ARCAN², arcane, s. n. (Livr.; mai ales la pl.) Taină, secret. ♦ Loc tainic, ascuns. – Din fr. arcane.

ARCAN¹, arcane, s. n. 1. Laț pentru prinderea sau pentru priponirea animalelor, în special a vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde (cu ajutorul arcanului) și a lua cu forța în armată; a arcăni; p. gener. a aduce, a lua cu forța. 2. (Art.) Dans popular românesc, asemănător cu sârba; melodie după care se execută acest dans. – Din tăt., ucr. arkan.

arcan² sn [At: PROT. – POR, N. D. 1/8 / V: (înv) alean² / Pl: ~e / E: fr arcane] (Liv; înv) 1 Operație misterioasă a alchimiștilor. 2 Preparat ținut secret. 3 (Mpl) Taină. 4 (Ccr) Loc ascuns.

arcan¹ sn [At: AMIRAS. ap. LET. III, 118/4/ V: ha-, (reg) alcan¹, -ana, -anea / Pl: ~e / E: ucr аркан] 1 Laț pentru prinderea sau priponirea vitelor. 2 (Înv) Laț folosit pentru capturarea dușmanilor. 3 (Pop; îe) A prinde (duce) cu -ul A duce pe cineva cu forța. 4 (Înv; îae; d. tineri) A duce cu forța în armată. 5 (Reg; art) Dans popular românesc, asemănător cu sârba. 6 Melodia arcanului¹ (5).

ARCAN (pl. -ane) sn. 1 Funie lungă ce se aruncă, făcîndu-i-se un laț, asupra cailor sălbatici ca să-i prindă; în vechime se întrebuința și ca armă ofensivă: Mînz ce fuge ca șolcanul, De nu-l prinde nici ~ul (ALECS.-P.); în vremile trecute, se întrebuința arcanul pentru a prinde pe tinerii ce urmau să servească ca ostași: pe bădița Vasile îl prinsese la oaste cu ~ul (CRG.); de aci: a prinde pe cineva cu ~ul, a-l aduce să stea silit într’un loc ¶ 2 Laț ¶ 3 Joc popular, un fel de horă: ~ul e un joc ce-l joacă numai flăcăii (VOR.) [tc.].

ARCAN¹, arcane, s. n. 1. Laț pentru prinderea sau priponirea animalelor, în special a vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde (cu ajutorul arcanului) și a lua cu forța în armată; a arcăni; p. gener. a aduce, a lua cu forța. 2. (Art.) Dans popular românesc, asemănător cu sârba; melodie după care se execută acest dans. – Din tăt., ucr. arkan.

ARCAN², arcane, s. n. (Livr.; mai ales la pl.) Taină, secret. ♦ Loc tainic, ascuns. – Din fr. arcane.

ARCAN², arcane, s. n. (Franțuzism învechit; mai ales la pl.) Taină, secret. Această argumentație păcătuiește mai întîi prin faptul că, numai străbătînd în arcanele cele mai de pe urmă ale naturii, se va putea să i se smulgă de om toate bucuriile sufletești. MACEDONSKI, O. IV 129. Abia unul dintre corifeii științei romînești, veneratul părinte Timotei Cipariu, a reușit... să pătrunză în arcanele străvechii literaturi naționale. ODOBESCU, S. II 400. ♦ Fig. Loc ascuns, tainic. În arcane de pădure întuneric ce spăimîntă. Frunza trece lîngă frunză și copac lîngă copac. MACEDONSKI, O. I 115.

ARCAN¹, arcane, s. n. Laț pentru prinderea sau pentru priponitul vitelor. Zaporojenii au prins cu arcanele cîțiva harmasari tineri. SADOVEANU, N. P. 272. Văcarii împresurați de cîni umblau călări, alergau înainte, se întorceau, ghioagele și arcanele zburau prin rumeneala inserării și aduceau la cîrduri vitele fugare. SADOVEANU, O. I 268. Spune, spune, barbă sură, Căișorii cum se fură, Cum se iau din bătătură Pe negură Și pe brumă? – Cu ochiul arcanului. TEODORESCU, P. P. 299. ◊ Expr. A prinde sau a ochi (pe cineva) cu arcanul = (în trecut, în regimul feudal) a prinde, a lua cu forța în armată; fig. a aduce, a lua (pe cineva) cu forța. Umblam și eu, ca tot ciobanul, Cu fluierul pe lîngă oi, Cînd ne ochiră cu arcanul Pe mine și-ncă pe vreo doi. IOSIF, V. 83. Pe bădița Vasile îl prinsese la oaste cu arcanul, îl cetluiau acum zdravăn și-l puneau în cîtuși, să-l trimeată la Piatra. CREANGĂ, A. 8. ♦ (Învechit) Funie lungă cu un laț la unul din capete, folosită odinioară ca armă de război. Toți călări și înarmați Cu săgeți, cu buzdugane Și la brîie cu arcane. ALECSANDRI, P. P. 207.

ARCAN¹, arcane, s. n. Laț pentru prinderea sau pentru priponirea vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde, a lua cu forța în armată; p. ext. a aduce, a lua cu forța. ♦ (Înv.) Funie lungă cu un laț la unul dintre capete, folosită odinioară ca armă de război și de vînat. – Tc. arkan.

ARCAN², arcane, s. n. (Înv.) Taină, secret. ♦ Loc tainic, ascuns. – Fr. arcane.

ARCAN s. n. 1. (pl.) taină, secret, mister. ◊ loc tainic, misterios. 2. nume dat ciclurilor astrologice de proveniență egipteană. (< fr. arcane, lat. arcanum)

ARCAN ~e n. Laț pentru prinderea sau priponirea vitelor. ◊ A prinde cu ~ul a lua și duce pe cineva cu forța. /<tat. arkan

arcan n. Mold. 1. odinioară, funie răsucită din păr de cal (întrebuințată ca armă de atac): de Litfeni un buzdugan, de Unguri un arcan AL.; 2. azi, funie lungă cu un ochiu de prins caii: crește cai sălbatici și-i prinde cu arcanul AL.; 3. V. arcana. [Turc. ARKAN, funie, laț: termen special Moldovei și de origină tătărească].

Arcan n. vârf de munte din culmea Vulcanului, în județul Gorjiu.

arcan n. secret, mister: arcanele științei.

1) arcán n., pl. e (rut. rus. tăt. turc. arkan). Laț de prins caiĭ, în vechime întrebuințat și în bătălie. Prins cu arcanu, se zice ironic despre un ofițer saŭ funcționar de moda veche saŭ care face impresiunea că e pus cu de-a sila într’o funcțiune, pin aluziune la modu de recrutare de odinioară. Un dans popular în Munt., numit și arcaná (Vrancea) și -neá (Trans. Bucov.), f., pl. ale, ele.

*2) arcán n., pl. e (lat. arcánum, d. arca, ladă). Pl. Secret, mister: a pătrunde în arcanele oculteĭ.

alcan¹ sn vz arcan¹

arcana sf vz arcan¹

arcanea sf vz arcan¹

harcan sn vz arcan¹

arcan (laț) (pop.) s. n., pl. arcane

!arcan (laț) (pop.) s. n., pl. arcane

arcan (laț, taină) s. n., pl. arcane

arcanul (dans) s. n. art., neart. arcan

*arcanul (dans) s. n. art., neart. arcan

ARCAN s. v. laț, secret, ștreang, taină.

arcan s. v. LAȚ. SECRET. ȘTREANG. TAINĂ.

arcan (arcane), s. n. – Laț pentru prinderea vitelor. Tc., tăt. arkan (Miklosich, Fremdw., 175; Berneker 30; Lokotsch 102); cf. pol., rut., rus. arkan. Der. arcan(ea), s. f. (dans tipic); arcăni, vb. (a prinde cu arcanul). Miklosich, Wander., 12, consideră că pol. arkan provine din rom. mai curînd decît din tăt., ceea ce pare îndoielnic.

arcanul, joc popular românesc din nordul Moldovei. În timpul stăpânirii austro-ungare asupra Bucovinei, se juca la încorporarea recruților, ca un simbol al prinderii acestora cu „arcanul”. Aparține tipului sârbă* comună. Formație de semicerc, astăzi mixtă dar în trecut bărbătească, cu ținuta de umeri. Cuprinde pași simpli, de plimbare sau „bătuți”, și multe figuri de virtuozitate executate la comandă. Pe vremuri jocul se încheia cu o doină* pe care toți o ascultau în genunchi. V. bărbuncul.

ARCAN/UL, (16 B VI 125; 17 B I 368); – ii s. (Tis), < subst.

arcan, arcane, s. n. închisoare