aromată sf vz aromat¹

AROMAT¹, aromate, s. n. (Rar) Mirodenie. – Din sl. aromatŭ, ngr. ároma, arómatos. – Cf. fr. aromate.

AROMAT², -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă; aromatic, binemirositor, parfumat (1). – V. aroma.

aromat¹ sn [At: CORESI, ap. MURNU, Gr. 7 / A și: (înv) aromat / V: -ă sf / Pl: ~e / E: vsl аромато, fr aromate] 1 (Rar) sn Mirodenie. 2 (Înv) sn Cuișoare.

aromat², ~ă [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: aroma] 1 a Care conține arome (4). 2 a Care are aromă (1) Si: aromatic, binemirositor, parfumat. 3 sf (Înv) O băutură aromată.

AROMAT² sn., ‡AROMATĂ (pl. -te) sf. ☠ Substanță vegetală cu miros plăcut ori pătrunzător întrebuințată la parfumat, la gătit, în medicină, etc.; mirodenii: veneau... cu vase cu balsam și alte ~e (BOL.) [gr. άρωμα, άρώματα].

*AROMAT¹ adj. Ce are aromă: dîndu-le... vinuri ~e în cupe de aur (VLAH.).

AROMAT¹, aromate, s. n. (Rar) Mirodenie. – Din sl. aromatŭ, ngr. ároma, arómatos, (modern și) fr. aromate.

AROMAT², -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă; aromatic, binemirositor, parfumat (1). – Aromă + suf. -at.

AROMAT², -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă. Ceai aromat. ▭ Bătrînul fecior intra și ieșea aducînd pe tave de argint cînd dulcețuri, cînd aromate cești de cafea. ANGHEL, PR. 46. ◊ (Poetic) Văzduhul e răcorit și aromat. C. PETRESCU, S. 141. Prietenă privighetoare! Vii iar din zări îndepărtate Să verși eterna ta cîntare În nopți senine și-aromate. IOSIF, T. 25.

AROMAT¹, aromate, s. n. (Mai ales la pl.) Substanță vegetală răspînditoare de aromă, care se întrebuințează la parfumat, la gătit etc.; mirodenie. Cu apărătoarea de cozi de păun, ea a făcut vînt spre cățuia cu cărbuni în care ardeau aromate. SADOVEANU, D. P. 99.

AROMAT², -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă. – Din aromă + suf. -at.

AROMAT¹, aromate, s. n. Mirodenie. – Fr. aromate (< gr.).

AROMAT, -Ă adj. Cu aromă. // s.n. (La pl.) Substanțe vegetale răspînditoare de aromă; mirodenii. [< it. aroma, cf. lat., gr. aroma].

AROMAT², -Ă adj. cu aromă. (< aromă)

AROMAT¹ s. n. substanță care răspândește o aromă; mirodenie. (< fr. aromate, lat. aromatum)

AROMAT¹ ~tă (~ți, ~te) Care are sau răspândește aromă; cu aromă; aromatic. /aromă + suf. ~at

AROMAT² ~te n. Substanță cu miros puternic, plăcut; mirodenie. /<sl. aromatu, ngr. ároma, arómatos, fr. aromate

aromat n. substanță vegetală cu miros plăcut și pătrunzător (ca balsamul, tămâia, scorțișoara), întrebuințată ca parfum, medicament și condiment.

aromát n., pl. e (vsl. aromatŭ, d. gr. ároma, arómatos; fr. aromate). Substanța aromatică, ca smirna, tămîĭa ș. a. – Și adj.

aromat¹ adj. m., pl. aromați; f. aromată, pl. aromate

aromat² (rar) s. n., pl. aromate

aromat¹ adj. m., pl. aromați; f. aromată, pl. aromate

aromat² (rar) s. n., pl. aromate

aromat s. n., pl. aromate

aromat adj. m., pl. aromați; f. sg. aromată, pl. aromate

AROMAT s. v. condiment.

AROMAT adj. v. înmiresmat.

AROMAT s. (mai ales la pl.) condiment, ingredient, mirodenie, (pop.) dres, (înv.) băcănii (pl.) miroase (pl.), mirodie, mirositură, spițerie. (Vanilia, piperul sînt ~.)

AROMAT adj. aromatic, îmbălsămat, îmbătător, înmiresmat, parfumat, (rar) balsamic, balsamiu, binemirositor. (Flori ~.)