3 intrări
46 de definiții
din care- explicative (28)
- morfologice (11)
- relaționale (5)
- specializate (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ARTICULARE, articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula; (rar) articulație. – V. articula.
articulare sf [At: MDA ms / Pl: ~lări / E: articula] 1 Pronunțarea unui sunet, unui cuvânt Si: (rar) articulație (5). 2 (Muz) Exprimare corectă și clară a textului unui cântec. 3 (Rar) Articulație (1). 4 Punere a articolului la un substantiv sau altă parte de vorbire Si: (iuz) articulație (6). 5 (Fig) Înlănțuire ca rezultat al unei potriviri. 6 (Jur) Argumentare bazată pe articole de lege.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ARTICULARE, articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula; articulație. – V. articula.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
ARTICULARE, articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula. 1. Rostire deslușită a sunetelor, realizată cu ajutorul organelor vorbirii. Articularea vocalei «o». ▭ E asudat și prăfuit; mișcările îi sînt nesigure, ca și articularea vorbelor. CARAGIALE, O. II 212. 2. Legare a articolului de un substantiv, adjectiv, pronume posesiv sau numeral. Articularea adjectivelor.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ARTICULARE, articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
ARTICULARE s.f. Acțiunea de a articula și rezultatul ei. [< articula].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ARTICULA, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ARTICULA, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
ARTICULAR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Din fr. articulaire, lat. articularis.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ARTICULAR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Din fr. articulaire, lat. articularis.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
articula v [At: NEGRUZZI, S. I, 52 / Pzi: ~lez / E: fr articuler, lat articulare] 1-2 vtr A (se) lega prin articulații. 3 vt A pronunța un sunet, un cuvânt. 4 vt (Pex) A rosti un cuvânt, o propoziție. 5 vt (Jur; iuz) A arăta ceva în mod clar sau a demonstra bazându-se pe un articol de lege. 6 vt A pune articolul unui substantiv sau unei alte părți de vorbire. 7 vt (Fam; șîe) A ~ o palmă A plesni. 8 vt (Fam) A bate.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
articular, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: lat articularis, fr articulaire] 1 Privitor la articulațiile corpului. 2 Care se produce la articulațiile corpului. 3 (Îs) Reumatism ~ Reumatism al articulațiilor
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*ARTICULA (-ulez) I. vb. tr. 1 🫀 A pune în mișcare o parte a corpului legată prin încheieturi de o alta: nu pot ~ brațul ¶ 2 A rosti sunete, cuvinte: în sfîrșit izbuti să articuleze trei cuvinte (D.-ZAMF.) ¶ 3 📖 A pune articolul la un cuvînt. II. vb. intr. A vorbi clar, despărțind bine silabele: nu articulează cum se cade, abia îl înțelegi [fr. < lat.].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
*ARTICULAR adj. 🫀 De articulațiuni, privitor la încheieturile corpului: reumatism ~ [fr. < lat.].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
*ARTICULAT I. adj. 1 p. ARTICULA ¶¶ contr. NEARTICULAT ¶ 2 Care are articulațiuni, încheieturi: insectele sînt animale ~e ¶ 3 Rostit: sunete ~e; cuvinte bine ~e ¶ 4 📖 Care are articol: substantiv ~. II. ARTICULATE sn. pl. 🐙 Animale cu articulațiuni (🖼 232): insectele, arahnidele, crustaceele sînt ~.
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
ARTICULA, articulez, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la sunete sau la cuvinte) A emite, a rosti deslușit cu ajutorul organelor de vorbire. De-abia putu articula cîteva cuvinte de mulțumire și admirație. REBREANU, R. I 179. Nu putea să afle ce vrea bătrînul, care nu era în stare să articuleze nici un cuvînt. BART, E. 338. 2. Refl. (Despre părțile unui întreg) A se lega prin articulații. Mîna se articulează la umăr. 3. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv, unui adjectiv sau unui echivalent al lor. (Refl. pas.) Substantivul se articulează cînd este însoțit de un determinativ.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ARTICULAR, -Ă, articulari,-e, adj. Privitor la articulațiile corpului. Reumatism articular.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ARTICULA, articulez, vb. I. 1. Tranz. A emite un sunet, a rosti deslușit un cuvînt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Fr. articuler (lat. lit. articulare).
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
ARTICULAR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Fr. articulaire (lat. lit. articularis).
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
ARTICULA vb. I. tr. A emite, a rosti (cuvinte, sunete etc.). 2. tr. A adăuga un articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. refl. A se lega printr-o articulație. [< fr. articuler, cf. lat. articulare].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ARTICULAR, -Ă adj. Referitor la articulațiile corpului. [Cf. fr. articulaire, lat. articularius].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ARTICULA vb. I. tr. 1. a emite, a rosti cuvinte, sunete. ◊ a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea. 2. a atașa articolul unui substantiv. II. refl. a se lega printr-o articulație. (< fr. articuler, lat. articulare)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
ARTICULAR, -Ă adj. referitor la articulații (1). (< fr. articulaire, lat. articularis)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
A SE ARTICULA se ~ează intranz. (despre sunete) A se uni prin articulație. /<fr. articuler, lat. articulare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A ARTICULA ~ez tranz. 1) (sunete, silabe, cuvinte etc.) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a rosti; a pronunța. 2) (substantive) A prevedea cu articol. /<fr. articuler, lat. articulare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ARTICULAR ~ă (~i, ~e) Care ține de articulația corpului; care se produce la articulațiile corpului. Reumatism ~. /<fr. articulaire, lat. articularis
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
articulà v. 1. a rosti lămurit: a articula sunetele; 2. fig. a afirma pozitiv: a articula un fapt; 3. a se uni prin articulațiuni.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
articular a. privitor la articulațiuni: reumatism articular.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*articulár, -ă adj. (lat. articularis). Relativ la articulațiunĭ: reŭmatizm articular.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*articuléz v. tr. (lat. artículo, -áre). Unesc pin încheĭeturĭ. Pun articul unuĭ cuvînt. Pronunț: n’a articulat nicĭ un cuvînt și a plecat.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
articulare s. f., g.-d. art. articulării; pl. articulări
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
articulare s. f., g.-d. art. articulării; pl. articulări
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
articulare s. f., g.-d. art. articulării; pl. articulări
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
articula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. articulez, 3 articulează; conj. prez. 1 sg. să articulez, 3 să articuleze
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
articular (referitor la articulații) adj. m., pl. articulari; f. articulară, pl. articulare
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
articula (a ~) vb., ind. prez. 3 articulează
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
articular (referitor la articulații) adj. m., pl. articulari; f. articulară, pl. articulare
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
articula vb., ind. prez. 3 sg. articulează
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
articular adj. m., pl. articulare; f. sg. articulară, pl. articulare
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
articular.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
articulez.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
ARTICULARE s. v. pronunțare.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ARTICULARE s. articulație, emitere, pronunțare, pronunție, rostire, (înv.) prozodie. (~ sunetelor.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ARTICULA vb. 1. v. pronunța. 2. v. scoate. 3. a se încheia. (Locul unde se ~ un os.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ARTICULA vb. 1. a emite, a pronunța, a rosti. (~ deslușit sunete, cuvinte.) 2. a grăi, a pronunța, a rosti, a scoate, a spune, a vorbi, a zice, (prin Mold.) a blești. (N-a ~ un cuvînt.) 3. a se încheia. (Locul unde se ~ un os.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A articula ≠ a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a bălmăji, a îndruga, a mormăi
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
articulare (articulație), asigurarea unei execuții clare, răspicate a discursului muzical. În arta cântului, noțiunea împrumută semnificația și unele modalități tehnice de vorbire. În arta instr., diferite moduri de a. asigură claritatea expunerii și o largă alegere a mijloacelor expresive. Între termenii staccatto și louré* care constituie de ex. extremele noțiunii de a. la vl. – instrumentiștii dispun de o fină gradație în folosirea acestei tehnici. Estetica enesciană, reactualizând termenul louré, a conferit stilului violonistic o mare comunicativitate, prin adevărate inflexiuni de grai. V. frazare.
- sursa: DTM (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ARTICULARE s. f. (< articula < fr. articuler, cf. lat. articulare): 1. pronunțare sau rostire deslușită a unui sunet sau cuvânt cu ajutorul organelor vorbirii. 2. atașare la un substantiv sau la un adjectiv a articolului hotărât enclitic. Astfel, atașând articolele l, le și a la substantivele copil, pește și mapă am realizat a. acestora: copilul, peștele, mapa. A. este proprie substantivului. O întâlnim însă și la adjectiv, dar numai atunci când acesta precedă substantivul: harnicul băiat, isteața fată. 3. (în lingvistica structurală) trăsătură care caracterizează efectiv toate limbile și care se manifestă pe două planuri diferite: planul primei articulări și planul celei de-a doua articulări (André Martinet). Prima a. se bazează pe un șir de unități lingvistice – moneme -, reprezentate prin cuvinte (lexeme) și morfeme, înzestrate fiecare cu o formă vocală (fonică) și cu un înțeles, neanalizabile în alte unități succesive mai mici care să posede înțelesuri. Unitățile lingvistice dezvăluite de prima a. sunt semne minimale, din moment ce nu pot fi analizate într-o succesiune de alte semne. Cu aceste unități lingvistice formulăm enunțuri prin care facem cunoscute semenilor faptele de experiență și nevoile umane. Ele nu se pot confunda cu strigătele – semnale neanalizabile care nu constituie o comunicare lingvistică. Varietatea nesfârșită a faptelor de experiență, a nevoilor și a situațiilor face imposibilă folosirea unui număr atât de mare de strigăte distincte, deoarece memoria nu le-ar putea înmagazina. Prin folosirea cuvintelor și a morfemelor (monemelor), limitate la câteva mii și întâlnite parțial în orice context, în nenumărate combinații, se comunică infinit mai multe lucruri decât prin milioane de strigăte diferite nearticulate și în aceasta constă economia primei a. A doua a. se bazează pe alt șir de unități lingvistice (foneme), reprezentate prin și deduse din forma vocală (fonică) a primelor unități, care au rolul de a deosebi cuvintele între ele. Deoarece fiecărei unități semnificative minimale (fiecărui cuvânt sau morfem) nu-i corespunde un produs vocal specific și neanalizabil, posibilitățile articulatorii și sensibilitatea auzului uman fiind cu totul limitate, limbile folosesc doar câteva zeci de produse fonice care se combină pentru alcătuirea formei vocale (fonice) a unităților din prima a. și în aceasta constă economia celei de-a doua a. Orice limbă se manifestă deci sub forma lineară a enunțurilor, numită în mod obișnuit lanțul vorbirii. Această formă lineară a limbajului omenesc e derivată în ultimă analiză din caracterul vocal (fonic) al enunțurilor (acestea se desfășoară în timp și sunt percepute ca o succesiune). Caracterul linear al enunțurilor explică succesivitatea cuvintelor, a morfemelor (monemelor) și a fonemelor. În această succesiune, ordinea fonemelor are o valoare distinctivă la fel ca și alegerea acestora. Astfel, semnul lingvistic alt are aceleași foneme ca și semnele lat și tal, fără a se confunda între ele; la fel, alte în raport cu tale și late. Nu același lucru se întâmplă însă cu termenii (monemele) din unele enunțuri: schimbându-le locul, se schimbă sau nu se schimbă semnificația enunțurilor („Pădurarul omoară mistrețul” nu e același lucru cu „Mistrețul omoară pădurarul”, dar „El s-a dus acolo” e cam același lucru cu „El acolo s-a dus” sau „Acolo s-a dus el”, între ele nefiind diferențe esențiale); în mod obișnuit, lexemele își anexează morfeme care le ajută să exprime funcția sau rapodurile acestora cu alte semne și să ocupe diferite poziții în lanțul vorbirii, fără a afecta prea mult înțelesul ansamblului („Îi scriu mamei” față de „Mamei îi scriu”; „umbrele turnurilor” față de „ale turnurilor umbre” etc.). Numai economia care rezultă din cele două a. amintite permite obținerea unui instrument de comunicare pentru toți vorbitorii, capabil să transmită o cantitate atât de mare de informație cu o cheltuială atât de mică. Pe lângă economie, cea de-a doua a. favorizează independența formei semnificantului (a structurii fonice) corespunzător, asigurând astfel o mai mare stabilitate formei lingvistice și înțelegerea între vorbitori. Toate limbile recurg la cele două a., toate se deosebesc însă prin felul în care vorbitorii fiecăreia din ele analizează datele experienței și prin modul în care pun la contribuție posibilitățile oferite de organul vorbirii. Altfel spus, fiecare limbă articulează în felul ei atât enunțurile, cât și semnificanții.
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT201) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
adjectiv (A1) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
articulare, articulărisubstantiv feminin
- 1. Acțiunea de a (se) articula. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- 1.1. Rostire deslușită a sunetelor, realizată cu ajutorul organelor vorbirii. DLRLCsinonime: pronunțare
- Articularea vocalei «o». DLRLC
- E asudat și prăfuit; mișcările îi sînt nesigure, ca și articularea vorbelor. CARAGIALE, O. II 212. DLRLC
-
- 1.2. Legare a articolului de un substantiv, adjectiv, pronume posesiv sau numeral. DLRLC
- Articularea adjectivelor. DLRLC
-
- 1.3. Articulație. DEX '09sinonime: articulație
-
etimologie:
- articula DEX '09 DEX '98 DN
articula, articulezverb
- 1. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- De-abia putu articula cîteva cuvinte de mulțumire și admirație. REBREANU, R. I 179. DLRLC
- Nu putea să afle ce vrea bătrînul, care nu era în stare să articuleze nici un cuvînt. BART, E. 338. DLRLC
- 1.1. A executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea. MDN '00
-
- 2. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Substantivul se articulează când este însoțit de un determinativ. DLRLC
-
- 3. A se lega prin articulații. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Mâna se articulează la umăr. DLRLC
-
etimologie:
- articuler DEX '09 DEX '98 DN
- articulare DEX '09 DEX '98 DN
articular, articularăadjectiv
- 1. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Reumatism articular. DLRLC
-
etimologie:
- articulaire DEX '09 DEX '98 DN
- articularis DEX '09 DEX '98 DN