2 intrări

30 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

arestáre sf [At: DA / Pl: ~tări / E: aresta] 1 Privare de libertate a unei persoane condamnate sau învinuite Si: (îvr) arestăluire, (înv) arestuire, arestát1 (înv) întemnițare, (pop) popreală. 2 (Îs) Mandat de - Act oficial emis pentru arestarea unui (presupus) inculpat.

ARESTÁRE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta; arestuire. – V. aresta.

ARESTÁRE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta; arestuire. – V. aresta.

ARESTÁRE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta. ◊ Mandat de arestare = ordin scris, emis de o autoritate judiciară, prin care se dispune arestarea cuiva.

ARESTÁRE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta.

arestáre s. f., g.-d. art. arestắrii; pl. arestắri

arestáre s. f., g.-d. art. arestării; pl. arestări

ARESTÁRE s. (JUR.) 1. arest, deținere, închidere, întemnițare, reținere, (pop.) popreală. (~ a unui suspect.) 2. capturare, prindere, prins, (înv.) prinsoare, prinsură, prinzare. (~ unui hoț dispărut.) 3. ridicare. (~ lui de la domiciliu.)

ARESTÁRE s.f. Acțiunea de a aresta. [< aresta].

arestare f. fapta de a aresta și starea persoanei arestate.

*arestáre f. Acțiunea de a aresta.

arestá vt [At: NEGRUZZI, S. III, 462 / Pzi: -tez / E: arest, dfr arrêter] 1 A priva de libertate în temeiul unui mandat de arestare (2) Si: a închide, (înv) a întemnița, (pop) a popri, (îvr) a arestălui, (înv) a arestui. 2 (Fam; rar) A-și însuși.

ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest.

ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a arestui. – Din arest.

ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. (Cu privire Ia persoane) A priva de libertate (în urma unei infracțiuni sau a unei acțiuni considerate astfel); a închide în vederea unei judecăți. Au intrat ieri dimineață agenții lor în ateliere și au început a aresta: mai ales pe maiștrii și lucrătorii mai tineri. SADOVEANU, N. F. 107. Pentru ce l-ați arestat pe Cațavencu? – Pentru ca să-i apucăm scrisoarea. CARAGIALE, O. I 128.

ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de libertate în urma comiterii unei infracțiuni sau în vederea unor cercetări, a unei judecăți; a închide. – Din arest.

arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză

arestá vb., ind. prez. 1 sg. arestéz, 3 sg. și pl. aresteáză

ARESTÁ vb. (JUR.) 1. a deține, a închide, a întemnița, a reține, (înv. și reg.) a robi, (înv.) a arestălui, a arestui, a popri, a temnița, a zăvorî. (Hoțul a fost ~ mai multă vreme.) 2. a captura, a prinde. (Criminalul a fost ~ ieri.) 3. a ridica. (L-a ~ de acasă.)

Intrare: arestare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arestare arestarea
plural arestări arestările
genitiv-dativ singular arestări arestării
plural arestări arestărilor
vocativ singular
plural
Intrare: aresta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) aresta arestare arestat arestând singular plural
arestea arestați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) arestez (să) arestez arestam arestai arestasem
a II-a (tu) arestezi (să) arestezi arestai arestași arestaseși
a III-a (el, ea) arestea (să) aresteze aresta arestă arestase
plural I (noi) arestăm (să) arestăm arestam arestarăm arestaserăm, arestasem*
a II-a (voi) arestați (să) arestați arestați arestarăți arestaserăți, arestaseți*
a III-a (ei, ele) arestea (să) aresteze arestau aresta arestaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)