2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

arestare sf [At: DA / Pl: ~tări / E: aresta] 1 Privare de libertate a unei persoane condamnate sau învinuite Si: (îvr) arestăluire, (înv) arestuire, arestát1 (înv) întemnițare, (pop) popreală. 2 (Îs) Mandat de ~ Act oficial emis pentru arestarea unui (presupus) inculpat.

ARESTÁRE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta; arestuire. – V. aresta.

ARESTÁRE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta; arestuire. – V. aresta.

ARESTÁRE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta. ◊ Mandat de arestare = ordin scris, emis de o autoritate judiciară, prin care se dispune arestarea cuiva.

ARESTÁRE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta.

ARESTÁRE s.f. Acțiunea de a aresta. [< aresta].

arestare f. fapta de a aresta și starea persoanei arestate.

*arestáre f. Acțiunea de a aresta.

aresta vt [At: NEGRUZZI, S. III, 462 / Pzi: ~tez / E: arest, dfr arrêter] 1 A priva de libertate în temeiul unui mandat de arestare (2) Si: a închide, (înv) a întemnița, (pop) a popri, (îvr) a arestălui, (înv) a arestui. 2 (Fam; rar) A-și însuși.

ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest.

ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a arestui. – Din arest.

ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. (Cu privire Ia persoane) A priva de libertate (în urma unei infracțiuni sau a unei acțiuni considerate astfel); a închide în vederea unei judecăți. Au intrat ieri dimineață agenții lor în ateliere și au început a aresta: mai ales pe maiștrii și lucrătorii mai tineri. SADOVEANU, N. F. 107. Pentru ce l-ați arestat pe Cațavencu? – Pentru ca să-i apucăm scrisoarea. CARAGIALE, O. I 128.

ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de libertate în urma comiterii unei infracțiuni sau în vederea unor cercetări, a unei judecăți; a închide. – Din arest.

ARESTÁ vb. I. tr. A supune pe cineva la arest; a închide. [Var. arestui vb. IV. / < arest + -a].

ARESTUÍ vb. IV. v. aresta.

ARESTÁ vb. tr. a supune pe cineva la arest, a priva de libertate; a deține. (< lat. arrestare, după fr. arrêter)

A ARESTÁ ~éz tranz. (persoane) A reține prin arest; a pune la arest. /Din arest

arestà v. a pune la arest, a închide.

*arestéz v. tr. (d. arest; it. arrestare, fr. arrêter). Pun la arest, privez de libertate: poliția l-a arestat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

arestáre s. f., g.-d. art. arestắrii; pl. arestắri

arestáre s. f., g.-d. art. arestării; pl. arestări

arată toate definițiile

Intrare: arestare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arestare
  • arestarea
plural
  • arestări
  • arestările
genitiv-dativ singular
  • arestări
  • arestării
plural
  • arestări
  • arestărilor
vocativ singular
plural
Intrare: aresta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aresta
  • arestare
  • arestat
  • arestatu‑
  • arestând
  • arestându‑
singular plural
  • arestea
  • arestați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • arestez
(să)
  • arestez
  • arestam
  • arestai
  • arestasem
a II-a (tu)
  • arestezi
(să)
  • arestezi
  • arestai
  • arestași
  • arestaseși
a III-a (el, ea)
  • arestea
(să)
  • aresteze
  • aresta
  • arestă
  • arestase
plural I (noi)
  • arestăm
(să)
  • arestăm
  • arestam
  • arestarăm
  • arestaserăm
  • arestasem
a II-a (voi)
  • arestați
(să)
  • arestați
  • arestați
  • arestarăți
  • arestaserăți
  • arestaseți
a III-a (ei, ele)
  • arestea
(să)
  • aresteze
  • arestau
  • aresta
  • arestaseră
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • arestui
  • arestuire
  • arestuit
  • arestuitu‑
  • arestuind
  • arestuindu‑
singular plural
  • arestuiește
  • arestuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • arestuiesc
(să)
  • arestuiesc
  • arestuiam
  • arestuii
  • arestuisem
a II-a (tu)
  • arestuiești
(să)
  • arestuiești
  • arestuiai
  • arestuiși
  • arestuiseși
a III-a (el, ea)
  • arestuiește
(să)
  • arestuiască
  • arestuia
  • arestui
  • arestuise
plural I (noi)
  • arestuim
(să)
  • arestuim
  • arestuiam
  • arestuirăm
  • arestuiserăm
  • arestuisem
a II-a (voi)
  • arestuiți
(să)
  • arestuiți
  • arestuiați
  • arestuirăți
  • arestuiserăți
  • arestuiseți
a III-a (ei, ele)
  • arestuiesc
(să)
  • arestuiască
  • arestuiau
  • arestui
  • arestuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

arestare

  • 1. Acțiunea de a aresta.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: arestuire antonime: eliberare
    • 1.1. Mandat de arestare = ordin scris, emis de o autoritate judiciară, prin care se dispune arestarea cuiva.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi aresta
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

aresta arestui

  • 1. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: arestui deține închide antonime: elibera 2 exemple
    exemple
    • Au intrat ieri dimineață agenții lor în ateliere și au început a aresta: mai ales pe maiștrii și lucrătorii mai tineri. SADOVEANU, N. F. 107.
      surse: DLRLC
    • Pentru ce l-ați arestat pe Cațavencu? – Pentru ca să-i apucăm scrisoarea. CARAGIALE, O. I 128.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • arest
    surse: DEX '09 DEX '98 DN