APOLITIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi.

apolitic, ~ă smf, a [At: CONTEMP., Seria II, 1948, nr. 104, 23/1 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr apolitique, rs аполитичный] 1-2 (Persoană) care este (pretinde a fi) lipsit(ă) de spirit politic. 3-4 (Persoană) care rămâne străină de viața politică.

APOLITIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj. s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĩnâi.

APOLITIC, -Ă, apolitici, -e, adj. (Despre oameni, p. ext. despre opere, concepții etc.) Care pretinde a fi lipsit de spirit politic, care se arată indiferent față de viața politică, dar care susține prin această atitudine politica reacționară; rupt de politică. ◊ (Substantivat) Văditele rele intenții [ale burgheziei] voiau... să demonstreze că I. L. Caragiale este... un «apolitic». Scopul tuturor era... denaturarea operei caragialene și smulgerea ei din mîna poporului, care o putea întrebuința ca o puternică armă de luptă. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr.. 104, 23/1.

APOLITIC, -Ă, apolitici, -e, adj. (Adesea substantivat) Care susține sau practică apolitismul. – It. apolitico (< gr.).

APOLITIC, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) lipsit de spirit politic, care arogă indiferență față de politică. [Cf. fr. apolitique, it. apolitico].

APOLITIC, -Ă adj., s. m. f. (cel) lipsit de spirit politic. (< fr. apolitique)

APOLITIC ~că (~ci, ~ce) și substantival Care ține de apolitism; propriu apolitismului. /<it. apolitico, fr. apolitique

apolitic adj. m., s. m., pl. apolitici; adj. f., s. f. apolitică, pl. apolitice

apolitic adj. m., s. m., pl. apolitici; adj. f., s. f. apolitică, pl. apolitice

apolitic adj., s. m. → politic