3 intrări

Articole pe această temă:

46 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

apostrofá v [At: I. NEGRUZZI, S. I, 367 / Pzi: ~féz / E: fr apostropher] A vorbi cuiva pe un ton mustrător.

APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher.

APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher.

APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o apostrofă, o mustrare, a-i vorbi pe un ton aspru, mustrător. [Eminescu] apostrofează clasele de sus. IBRĂILEANU, SP. CR. 175. ◊ Fig. Părea că toate [broaștele] laolaltă apostrofează luna, Că fiecare broască se ceartă cu o stea. TOPÎRCEANU, S. A. 59.

APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare, a mustra pe cineva (cu ton violent). – Fr. apostropher.

APOSTROFÁ vb. I. tr. A vorbi cuiva aspru, a mustra. [< fr. apostropher].

APOSTROFÁ vb. tr. a adresa cuiva o mustrare, a dojeni, a critica. (< fr. apostropher)

A APOSTROFÁ ~éz tranz. (persoane) A supune unei apostrofe; a întrerupe brutal făcând o observație aspră. /<fr. apostropher

apostrofà v. 1. a adresa vorba direct; 2. a adresa cuiva vorbe supărătoare, mustrătoare.

apostrof1 sn [At: NEGRUZZI, S. I. 266 / V: (după fr) (pl -e) / Pl: ~e, (rar) ~oafe, ~uri / E: fr apostrophe, lat apostrophus] (Grm) Semn ortografic de forma unei virgule, așezat în partea de sus a cuvântului, prin care se notează eliziunea unuia sau a mai multor sunete, de obicei, a unor vocale.

apostróf2 sn vz apostrofă1

apostrófă2 sf vz apostrof

apostro1 sf [At: CANTEMIR, IST. 98 / V: (înv; prin confuzie cu apostrof’) apostrof / Pl: ~fe / E: fr apostrophe, lat apostropha] 1 Imputare. 2 Mustrare adresată cuiva (pe un ton violent). 3 Figură retorică prin care emițătorul își întrerupe expunerea adresându-se direct unei persoane sau unui lucru personificat. 4-5 (Pan) Cuvinte de imputare sau de atac, adresate cuiva pe neașteptate. modificată

APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus.

APOSTRÓFĂ1, apostrofe, s. f. 1. Imputare, mustrare adresată cuiva (pe un ton violent). 2. Figură retorică sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, întrerupându-și brusc cursul expunerii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. – Din fr. apostrophe, lat. apostropha.

APOSTRÓFĂ2 s. f. v. apostrof.

APOSTRÓFĂ2 s. f. v. apostrof.

APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează absența accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus.

APOSTRÓFĂ1, apostrofe, s. f. 1. Imputare, mustrare adresată cuiva (pe un ton violent). 2. Figură retorică sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, întrerupându-și brusc cursul expunerii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. – DIn fr. apostrophe, lat. apostropha.

APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic de forma unei virgule, care se pune în partea de sus a cuvîntului pentru a arăta absența accidentală în rostire a unor sunete. 4În «dom’le» sincopa silabei este însemnată prin apostrof. În «las’ pe mine» apostroful marchează absența sunetului «ă».

APOSTRÓFĂ, apostrofe, s. f. Figură retorică prin care vorbitorul sau scriitorul, întrerupîndu-și cursul povestirii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. În poezia «Călin» a lui Eminescu cursul povestirii este întrerupt de următoarea apostrofă: «O, tu grai cu barba-n noduri ca și cîlții cînd nu-i perii. Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii». ♦ Cuvînt de imputare sau de reproș adresat cuiva pe un ton violent. Într-o apostrofă... își varsă tot focul, spunîndu-i o frază atît de caracteristică pentru ea, care a ridicat însă mirarea multor critici. GHEREA, ST. CR. II 260.

APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic de forma unei virgule, care se pune în partea de sus a unui cuvânt, pentru a arăta absența accidentală în rostire a unor sunete. – Fr. apostrophe (lat. lit. apostrophus).

arată toate definițiile

Intrare: apostrofa
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • apostrofa
  • apostrofare
  • apostrofat
  • apostrofatu‑
  • apostrofând
  • apostrofându‑
singular plural
  • apostrofea
  • apostrofați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • apostrofez
(să)
  • apostrofez
  • apostrofam
  • apostrofai
  • apostrofasem
a II-a (tu)
  • apostrofezi
(să)
  • apostrofezi
  • apostrofai
  • apostrofași
  • apostrofaseși
a III-a (el, ea)
  • apostrofea
(să)
  • apostrofeze
  • apostrofa
  • apostrofă
  • apostrofase
plural I (noi)
  • apostrofăm
(să)
  • apostrofăm
  • apostrofam
  • apostrofarăm
  • apostrofaserăm
  • apostrofasem
a II-a (voi)
  • apostrofați
(să)
  • apostrofați
  • apostrofați
  • apostrofarăți
  • apostrofaserăți
  • apostrofaseți
a III-a (ei, ele)
  • apostrofea
(să)
  • apostrofeze
  • apostrofau
  • apostrofa
  • apostrofaseră
Intrare: apostrof
apostrof1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apostrof
  • apostroful
  • apostrofu‑
plural
  • apostrofuri
  • apostrofurile
genitiv-dativ singular
  • apostrof
  • apostrofului
plural
  • apostrofuri
  • apostrofurilor
vocativ singular
plural
apostrof2 (pl. -oafe) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: Scriban
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apostrof
  • apostroful
  • apostrofu‑
plural
  • apostroafe
  • apostroafele
genitiv-dativ singular
  • apostrof
  • apostrofului
plural
  • apostroafe
  • apostroafelor
vocativ singular
plural
apostrof3 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: Scriban
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apostrof
  • apostroful
  • apostrofu‑
plural
  • apostrofe
  • apostrofele
genitiv-dativ singular
  • apostrof
  • apostrofului
plural
  • apostrofe
  • apostrofelor
vocativ singular
plural
apostrofă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apostro
  • apostrofa
plural
  • apostrofe
  • apostrofele
genitiv-dativ singular
  • apostrofe
  • apostrofei
plural
  • apostrofe
  • apostrofelor
vocativ singular
plural
Intrare: apostrofă
apostrofă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apostro
  • apostrofa
plural
  • apostrofe
  • apostrofele
genitiv-dativ singular
  • apostrofe
  • apostrofei
plural
  • apostrofe
  • apostrofelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

apostrofa

  • 1. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: certa critica dojeni mustra 2 exemple
    exemple
    • [Eminescu] apostrofează clasele de sus. IBRĂILEANU, SP. CR. 175.
      surse: DLRLC
    • figurat Părea că toate [broaștele] laolaltă apostrofează luna, Că fiecare broască se ceartă cu o stea. TOPÎRCEANU, S. A. 59.
      surse: DLRLC

etimologie:

apostrof apostrofă

  • 1. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • În «dom’le» sincopa silabei este însemnată prin apostrof. În «las’ pe mine» apostroful marchează absența sunetului «ă».
      surse: DLRLC
  • comentariu Semn grafic:
    surse: DOOM 2

etimologie:

apostrofă

  • 1. Imputare, mustrare adresată cuiva (pe un ton violent).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00 sinonime: apostrofare reproș un exemplu
    exemple
    • Într-o apostrofă... își varsă tot focul, spunîndu-i o frază atît de caracteristică pentru ea, care a ridicat însă mirarea multor critici. GHEREA, ST. CR. II 260.
      surse: DLRLC
  • 2. Figură retorică sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, întrerupându-și brusc cursul expunerii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • În poezia «Călin» a lui Eminescu cursul povestirii este întrerupt de următoarea apostrofă: «O, tu grai cu barba-n noduri ca și cîlții cînd nu-i perii. Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii».

etimologie: