3 intrări

35 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

armonică sf [At: TIM. POPOVICI, D. M. / V: ~nie2 / S și: (înv) h~ / P și: (înv) h~ / Pl: ~ici / E: ger [Mund] sau [Zieh] Harmonika, it armonica] 1 Mic instrument de suflat cu ancii de abanos. 2 (Șîs ~ de gură) Muzicuță. 3 (Reg; șîf ~nie2) Acordeon de dimensiuni reduse, acționat prin butoane. 4 (Lpl) Tonuri secundare și suprapuse care însoțesc orice ton principal. 5 (Teh)[1] Dispozitiv cu formă de burduf cu mai multe articulații pliante. 6 (Fig; d. haine) Încrețitură. 7 (Îe) A (se) face (ceva) ~ A (se) turti. 8 (Fiz) Oscilație de frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței fundamentale a unui sistem oscilant. corectată

  1. Thn → Teh Ladislau Strifler

ARMÓNICĂ, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat prin intermediul butoanelor; (reg.) armonie2. ◊ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. ♦ Armonică (de gură) = muzicuță (de gură). – Din germ. [Zieh]harmonika, it. armonica.

ARMÓNICĂ, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat prin intermediul butoanelor; (reg.) armonie2. ◊ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. ♦ Armonică (de gură) = muzicuță (de gură). – Din germ. [Zieh]harmonika, it. armonica.

ARMÓNICĂ, armonici, s. f. 1. Acordeon de dimensiuni mai reduse, cu un număr mic de tonuri, acționat numai cu butoane. Lasă armonica pe lotcă și scoate din buzunarul mantalei maimuțica. DAVIDOGLU, O. 17. ◊ Fig. Pielea vînătă i se întinse mai tare pe armonica uscată a coastelor. CAMILAR, N. II 321. ◊ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. Pălărie făcută armonică. 2. (În expr.) Armonică de gură = muzicuță de gură. Prin săli și coridoare stăteau... soldați din toate armele, dormind, cîntînd din fluiere, din armonici de gură și din viori. CAMILAR, N. I 17. – Accentuat și: armonícă.Pl. și: armonice (SAHIA, U.R.S.S. 27). – Variantă: (ieșit din uz) harmónică (CONTEMPORANUL, VII 116) s. f.

ARMÓNICĂ, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat cu butoane. ◊ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. ♦ Armonică (de gură) = muzicuță (de gură). 2. Mufă de dilatație cu pereți ondulați, montată la conducte, prin care circulă fluide la temperatură înaltă. – Germ. [Zieh]harmonika, [Mund]harmonika.

ARMÓNICĂ s.f. 1. Acordeon de dimensiuni reduse acționat de butoane. ♦ Muzicuță (de gură). 2. Mufă de dilatație cu pereți ondulați, montată la conducte, prin care circulă fluide de temperatură înaltă. 3. (Fiz.) Oscilație de frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței fundamentale a unui sistem oscilant. [Gen. -cii. / cf. it. armonica, germ. Harmonika].

ARMÓNICĂ s. f. 1. instrument muzical portativ cu ancii metalice, în care sunetul este produs prin vibrația unei coloane de aer cu un burduf manevrat manual. 2. muzicuță (de gură). (< germ. Harmonika, it. armonica)

ARMÓNICĂ ~ci f. Instrument muzical asemănător cu acordeonul, dar de dimensiuni mai mici, acționat de butoane. ◊ ~ de gură muzicuță. ◊ A (se) face ~ a (se) încreți; a (se) turti. /<germ. [Zeih]harmonika, it. armonica

armonică f. orgă portativă. [Nemț. HARMONIKA].

*armónică f., pl. ĭ și e (rus. garmónika, d. germ. harmonika). Un instrument compus din lame de sticlă acordate pe semitonurĭ saŭ din lamele de metal care vibrează și scot sunete cînd sufli cu gura (armonică de gură) saŭ cu’n foĭ saŭ burduf încrețit simetric. Armonică chimică, sunete produse de o flacără care arde într’un tub mobil.

armonic, ~ă [At: MAIORESCU, D. I, 182 / S: (înv) h~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr harmonique, lat harmonicus, gr ἀρμονιϰός] 1 a Bazat pe principiile armoniei1. 2-3 sf, a (Fiz; șîs Sunet ~) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care are o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. 4 a Care sună plăcut. 5 av Cu armonie.

harmonică sf vz armonică

ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei1. 2. S. f. (Fiz.) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus.

ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei1. 2. S. f. (Fiz.) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus.

ARMÓNIC, -Ă, armonici, -e, adj. Bazat pe principiile armoniei; plin de armonie, armonios. V. simetric, proporțional. În suverana nepăsare a somnului, liniile erau de o frumusețe de sine stătătoare, trăgîndu-și valoarea din îmbinarea armonică a curbelor. D. ZAMFIRESCU, R. 171. ♦ (Substantivat, f. pl.) Sunete care însoțesc sunetul fundamental și a căror frecvență este un multiplu al frecvenței sunetului fundamental.

HARMÓNICĂ s. f. v. armonică.

ARMÓNIC, -Ă, armonici, -e, adj. Bazat pe principiile armoniei; armonios. ♦ (Substantivat, f. pl.) Sunete care însoțesc sunetul fundamental, dându-i un anumit timbru. – Fr. harmonique (lat. lit. harmonicus).

ARMÓNIC, -Ă adj. Armonios. // s.f.pl. Sunete accesorii a căror frecvență reprezintă un multiplu al numărului de vibrații pe secundă ale sunetului fundamental. [Cf. it. armonico, fr. harmonique, lat. harmonicus].

ARMÓNIC, -Ă adj. bazat pe principiile armoniei; armonios. ♦ sunete če (și s. f.) = sunete de diferite înălțimi, a căror frecvență reprezintă un multiplu întreg al unei frecvențe fundamentale; oscilație ~ă = oscilație a unei mărimi care variază periodic după anumite legi; (mat.) diviziune ~ă = ansamblu de patru puncte coliniare, din care două împart segmentul celorlalte două în același raport. (< fr. harmonique, lat. harmonicus, gr. harmonikos)

ARMÓNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de armonie; propriu armoniei. /<fr. harmonique, lat. harmonicus

armonic a. 1. ce ține de armonie; 2. fig. unde toate părțile concură la acelaș scop sau efect: un tot armonic.

*armónic, -ă adj. (vgr. armonikós). Muz. Plin de armonie: sunete armonice. Adv. În mod armonic.

arată toate definițiile

Intrare: armonică (obiect)
armonică1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armonică
  • armonica
plural
  • armonici
  • armonicile
genitiv-dativ singular
  • armonici
  • armonicii
plural
  • armonici
  • armonicilor
vocativ singular
plural
armonică2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armonică
  • armonica
plural
  • armonice
  • armonicele
genitiv-dativ singular
  • armonice
  • armonicei
plural
  • armonice
  • armonicelor
vocativ singular
plural
harmonică1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • harmonică
  • harmonica
plural
  • harmonici
  • harmonicile
genitiv-dativ singular
  • harmonici
  • harmonicii
plural
  • harmonici
  • harmonicilor
vocativ singular
plural
harmonică2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • harmonică
  • harmonica
plural
  • harmonice
  • harmonicele
genitiv-dativ singular
  • harmonice
  • harmonicei
plural
  • harmonice
  • harmonicelor
vocativ singular
plural
Intrare: armonică (vibrație)
armonică1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armonică
  • armonica
plural
  • armonici
  • armonicile
genitiv-dativ singular
  • armonici
  • armonicii
plural
  • armonici
  • armonicilor
vocativ singular
plural
Intrare: armonic
armonic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armonic
  • armonicul
  • armonicu‑
  • armonică
  • armonica
plural
  • armonici
  • armonicii
  • armonice
  • armonicele
genitiv-dativ singular
  • armonic
  • armonicului
  • armonice
  • armonicei
plural
  • armonici
  • armonicilor
  • armonice
  • armonicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

armonică (obiect) harmonică (2)

  • 1. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat prin intermediul butoanelor; armonie.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: armonie (obiect) 2 exemple
    exemple
    • Lasă armonica pe lotcă și scoate din buzunarul mantalei maimuțica. DAVIDOGLU, O. 17.
      surse: DLRLC
    • figurat Pielea vînătă i se întinse mai tare pe armonica uscată a coastelor. CAMILAR, N. II 321.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A (se) face armonică = a (se) turti.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: turti un exemplu
      exemple
      • Pălărie făcută armonică.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie Armonică (de gură) = muzicuță (de gură).
      surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: eolină muzicuță un exemplu
      exemple
      • Prin săli și coridoare stăteau... soldați din toate armele, dormind, cîntînd din fluiere, din armonici de gură și din viori. CAMILAR, N. I 17.
        surse: DLRLC
  • 2. Mufă de dilatație cu pereți ondulați, montată la conducte, prin care circulă fluide la temperatură înaltă.
    surse: DLRM DN

etimologie:

armonică (vibrație)

  • 1. fizică Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. (la) plural Sunete accesorii a căror frecvență reprezintă un multiplu al numărului de vibrații pe secundă ale sunetului fundamental.
    surse: DN

etimologie:

armonic

  • 1. Bazat pe principiile armoniei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: armonios un exemplu
    exemple
    • În suverana nepăsare a somnului, liniile erau de o frumusețe de sine stătătoare, trăgîndu-și valoarea din îmbinarea armonică a curbelor. D. ZAMFIRESCU, R. 171.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Oscilație armonică = oscilație a unei mărimi care variază periodic după anumite legi.
      surse: MDN '00
    • 1.2. matematică Diviziune armonică = ansamblu de patru puncte coliniare, din care două împart segmentul celorlalte două în același raport.
      surse: MDN '00
  • surse: Sinonime

etimologie: