare proporționale. 11 ai (Înv; d. terenuri) Neted. 12 av (Înv; îlav) – cu drumul Paralel cu drumul.

asémine ai, av vz asemenea

ASĂMĂNÁ vb. I v. asemăna.

ASEMĂNÁ, asémăn și (3) asemănez, vb. I. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau, mai rar, la dativ) 1. Refl. A avea aceeași structură sau același caracter cu altcineva sau altceva, a fi la fel, analog, similar cu cineva sau cu ceva; a semăna. Atît de fragedă, te-asemeni Cu floarea albă de cireș. EMINESCU, O. I 117. Pasărea numită de latini «turdus»... se aseamănă cu mierla. ODOBESCU, S. III 26. Cu cine te aduni, te asemeni. 2. Tranz. A socoti la fel cu altul, a așeza pe același plan, a compara, a asemui, a asimila. Gardul, în copilărie, Veșnic l-am asemănat C-un nebun care-a plecat Razna pe cîmpie. COȘBUC, P. I 261. ◊ Refl. pas. Este un sunet cărui altul nu se poate asemăna. NEGRUZZI, S. I 243. ◊ Refl. (În forma asămăna) Tu vrei un om să te socoți, Cu ei să te asameni? Dar piară oamenii cu toți, S-ar naște iarăși oameni! EMINESCU, O. I 177. 3. Tranz. (Învechit; cu privire la un teren) A face asemenea cu altul, a aduce la același nivel, a nivela, a netezi. (Refl. pas.) Dacă fața drumului nu este netedă, se asemănează, umplind cu pămînt tocurile în care ar putea să se strîngă apa. I. IONESCU, M. 318. ◊ Expr. A asemăna (o clădire) cu pămîntul = a distruse cu desăvîrșire, a face asemenea (sau una) cu pămîntul. Era atunci Tîrgoviștea oraș foarte mare... Ale lui mărețe ziduri vremea le-a ruinai și le-a asemănat cu pămîntul. BĂLCESCU, O. II 99. – Variantă: asămăná, asámăn, vb. I.

ASÉMENEA² adv. (Astăzi mai ales precedat de prepoziția «de») 1. Tot așa, tot astfel, în același fel (rînd etc.), tot ca mai înainte, deopotrivă. Asemenea și [fratele] cel mijlociu... plecă și el spre apus. ISPIRESCU, L. 33. Să-i zici Păsărilă... nu greșești; să-i zici Lățilă... nici atita, să-i zici Lungită... asemenea. CREANGĂ, P. 245. 2. Pe lîngă acestea, și..., încă, mai; cu acest prilej. Fu-mi cei chiar nemurirea mea în schimb pe-o sărutare. Dar voi să știi asemenea Cît te iubesc de tare. EMINESCU, O. I 173. Pe dealul numit Zamca, la apus de sat, se zice asemenea că a fost odinioară o cetate de piatră. ODOBESCU, S. II 170. [Adunarea sau soborul a toată țara] se convocau de domn pentru facerea legilor... Ele judecau asemenea în pricinile de vini mari politice. BĂLCESCU, O. II 13. – Variante: asémene (EMINESCU, N. 15, NEGRUZZI, S. I 5), asémeni adv.

ASÉMENEA¹ adj. invar. 1. (Urmat de determinări la dativ sau introduse prin prep. «cu»; de obicei precedă substantivul) Care este asemănător (ca înfățișare, structură, situație, calități etc.); care seamănă în oarecare măsură sau este egal întru totul, care este la fel, întocmai, deopotrivă, fără nici o deosebire. Ochii ei negri asemenea sînt Cu negrele boabe-ale murii. COȘBUC, P. II 38. O fată, scrisă de frumoasă, încît nu se mai afla ei-și asemenea alta sub soare. SBIERA, P. 23. (În forma asemene) Nu e nimic și totuși e O sete care-l soarbe, E un adînc asemene Uitării celei oarbe. EMINESCU, O. I 176. ♦ (Despre figuri geometrice) Care au laturile omoloage proporționale și unghiurile egale. Teorema lui Thales aplicată la triunghiuri asemenea. ◊ Expr. A face (o clădire) asemenea cu pămîntul = a distruge complet, a dărîma, a face una cu pămîntul. 2. Care este la fel cu ce s-a spus sau înfățișat mai înainte; astfel de..., atare. Asemenea oameni dau cifrelor viață, Prin ei cincinalul e viu! DEȘLIU, M. 72. Înainte de a bea... a îngînat cuvintele potrivite în asemenea împrejurări. SADOVEANU, N. F. 16. Dar nimeni nu s-a gîndit la asemenea lucru. SAHIA, N. 43. Auziseră... povestindu-se de asemenea fleacuri. ISPIRESCU, L. 9. 3. (Dînd valoare de superlativ cuvîntului următor) Atît de..., așa de... (mare, puternic, bun, rău etc.). Nu se mai află pe lumea asta asemenea osîndă. SADOVEANU, N. F. 6. Nu mai văzuse asemenea scumpeturi. ISPIRESCU, L. 38. ◊ (Precedat de articolul nehotărît) Un asemenea om nu se află în armie. BĂLCESCU, O. II 258. ◊ (Precizat printr-un al doilea adjectiv, care urmează sau precedă substantivul) O asemenea fată vitează ar fi numai bună să o ia el de soție. ISPIRESCU, L. 19. Apoi zi că nu-ți venea să pornești la drum... cu asemenea om vrednic și de-apururea vesel. CREANGĂ, P. 108. – Variante: asémene (CREANGĂ, A. 150, NEGRUZZI, S. I 45), asémeni (DUMITRIU, B. F. 39, BANUȘ, în POEZ. N. 33), asémine (NEGRUZZI, S. I 174) adj. invar.

ASEMÍNE adj. invar. v. asemenea¹.