arestare sf [At: DA / Pl: ~tări / E: aresta] 1 Privare de libertate a unei persoane condamnate sau învinuite Si: (îvr) arestăluire, (înv) arestuire, arestat¹ (înv) întemnițare, (pop) popreală. 2 (Îs) Mandat de ~ Act oficial emis pentru arestarea unui (presupus) inculpat.

*ARESTARE sf. 1 Faptul de a aresta ¶ 2 ⚖️ Mandat de ~, ordinul scris ce se dă de procuror unui funcționar al poliției pentru a aresta pe cineva.

ARESTARE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta. ◊ Mandat de arestare = ordin scris, emis de o autoritate judiciară, prin care se dispune arestarea cuiva.

ARESTARE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta.

ARESTARE s.f. Acțiunea de a aresta. [< aresta].

arestare f. fapta de a aresta și starea persoanei arestate.

*arestáre f. Acțiunea de a aresta.

ARESTA, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest.

aresta vt [At: NEGRUZZI, S. III, 462 / Pzi: ~tez / E: arest, fr arrêter] 1 A priva de libertate în temeiul unui mandat de arestare (2) Si: a închide, (înv) a întemnița, (pop) a popri, (îvr) a arestălui, (înv) a arestui. 2 (Fam; rar) A-și însuși.

*ARESTA (-tez) vb. tr. A prinde pe cineva spre a-l pune la închisoare [arest + fr. arrêter].

*ARESTAȚIE sf. = ARESTARE [fr.].

ARESTA, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a arestui. – Din arest.

ARESTA, arestez, vb. I. Tranz. (Cu privire Ia persoane) A priva de libertate (în urma unei infracțiuni sau a unei acțiuni considerate astfel); a închide în vederea unei judecăți. Au intrat ieri dimineață agenții lor în ateliere și au început a aresta: mai ales pe maiștrii și lucrătorii mai tineri. SADOVEANU, N. F. 107. Pentru ce l-ați arestat pe Cațavencu? – Pentru ca să-i apucăm scrisoarea. CARAGIALE, O. I 128.

ARESTA, arestez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de libertate în urma comiterii unei infracțiuni sau în vederea unor cercetări, a unei judecăți; a închide. – Din arest.

ARESTA vb. I. tr. A supune pe cineva la arest; a închide. [Var. arestui vb. IV. / < arest + -a].

ARESTUI vb. IV. v. aresta.

ARESTA vb. tr. a supune pe cineva la arest, a priva de libertate; a deține. (< lat. arrestare, după fr. arrêter)

A ARESTA ~ez tranz. (persoane) A reține prin arest; a pune la arest. /Din arest

arestà v. a pune la arest, a închide.

*arestéz v. tr. (d. arest; it. arrestare, fr. arrêter). Pun la arest, privez de libertate: poliția l-a arestat.

arestare s. f., g.-d. art. arestării; pl. arestări

arestare s. f., g.-d. art. arestării; pl. arestări

arestare s. f., g.-d. art. arestării; pl. arestări

aresta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arestez, 3 arestează; conj. prez. 1 sg. să arestez, 3 să aresteze

aresta (a ~) vb., ind. prez. 3 arestează

aresta vb., ind. prez. 1 sg. arestez, 3 sg. și pl. arestează

ARESTARE s. (JUR.) 1. arest, deținere, închidere, întemnițare, reținere, (pop.) popreală. (~ a unui suspect.) 2. capturare, prindere, prins, (înv.) prinsoare, prinsură, prinzare. (~ unui hoț dispărut.) 3. ridicare. (~ lui de la domiciliu.)

ARESTARE s. (JUR.) 1. arest, deținere, închidere, întemnițare, reținere, (pop.) popreală. (După ~ lui...) 2. capturare, prindere, prins, (înv.) prinsoare, prinsură, prinzare. (~ unui hoț dispărut.) 3. ridicare. (~ lui de la domiciliu.)

Arestare ≠ eliberare

ARESTA vb. (JUR.) 1. a deține, a închide, a întemnița, a reține, (înv. și reg.) a robi, (înv.) a arestălui, a arestui, a popri, a temnița, a zăvorî. (Hoțul a fost ~ mai multă vreme.) 2. a captura, a prinde. (Criminalul a fost ~ ieri.) 3. a ridica. (L-a ~ de acasă.)

ARESTA vb. (JUR.) 1. a deține, a închide, a întemnița, a reține, (înv. și reg.) a robi, (inv.) a arestălui, a arestui, a popri, a temnița, a zăvorî. (Hoțul a fost ~ mai multă vreme.) 2. a captura, a prinde. (Criminalul a fost ~ ieri.) 3. a ridica. (L-a ~ de acasă.)

A aresta ≠ a elibera

A ARESTA a achiziționa, a aciolisi, a agăța, a atârna, a băciui, a băga (pe cineva) la întristare, a chepegi, a ciuguli, a deșerta, a dubi, a găbji, a gărdui, a hămui, a imprima, a îmbarca, a împacheta, a încălța, a înfia, a lăcui, a lega, a lua în chirie, a lua în jbilț, a năși, a pironi, a polei, a popri, a prinde în jbilț, a prinde, a priponi, a pune căpăstru cuiva, a pune (pe cineva) la popreală, a rașcheta, a răzui, a săcui, a sălta, a schimba diagrama / domiciliul (cuiva), a strica (cuiva) codolanul, a țurghiuni.

a aresta locotenenți / sergenți expr. (deț.) a fuma chiștoace