3 intrări

40 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

articuláre sf [At: MDA ms / Pl: ~lari / E: articula] 1 Pronunțarea unui sunet, unui cuvânt Si: (rar) articulație (5). 2 (Muz) Exprimare corectă și clară a textului unui cântec. 3 (Rar) Articulație (1). 4 Punere a articolului la un substantiv sau altă parte de vorbire Si: (iuz) articulație (6). 5 (Fig) Înlănțuire ca rezultat al unei potriviri. 6 (Jur) Argumentare bazată pe articole de lege.

ARTICULÁRE, articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula; (rar) articulație. – V. articula.

ARTICULÁRE, articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula; articulație. – V. articula.

ARTICULÁRE, articulări, s. f. Acțiunea de a (s e) a r t i c u l a. 1. Rostire deslușită a sunetelor, realizată cu ajutorul organelor vorbirii. Articularea vocalei «o».E asudat și prăfuit; mișcările îi sînt nesigure, ca și articularea vorbelor. CARAGIALE, O. II 212. 2. Legare a articolului de un substantiv, adjectiv, pronume posesiv sau numeral. Articularea adjectivelor.

ARTICULÁRE, articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula.

articuláre s. f., g.-d. art. articulắrii; pl. articulắri

articuláre s. f., g.-d. art. articulării; pl. articulări

ARTICULÁRE s. v. pronunțare.

ARTICULÁRE s.f. Acțiunea de a articula și rezultatul ei. [< articula].

articulá v [At: NEGRUZZI, S. I, 52 / Pzi: -léz / E: fr articuler, lat articulare] 1- 2 vtr A (se) lega prin articulații. 3 vt A pronunța un sunet, un cuvânt. 4 vt (Pex) A rosti un cuvânt, o propoziție. 5 vt (Jur; iuz) A arăta ceva în mod clar sau a demonstra bazându-se pe un articol de lege. 6 vt A pune articolul unui substantiv sau unei alte părți de vorbire. 7 vt (Fam; șîe) A ~ o palmă A plesni. 8 vt (Fam) A bate.

articulár, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~i, -e / E: lat articularis, fr articulaire] 1 Privitor la articulațiile corpului. 2 Care se produce la articulațiile corpului. 3 (Îs) Reumatism ~ Reumatism al articulațiilor

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare.

ARTICULÁR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Din fr. articulaire, lat. articularis.

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare.

ARTICULÁR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Din fr. articulaire, lat. articularis.

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la sunete sau la cuvinte) A emite, a rosti deslușit cu ajutorul organelor de vorbire. De-abia putu articula cîteva cuvinte de mulțumire și admirație. REBREANU, R. I 179. Nu putea să afle ce vrea bătrînul, care nu era in stare să articuleze nici un cuvînt. BART, E. 338. 2. Refl. (Despre părțile unui întreg) A se lega prin articulații. Mîna se articulează la umăr. 3. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv, unui adjectiv sau unui echivalent al lor. (Refl. pas.) Substantivul se articulează cînd este însoțit de un determinativ.

ARTICULÁR, -Ă, articulari,-e, adj. Privitor la articulațiile corpului. Reumatism articular.

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A emite un sunet, a rosti deslușit un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Fr. articuler (lat. lit. articulare).

ARTICULÁR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Fr. articulaire (lat. lit. articularis).

articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză

Intrare: articula
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) articula articulare articulat articulând singular plural
articulea articulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) articulez (să) articulez articulam articulai articulasem
a II-a (tu) articulezi (să) articulezi articulai articulași articulaseși
a III-a (el, ea) articulea (să) articuleze articula articulă articulase
plural I (noi) articulăm (să) articulăm articulam articularăm articulaserăm, articulasem*
a II-a (voi) articulați (să) articulați articulați articularăți articulaserăți, articulaseți*
a III-a (ei, ele) articulea (să) articuleze articulau articula articulaseră
Intrare: articulare
articulare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular articulare articularea
plural articulări articulările
genitiv-dativ singular articulări articulării
plural articulări articulărilor
vocativ singular
plural
Intrare: articular
articular adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular articular articularul articula articulara
plural articulari articularii articulare articularele
genitiv-dativ singular articular articularului articulare articularei
plural articulari articularilor articulare articularelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)