arat², ~ă a [At: (a. 1612) ap. HEM 1463 / Pl: ~ați, ~e / E: ara⁴] Care a fost lucrat cu plugul.

arát¹ sn [At: NEGRUZZI, S. I, 246 / Pl: ~uri / E: ara⁴] 1 Brăzdare a pământului cu plugul pentru însămânțare. 2 Timpul când se fac arăturile. 3 (Rar) Arătură (3). 4 (Pop; art) Plugușorul.

ARÁT¹ s. n. Acțiunea de a ara; arătură (1). – V. ara.

ARÁT¹ s. n. Acțiunea de a ara; arătură. – V. ara.

ARÁT s. n. Acțiunea de a ara. Mama are, totuși, o bucată de pămînt, pe deal... Mă ia tata cîteodată acolo, la arat, la semănat, la secerat. STANCU, D. 52. Dar lumina amurgește și plugarii cătră sat, Hăulind pe lîngă juguri, se întorc de la arat. ALECSANDRI, P. A. 121.

ARÁT², -Ă, arați, -te, adj. (Despre pământ) Lucrat, pregătit pentru cultivare. – V. ara.

ARÁT¹ s. n. Acțiunea de a ara.

arat a. brăzdat cu plugul. ║ n. lucrarea de a ara câmpul: plugarul cu hărnicie s’apucase de arat NEGR.

arát n., pl. urĭ. Acțiunea de a ara.

ará⁴ vt [At: PRAV. MOLD., ap. GCR I, 119/31 / Pzi: ar / E: lat arare] A face brazde cu plugul, pentru pregătirea pământului înaintea cultivării.

arắt sms vz aret

arăta [At: COD. VOR. 120/8 / Pzi: arăt / E: ml *arrectare] 1 vt A expune privirii. 2 vt (Îoc a ascunde) A descoperi. 3 vt (Pex) A revela. 4 vt (Înv; îe) A-și ~ obrajii A-și cere scuze. 5 vt (Înv; îe) A ~ cuvânt A face cunoscut. 6 vt A înfățișa. 7 vt (Înv) A denunța. 8 vt (Înv; îe) A ~ pricină A învinui. 9 vt A indica (printr-un gest) pe cineva sau ceva. 10 vt A te face să bănuiești ceva după aspect. 11 vt (Înv) A face semn în batjocură spre cineva. 12 vt (Înv) A privi. 13 vt (Îe) A ~ pe cineva (cu degetul) A supune pe cineva oprobriului public. 14 vt (D. ceasuri) A indica ora. 15 (Pfm; îe) vt A ~ cuiva ușa A da afară. 16 vt A lăsa să se vadă. 17 vt A manifesta un sentiment. 18 vt (Îe) A-și ~ părerea A spune ceea ce gândește. 19 vt A demonstra. 20 vt A pune la curent. 21 vt A dovedi. 22 vt A demasca. 23 vt (înv) A prevesti. 24 vt (Înv; îe) A ~ dar A recompensa cu daruri. 25 vt A expune. 26 vt (Pex) A cita. 27 vt A spune. 28 vt A susține. 29 vt A explica. 30 vt A învăța pe cineva. 31 vt (În textele vechi traduse din grecește) A face să fie (într-un anumit fel). 32 vi A părea (după înfățișare). 33 vi A semăna cu... 34 vi (Pfm; îe) A ~ ca dracul A arăta (32) prost. 35 vi (Înv) A se dovedi. 36 (Îvp; îe) Nu prea arăți Nu prea pari om de ispravă. 37 vr A se ivi. 38 vr (Pex) A se dovedi. 39 vr (D. boli) A apărea. 40 vr A se înfățișa. 41 vr A se revela ca divinitate. 42 vr (Pex) A se ivi pe neașteptate sau în mod miraculos. 43 vr (Construit mai ales cu o propoziție introdusă prin „că” sau cu un nume predicativ) A-și da la iveală o însușire. 44 vr (Înv) A se purta. 45 vr (Înv) A deveni. 46 vr A se da drept altceva decât ceea ce este. 47 vr (Pex) A se preface. 48 vr (Îcs) După cum se arată După aparențe. 49 vr (Îe) A i se – A i se părea. 50 vr (Pop; îae) A-i merge bine. 51 vr (Pop; îae) A-i merge rău. 52 vr (Îe) A se ~ doctorului A se duce la un consult medical. 53-54 vtr A (se) exterioriza. 55 vt A indica o măsură, o direcție etc. 56 vt (Fam; îe) Îți arăt eu ție! Exprimă amenințare.

ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare.

ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul, se spune despre cineva pe care lumea îl disprețuiește pentru faptele sale. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare.

ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A tăia pămîntul cu plugul, răsturnînd brazde, spre a-l pregăti pentru însămînțare. Trebuie să arăm totul, cu orice preț... întîi îndeplinirea planului. CAMILAR, TEM. 98. ◊ Absol. Întinde frățeasca ta mînă... Plugarului vajnic ce ară. BENIUC, V. 128. Se vedeau pluguri... arînd, însoțite de țărani în straie albe. SADOVEANU, N. F. 37. ◊ (Neobișnuit, cu privire la grîne) Am arat niște bucate; Le-am uitat nesecerate, Le-au mîncat vitele toate. TEODORESCU, P. P. 342. ◊ (Poetic) Cu pluguri trase de tractoare Am arat țarina tristeții. Aud sub bălăriile vieții Cum cresc bogate lanuri viitoare. BENIUC, V. 133. Peste deal, fîșiile reflectoarelor arau beznele, și gospodarii mînau vitele, trăgeau brazdele cu simțămîntul că au alături de ei o putere pe care n-o poate birui nimeni. CAMILAR, TEM. 369.

ARĂTÁ, arăt, vb. I. 1. Tranz. A expune intenționat privirilor. Mi-a arătat ieri un răvaș de la dînsa. NEGRUZZI, S. I 65. Pe Bujor mi-l duc prin țară, De-l arată ca pe-o fiară. ALECSANDRI, P. P. 157. ◊ (Refl., în expr.) A se arăta doctorului (sau la doctor) = a se lăsa examinat de medic. ♦ A prezenta o caracteristică. [Ulițele Iașilor] înfățișînd la toți zece pași un nou punct de privire, arată o varietate drăgălașă. NEGRUZZI, S. I 70. ♦ A da la iveală, a lăsa să se vadă. Asculta lămuririle oamenilor și rîdea arătîndu-și dinții. DUMITRIU, B. F. 8. ◊ Fig. Cerul stelele-și arată. Solii dulci ai lungii liniști. EMINESCU, O. I 103. ◊ Expr. A-și arăta arama v. aramă. A-și arăta colții v. colț (II 1). 2. Intranz. A indica printr-un gest persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. Eliza arată spre curtea din dreapta. DAVIDOGLU, M. 10. Își mișcă puțin mîna și arătă la nora cea mare și la păretele despre răsărit. CREANGĂ. P. 15. ◊ Tranz. (în expr.) A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară, a goni. ◊ (Cu indicarea instrumentului acțiunii) Îmi arată din ochi pe frate-meu. SADOVEANU, O. I 434. Întrebă: Unde? Sublocotenentul nu răspunse. Îi arătă din cap înainte. SAHIA, N. 88. ◊ Expr. A arăta (pe cineva) cu degetul = a semnala (pe cineva) batjocurii publice. ◊ Tranz. A indica o măsură, o direcție etc. Steaua cea polară i-arată a lui cale. EMINESCU, O. I 92. ◊ (Subiectul este ceasornicul sau arătătoarele lui) A marca ora. Am privit ceasornicul: lăbuțele de gînganie arătau ora două jumătate. SADOVEANU, N. F. 57. Ceasornicul arăta patru. NEGRUZZI, S. I 53. 3. Tranz. A da o explicație, a face o demonstrație, o expunere, pentru a lămuri, pentru a dovedi sau pentru a convinge. Trebuie arătat, reluă Frunză, că prin gospodăria colectivă ne întărim patria... o facem bogată... puternică! CAMILAR, TEM. 18. Mă trudeam cu el arătîndu-i cum să rostească vorbele cele sucite străine. SADOVEANU, N. F. 36. Misia istoriei este a ne arăta... această transformație continuă, această mișcare progresistă a omenirii. BĂLCESCU, O. II 10. ◊ Expr. (Familiar) Îți (îi, vă etc.) arăt eu = te (îl, vă etc.) învăț eu minte. Lasă că-i arăt eu lui! striga Bucșan, bătîndu-se cu pumnul în piept. SADOVEANU, N. F. 150. 4. Tranz. (În opoziție cu ascunde, tăinui) A da pe față, a mărturisi, a destăinui. Partidul nu se teme să arate deschis maselor greutățile inerente unei asemenea prefaceri adînci cum este trecerea de la capitalism la socialism, greutăți trecătoare ce pot fi învinse prin lupta unită a poporului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2690. ◊ A manifesta, a exterioriza prin vorbe, gesturi sau atitudini. Arăta totdeauna că disprețuiește mîncarea. SADOVEANU, N. F. 23. A ta iubire c-un suspin arat-o. EMINESCU, O. I 120. ◊ Refl. Moș Spînu, ca întotdeauna, se arăta nepăsător către toți. SADOVEANU, N. F. 101. Gheorghe s-a arătat a fi un om prea brutal și prea ursuz... suduia mereu și mormăia singur prin ogradă. CARAGIALE, O. 1 284. Sfînta Miercuri, auzind aceasta, s-a arătat cu mare părere de rîu. CREANGĂ, P. 91. ♦ (Urmat de o propoziție completivă directă) A servi ca indiciu, ca dovadă; a trăda. Fața lui roșie ca morcovul... arăta că pentru el viața n-avusese zile negre. NEGRUZZI, S. I 58. ◊ (Propoziția secundară este omisă; subiectul ei devine complement direct în propoziția principală) Trupul ei lungăreț o arăta [pe iapă] că e fugariță. NEGRUZZI, S. I 42. ♦ A da dovadă de..., a dovedi. În împrejurarea asta au arătat înțelepciune. SADOVEANU, P. M. 10. 5. Intranz. A părea (după chip sau înfățișare). Pădurile își pierdeau deosebirea și arătau deopotrivă. GALACTION, O. 1 208. Aproape spîn, bălan, arăta mult mai tînăr. BASSARABESCU, V. 8. Pesemne că și straiele acestea pocite fac să arăți așa de sfrijit și închircit!. CREANGĂ, P. 148. ◊ Expr. A arăta bine (sau rău) = a avea o înfățișare sănătoasă (sau bolnăvicioasă). Mult se mai mira baba, nu numai de hărnicia fetei, dar mai cu samă cum de arată ea așa de bine. SBIERA, P. 213. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. ◊ Expr. Pe (sau după) cît se arată = după cum pare, pe cît se poate vedea. 6. Refl. A apărea, a-și face apariția, a se ivi pe neașteptate. Lui Crișan, în vis, O strungă de lumină s-a deschis. Prin ea... Se arătase călare... Chivără-Roșie. BENIUC, V. 158. O dungă de soare s-arată. COȘBUC, P. II 9. Nănașul nostru și prietenul dumitale, cumătrul lup, se și arătă în prag. CREANGĂ, P. 27. Priveliștea se stinge, în negrul zid s-arată, Venind ca-n somn lunatec, în păsuri line ea. EMINESCU, O. I 95. În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată, La răsărit, sub soare, un negru punct s-arată. ALECSANDRI, P. A. 118. ◊ Fig. (Subiectul este un abstract) Acum întîiași dată vedem ideea de unitate a se arăta. BĂLCESCU, O. II 13.

ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A tăia pământul cu plugul, răsturnând brazdele, spre a-l pregăti pentru cultivare. – Lat. arare.

ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se lăsa examinat de medic. 2. Intranz. și tranz. A indica printr-un gest persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. (Tranz.) A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară; a goni. A arăta (pe cineva) cu degetul = a semnala (pe cineva) batjocurii publice. ♦ Tranz. A indica o măsură, o direcție etc. Steaua cea polară i-arată a lui cale (EMINESCU). ♦ Tranz. A marca ora. Ceasornicul arată ora șase. 3. Tranz. A da o explicație, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu! = te învăț eu minte!. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. În împrejurarea asta au arătat înțelepciune (SADOVEANU). ♦ Intranz. A părea (după înfățișare). Straiele astea pocite fac să arăți așa de sfrijit (CREANGĂ). ◊ Expr. A arăta bine (sau rău) = a avea o înfățișare sănătoasă (sau bolnăvicioasă). ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. ◊ Expr. Pe (sau după) cât se arată = după cum pare, pe cât se poate vedea. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). O dungă de soare s-arată (COȘBUC). – Lat. *arrectare.