aret² sms [At: ȘEZ. II, 126 / A și: aret / V: (îrg) aread, ariat (P: a-read, a-riat) / E: nct] (Ban; Trs; Mol) 1 Ținut. 2 Împrejurime. 3 (Îe) A fi în ~ul cuiva (sau a ceva) A fi în preajma cuiva sau a ceva. 4 (Îe) Nu-mi tot umbla în ~ul meu Nu-mi mai sta în cale. 5 (D. flăcăi; îe) A umbla în ~ul cuiva A curta (timid) o fată. 6 (Îe) A nu-i fi cuiva ~ A nu se simți în largul său.

aret³ [At: DEX² / Pl: ~uri^[1] / E: fr arrêt] 1 sn (Îs) Câine de ~ Câine de vânătoare dresat să semnaleze prezența vânatului prin oprire într-o poziție specifică. 2 sm^[2] (Rar; îas) Prepelicar. 3 sn Oprire într-o poziție caracteristică unui câine de aret (1). 4 sn, i (Cuvânt) ce exprimă comanda „stai” adresată câinelui de vânătoare.

aret¹ sms [At: N. COSTIN, L. II, 121/37 / V: (îvr) arăt / E: nct] 1 (Înv; Mol) Pază militară. 2 (Înv; Mol; îe) A fi de ~ A păzi. 3 (Înv; Mol) Avanpost. 4 (Înv; Mol) Apărare (militară). 5 (Înv; Mol; îs) Loc de ~ Zonă de apărare. 6 (Trs; îe) A fi în ~ul cuiva (sau a ceva) A fi împotriva cuiva sau a ceva.

‡ARET² sbst. Pază, apărare: să fim raialii țării Moldovei de ~ și de apărare (NEC.).

ARET¹ sbst. Trans. Băn. Preajmă, împrejurime; mai obicinuit în expr. în ~ul, împrejurul, în preajma, pe lîngă: nimeni nu cuteza să meargă în ~ul mănăstirii (RET.); în ~ul vîntului (BUD.), în partea, în direcțiunea vîntului.

ARET s.n. Poziție a unui cîine de vînătoare cînd simte sau vede vînatul. [< fr. arrêt].

ARET s. n. poziție a unui câine de vânătoare când simte sau vede vânatul. ♦ câine de ~ = câine de vânătoare dresat pentru a aduce vânatul doborât. (< fr. arrêt)

ARET s. m. (Mold.) Pază militară. Dumitrașcu-Vodă... au ieșit din obuz, cam pe furiș, cu moscalii, cari erau de aretu pregiur dînsul. N. COSTIN. Pus-au de au îngrădit cu gard tîrgul Iașii, ca să fie aret, cînd ar mai veni vrun podiaz. PSEUDO-MUSTE. Puternicul împărat ne-au trimis cu oaste... să purtăm de grijă și de aret să fim cetății Cameniță..., ca să fim raialii țării Moldovii... de aret și de apărare despre leși. NECULCE. Etimologie necunoscută.

àret n. coprins, împrejurime (în Banat): în aretul vântului POP. [Origină necunoscută].

2) arét v. tr. V. arăt.

1) arét n., pl. urĭ (orig. neșt.) Mold. Vechĭ. Pază: să fie de aret. Apărare: un gard de aret.

áret n., pl. inuz. e (lat. hálitus, suflare. Bogrea). Ban. Trans. Mold. În aretu cuĭva, în calea luĭ, pe aproape: pazniciĭ să steĭe în aretu vitelor (Suc. Șez. 30,196 și 198), în aretu caseĭ, (CL. 1910,49) în aretu vîntuluĭ. V. steriță, pravăț, vĭeliște, bătătură.

arăt sms vz aret

aread sms vz aret²

ariat sms vz aret²

aret s. n.

ARET s. v. gardă, pază, strajă, veghe.

aret s. v. GARDĂ. PAZĂ. STRAJĂ. VEGHE.

aret s. n. – Sprijin, ocrotire, protecție (cuvînt vechi, care pare a se fi folosit numai cu prep. de sau în). Sl. na reti „pentru a ocroti” (Drăganu, Dacor., VI, 251-9; cf. Rosetti, I, 160), probabil prin intermediul rut. aretij; cf. pol. rat, ret „ajutor, sprijin”. Nu figurează în nici un text de după jumătatea sec. XVIII; s-a confundat în mod nejustificat cu aret „capăt, sfîrșit”, de la arie. Hasdeu (și Geheeb 14) îl derivau de la lat. *ad rectum; Viciu, Limba romînă poporană și dialectul sicilian, p. 79, îl punea în legătură cu sicil. arre(tu); Max Auerbach, Jb, XIX, 212, cu lat. *in erecto; Bogrea, Dacor., I, 257; (urmat de Scriban) cu lat. halitus; și DAR, deși cu rezerve, cu a arăta. – Rut. aretij nu poate fi, prin urmare, der. din rom., cum credea Candrea, Elemente, 400.

aret, adv. v. aleat.