ARCAN², arcane, s. n. (Livr.; mai ales la pl.) Taină, secret. ♦ Loc tainic, ascuns. – Din fr. arcane.

arcan² sn [At: PROT. – POR, N. D. 1/8 / V: (înv) alean² / Pl: ~e / E: fr arcane] (Liv; înv) 1 Operație misterioasă a alchimiștilor. 2 Preparat ținut secret. 3 (Mpl) Taină. 4 (Ccr) Loc ascuns.

ARCAN², arcane, s. n. (Livr.; mai ales la pl.) Taină, secret. ♦ Loc tainic, ascuns. – Din fr. arcane.

ARCAN², arcane, s. n. (Franțuzism învechit; mai ales la pl.) Taină, secret. Această argumentație păcătuiește mai întîi prin faptul că, numai străbătînd în arcanele cele mai de pe urmă ale naturii, se va putea să i se smulgă de om toate bucuriile sufletești. MACEDONSKI, O. IV 129. Abia unul dintre corifeii științei romînești, veneratul părinte Timotei Cipariu, a reușit... să pătrunză în arcanele străvechii literaturi naționale. ODOBESCU, S. II 400. ♦ Fig. Loc ascuns, tainic. În arcane de pădure întuneric ce spăimîntă. Frunza trece lîngă frunză și copac lîngă copac. MACEDONSKI, O. I 115.

ARCAN², arcane, s. n. (Înv.) Taină, secret. ♦ Loc tainic, ascuns. – Fr. arcane.

ARCAN s. n. 1. (pl.) taină, secret, mister. ◊ loc tainic, misterios. 2. nume dat ciclurilor astrologice de proveniență egipteană. (< fr. arcane, lat. arcanum)

arcan n. secret, mister: arcanele științei.

*2) arcán n., pl. e (lat. arcánum, d. arca, ladă). Pl. Secret, mister: a pătrunde în arcanele oculteĭ.

arcan (laț, taină) s. n., pl. arcane

ARCAN s. v. laț, secret, ștreang, taină.

arcan s. v. LAȚ. SECRET. ȘTREANG. TAINĂ.

ARCAN A prinde (a duce) cu arcanul (pop.) = A aduce, a lua pe cineva cu forța. (înv.; d. tineri) A duce cu forța la armată: Pe bădița Vasile îl prinsese la oaste cu arcanul, îl cetluiau acum zdravăn și-l puneau în câtuși, să-l trimeată la Piatra. (ION CREANGĂ) Umblam și eu, ca tot ciobanul, / Cu fluierul pe lângă oi, / Când ne ochiră cu arcanul / Pe mine și-ncă pe vreo doi. (ȘT. O. IOSIF)