3 intrări

40 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

articulare sf [At: MDA ms / Pl: ~lări / E: articula] 1 Pronunțarea unui sunet, unui cuvânt Si: (rar) articulație (5). 2 (Muz) Exprimare corectă și clară a textului unui cântec. 3 (Rar) Articulație (1). 4 Punere a articolului la un substantiv sau altă parte de vorbire Si: (iuz) articulație (6). 5 (Fig) Înlănțuire ca rezultat al unei potriviri. 6 (Jur) Argumentare bazată pe articole de lege.

ARTICULÁRE, articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula; (rar) articulație. – V. articula.

ARTICULÁRE, articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula; articulație. – V. articula.

ARTICULÁRE, articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula. 1. Rostire deslușită a sunetelor, realizată cu ajutorul organelor vorbirii. Articularea vocalei «o».E asudat și prăfuit; mișcările îi sînt nesigure, ca și articularea vorbelor. CARAGIALE, O. II 212. 2. Legare a articolului de un substantiv, adjectiv, pronume posesiv sau numeral. Articularea adjectivelor.

ARTICULÁRE, articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula.

ARTICULÁRE s.f. Acțiunea de a articula și rezultatul ei. [< articula].

articulá v [At: NEGRUZZI, S. I, 52 / Pzi: ~léz / E: fr articuler, lat articulare] 1-2 vtr A (se) lega prin articulații. 3 vt A pronunța un sunet, un cuvânt. 4 vt (Pex) A rosti un cuvânt, o propoziție. 5 vt (Jur; iuz) A arăta ceva în mod clar sau a demonstra bazându-se pe un articol de lege. 6 vt A pune articolul unui substantiv sau unei alte părți de vorbire. 7 vt (Fam; șîe) A ~ o palmă A plesni. 8 vt (Fam) A bate.

articulár, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: lat articularis, fr articulaire] 1 Privitor la articulațiile corpului. 2 Care se produce la articulațiile corpului. 3 (Îs) Reumatism ~ Reumatism al articulațiilor

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare.

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare.

ARTICULÁR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Din fr. articulaire, lat. articularis.

ARTICULÁR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Din fr. articulaire, lat. articularis.

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la sunete sau la cuvinte) A emite, a rosti deslușit cu ajutorul organelor de vorbire. De-abia putu articula cîteva cuvinte de mulțumire și admirație. REBREANU, R. I 179. Nu putea să afle ce vrea bătrînul, care nu era în stare să articuleze nici un cuvînt. BART, E. 338. 2. Refl. (Despre părțile unui întreg) A se lega prin articulații. Mîna se articulează la umăr. 3. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv, unui adjectiv sau unui echivalent al lor. (Refl. pas.) Substantivul se articulează cînd este însoțit de un determinativ.

ARTICULÁR, -Ă, articulari,-e, adj. Privitor la articulațiile corpului. Reumatism articular.

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A emite un sunet, a rosti deslușit un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Fr. articuler (lat. lit. articulare).

ARTICULÁR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Fr. articulaire (lat. lit. articularis).

ARTICULÁ vb. I. tr. A emite, a rosti (cuvinte, sunete etc.). 2. tr. A adăuga un articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. refl. A se lega printr-o articulație. [< fr. articuler, cf. lat. articulare].

ARTICULÁR, -Ă adj. Referitor la articulațiile corpului. [Cf. fr. articulaire, lat. articularius].

ARTICULÁ vb. I. tr. 1. a emite, a rosti cuvinte, sunete. ◊ a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea. 2. a atașa articolul unui substantiv. II. refl. a se lega printr-o articulație. (< fr. articuler, lat. articulare)

ARTICULÁR, -Ă adj. referitor la articulații (1). (< fr. articulaire, lat. articularis)

A SE ARTICULÁ se ~eáză intranz. (despre sunete) A se uni prin articulație. /<fr. articuler, lat. articulare

A ARTICULÁ ~éz tranz. 1) (sunete, silabe, cuvinte etc.) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a rosti; a pronunța. 2) (substantive) A prevedea cu articol. /<fr. articuler, lat. articulare

arată toate definițiile

Intrare: articulare
articulare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • articulare
  • articularea
plural
  • articulări
  • articulările
genitiv-dativ singular
  • articulări
  • articulării
plural
  • articulări
  • articulărilor
vocativ singular
plural
Intrare: articula
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • articula
  • articulare
  • articulat
  • articulatu‑
  • articulând
  • articulându‑
singular plural
  • articulea
  • articulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • articulez
(să)
  • articulez
  • articulam
  • articulai
  • articulasem
a II-a (tu)
  • articulezi
(să)
  • articulezi
  • articulai
  • articulași
  • articulaseși
a III-a (el, ea)
  • articulea
(să)
  • articuleze
  • articula
  • articulă
  • articulase
plural I (noi)
  • articulăm
(să)
  • articulăm
  • articulam
  • articularăm
  • articulaserăm
  • articulasem
a II-a (voi)
  • articulați
(să)
  • articulați
  • articulați
  • articularăți
  • articulaserăți
  • articulaseți
a III-a (ei, ele)
  • articulea
(să)
  • articuleze
  • articulau
  • articula
  • articulaseră
Intrare: articular
articular adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • articular
  • articularul
  • articularu‑
  • articula
  • articulara
plural
  • articulari
  • articularii
  • articulare
  • articularele
genitiv-dativ singular
  • articular
  • articularului
  • articulare
  • articularei
plural
  • articulari
  • articularilor
  • articulare
  • articularelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

articulare

  • 1. Acțiunea de a (se) articula.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Rostire deslușită a sunetelor, realizată cu ajutorul organelor vorbirii.
      surse: DLRLC sinonime: pronunțare 2 exemple
      exemple
      • Articularea vocalei «o».
        surse: DLRLC
      • E asudat și prăfuit; mișcările îi sînt nesigure, ca și articularea vorbelor. CARAGIALE, O. II 212.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Legare a articolului de un substantiv, adjectiv, pronume posesiv sau numeral.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Articularea adjectivelor.
        surse: DLRLC
    • surse: DEX '09

etimologie:

  • vezi articula
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

articula

  • 1. tranzitiv A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: pronunța rosti 2 exemple
    exemple
    • De-abia putu articula cîteva cuvinte de mulțumire și admirație. REBREANU, R. I 179.
      surse: DLRLC
    • Nu putea să afle ce vrea bătrînul, care nu era în stare să articuleze nici un cuvînt. BART, E. 338.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea.
      surse: MDN '00
  • 2. tranzitiv A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • reflexiv pasiv Substantivul se articulează când este însoțit de un determinativ.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv A se lega prin articulații.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Mâna se articulează la umăr.
      surse: DLRLC

etimologie:

articular

  • 1. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Reumatism articular.
      surse: DLRLC

etimologie: