2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

apolític, ~ă smf, a [At: CONTEMP., Seria II, 1948, nr. 104, 23/1 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr apolitique, rs аполитичный] 1-2 (Persoană) care este (pretinde a fi) lipsit(ă) de spirit politic. 3-4 (Persoană) care rămâne străină de viața politică.

APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi.

APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj. s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĩnâi.

APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -e, adj. (Despre oameni, p. ext. despre opere, concepții etc.) Care pretinde a fi lipsit de spirit politic, care se arată indiferent față de viața politică, dar care susține prin această atitudine politica reacționară; rupt de politică. ◊ (Substantivat) Văditele rele intenții [ale burgheziei] voiau... să demonstreze că I. L. Caragiale este... un «apolitic». Scopul tuturor era... denaturarea operei caragialene și smulgerea ei din mîna poporului, care o putea întrebuința ca o puternică armă de luptă. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr.. 104, 23/1.

APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -e, adj. (Adesea substantivat) Care susține sau practică apolitismul. – It. apolitico (< gr.).

APOLÍTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) lipsit de spirit politic, care arogă indiferență față de politică. [Cf. fr. apolitique, it. apolitico].

APOLÍTIC, -Ă adj., s. m. f. (cel) lipsit de spirit politic. (< fr. apolitique)

APOLÍTIC ~că (~ci, ~ce) și substantival Care ține de apolitism; propriu apolitismului. /<it. apolitico, fr. apolitique


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice

apolític adj., s. m. → politic

Intrare: apolitic (adj.)
apolitic1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apolitic
  • apoliticul
  • apoliticu‑
  • apolitică
  • apolitica
plural
  • apolitici
  • apoliticii
  • apolitice
  • apoliticele
genitiv-dativ singular
  • apolitic
  • apoliticului
  • apolitice
  • apoliticei
plural
  • apolitici
  • apoliticilor
  • apolitice
  • apoliticelor
vocativ singular
plural
Intrare: apolitic (s.m.)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apolitic
  • apoliticul
  • apoliticu‑
plural
  • apolitici
  • apoliticii
genitiv-dativ singular
  • apolitic
  • apoliticului
plural
  • apolitici
  • apoliticilor
vocativ singular
  • apoliticule
  • apolitice
plural
  • apoliticilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

apolitic (adj.)

  • 1. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Care susține sau practică apolitismul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

apolitic, -ă (persoană) apolitic apolitică

  • 1. Persoană care susține sau practică apolitismul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Văditele rele intenții [ale burgheziei] voiau... să demonstreze că I. L. Caragiale este... un «apolitic». Scopul tuturor era... denaturarea operei caragialene și smulgerea ei din mîna poporului, care o putea întrebuința ca o puternică armă de luptă. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr.. 104, 23/1.
      surse: DLRLC

etimologie: