2 intrări

20 de definiții

arvunít2, -ă [At: (sec XVII) DA, ap. HEM 1787 / V: -von2- / Pl: ~iți, -e / E: arvuni] 1 a Angajat prin dare de arvună (1). 2 a (D. obiecte) Tocmit prin dare de arvună (1). 3 sn (Iuz; în jargonul studenților) Muc de țigară solicitat de mai înainte. 4 sm (Înv) Logodnic.

arvunít1 sn [At: DA ms / V: -von-1 / E: arvuni] Angajare a muncii sau a serviciilor cuiva ca servitor, lucrător etc., dându-i arvună (1).

arvuní [At: DOSOFTEI, ap. HEM / V: (Mol) -voni / Pzi: -nesc / E: arvună] 1 vi (a) A confirma contractul prin darea înainte a unei sume din prețul total convenit. 2 vt A angaja munca sau serviciile cuiva ca lucrător, ca servitor, ca lăutar etc. dându-i arvună (1) Si: (înv) arvuna. 3 vt A da cuiva arvună (1) în vederea achiziționării unui lucru. 4 vt (Buc) A găsi nași pentru nuntă. 5 vt (Înv; spc) A logodi. 6 (Reg) A lua de la cineva un angajament în schimbul unei favori acordate. 7 vr A(-și) lua un angajament mutual.

ARVONÍ vb. IV v. arvuni.

ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună.

ARVONÍ vb. IV v. arvuni.

ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună.

ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. 1. Tranz. A aconta. A arvunit un dulap.Fig. (În forma arvoni) Scaraoschi îl întreabă [pe drac]: Ei, copile, ce ispravă ai făcut? Cîte suflete mi-ai arvonit? Dă-ți solia! CREANGĂ, P. 145. 2. Refl. A se angaja în slujba cuiva. De-ar veni un Tudorel, Arvuni-m-aș eu la el! PAS, L. I 49. ♦ Refl. reciproc. A lua un angajament reciproc, a se lega, a se înțelege. (În forma arvoni) Și după ce ne arvonim noi și pe la anul, cu jurămîut, să umblăm tot împreună, ne-am despărțit unul de altul, răbigiți de frig și hămesiți de foame. CREANGĂ, A. 44. – Variantă: (popular) arvoní vb. IV.

ARVONÍ vb. IV. v. arvuni.

ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A aconta. ♦ Refl. (Rar) A se angaja în slujba cuiva. ♦ Refl. A se înțelege cu cineva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună.

arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă

arvuní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 sg. și pl. arvuneáscă

arvonésc (est) și -unésc (vest) v. tr. (ngr. arravonizo, aor. ónisa). Daŭ arvonă ca să fiŭ sigur de un lucru: a arvoni o casă (pe care apoĭ o voĭ lua cu chirie orĭ o voĭ cumpăra), a arvoni niște lucrătorĭ (dîndu-le un acont), a arvoni o birjă (primind tu ceva de la birjar ca asigurare că se va prezenta la timp). V. refl. Mă angajez, promit altuĭa și el mie. – Și aravonesc, arăvonesc, arăvonisesc (Dos.) și arvunez (Pan).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARVUNÍ vb. a aconta, (prin Ban.) a căpărî, (înv.) a arăvonisi. (~ o marfă.)

arvuní, arvunesc, (arvoni), vb. tranz. – A da un avans dintr-o plată. – Din arvună.

arvuní, -esc, vb. tranz. – A plăti un avans. – Din arvună.

Intrare: arvunit
arvunit
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arvunit arvunitul arvuni arvunita
plural arvuniți arvuniții arvunite arvunitele
genitiv-dativ singular arvunit arvunitului arvunite arvunitei
plural arvuniți arvuniților arvunite arvunitelor
vocativ singular
plural
Intrare: arvuni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) arvuni arvunire arvunit arvunind singular plural
arvunește arvuniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) arvunesc (să) arvunesc arvuneam arvunii arvunisem
a II-a (tu) arvunești (să) arvunești arvuneai arvuniși arvuniseși
a III-a (el, ea) arvunește (să) arvunească arvunea arvuni arvunise
plural I (noi) arvunim (să) arvunim arvuneam arvunirăm arvuniserăm, arvunisem*
a II-a (voi) arvuniți (să) arvuniți arvuneați arvunirăți arvuniserăți, arvuniseți*
a III-a (ei, ele) arvunesc (să) arvunească arvuneau arvuni arvuniseră
verb (VT401) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) arvoni arvonire arvonit arvonind singular plural
arvonește arvoniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) arvonesc (să) arvonesc arvoneam arvonii arvonisem
a II-a (tu) arvonești (să) arvonești arvoneai arvoniși arvoniseși
a III-a (el, ea) arvonește (să) arvonească arvonea arvoni arvonise
plural I (noi) arvonim (să) arvonim arvoneam arvonirăm arvoniserăm, arvonisem*
a II-a (voi) arvoniți (să) arvoniți arvoneați arvonirăți arvoniserăți, arvoniseți*
a III-a (ei, ele) arvonesc (să) arvonească arvoneau arvoni arvoniseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)