ANTICIPARE, anticipări, s. f. 1. Acțiunea de a anticipa; anticipație. 2. Pronunțare anticipată a unui sunet dintr-o silabă următoare. – V. anticipa.

anticipare sf [At: MDA ms / Pl: ~pări / E: anticipa] 1 Acțiune sau declarație făcută înainte de o anumită dată (fixată) Si: anticipat¹ (1), anticipație (1). 2 Faptă sau declarație făcută înaintea momentului potrivit Si: anticipat¹ (2), anticipație (2). 3 Prezicere a unor fapte viitoare ale altcuiva Si: anticipat¹ (3), anticipație (3). 4 Ghicire a următoarelor decizii ale unui adversar Si: anticipat¹ (4), anticipație (4). 5 Imaginare a unor descoperiri științifice viitoare și a unor consecințe posibile ale lor, în literatura de science-fiction Si: anticipație (5).

ANTICIPARE, anticipări, s. f. Acțiunea de a anticipa; anticipație. ♦ (Fon.) Pronunțare anticipată a unui sunet dintr-o silabă următoare. – V. anticipa.

ANTICIPARE, anticipări, s. f. Acțiunea de a anticipa. ♦ Pronunțare anticipată a unui sunet dintr-o silabă următoare. În romînescul «pecingine» avem, față de latinescul «petiginem», anticiparea lui «n».

ANTICIPARE, anticipări, s. f. Acțiunea de a anticipa. ♦ (Fon.) Pronunțarea anticipată a unui sunet dintr-o silabă următoare.

ANTICIPARE s.f. Faptul de a anticipa. ♦ Pronunțare anticipată a unui sunet care se găsește într-o silabă următoare; anticipație. [< anticipa].

ANTICIPARE s. f. faptul de a anticipa; anticipație. ◊ (lingv.) pronunțare anticipată a unui sunet din silaba următoare. (< anticipa)

ANTICIPA, anticipez, vb. I. Intranz. și tranz. A face sau a spune ceva înainte de o anumită dată (fixată) sau înaintea timpului convenit. [Prez. ind. și: anticip] – Din fr. anticiper, lat. anticipare.

anticipa vt [At: CĂLINESCU, E. O. II, 49 / Pzi: ~pez și (înv) anticip / E: fr anticiper, lat anticipare] 1 A face sau a spune ceva înainte de o anumită dată (fixată). 2 A face sau a spune ceva înaintea momentului potrivit. 3 A prezice fapte viitoare ale altcuiva. 4 A ghici următoarele decizii ale unui adversar. 5 A imagina descoperiri științifice viitoare și consecințe posibile ale lor, în literatura de science- fiction.

*ANTICIPA (-cipez, -cip) I. vb. tr. 1 A face un lucru înainte de timpul hotărît: ~ o plată ¶ 2 A se gîndi la un lucru, a lua o hotărîre înainte de timpul fixat să se îndeplinească: ~ viitorul. II. vb. intr. (construit cu asupra) 1 A face ceva, a se ocupa, a vorbi de ceva înaintea altor lucruri, înaintea timpului hotărît lor: trebue să anticipez asupra faptelor ¶ 2 A se folosi de ceva mai ’nainte de timp: anticipează asupra veniturilor sale [fr. < lat.].

*ANTICIPAT I. adj. p. ANTICIPA. II. adv. Înainte de timpul hotărît, înainte de îndeplinirea unui lucru.

ANTICIPA, anticipez, vb. I. Intranz. și tranz. A face sau a spune ceva înainte de o anumită dată (fixată) sau înaintea timpului cuvenit. – Din fr. anticiper, lat. anticipare.

ANTICIPA, anticipez, vb. I. Intranz. (De obicei cu determinări introduse prin prep. «asupra») A o lua înainte, a face ceva înaintea momentului cuvenit.

ANTICIPA, anticipez, vb. I. Intranz. și tranz. A o lua înainte, a săvîrși o acțiune înaintea alteia sau înaintea timpului cuvenit. – Fr. anticiper (lat. lit. anticipare).

ANTICIPA vb. I. intr., tr. A face ceva dinainte; a o lua înainte, a depăși. [< fr. anticiper, cf. lat. anticipare].

ANTICIPA vb. intr., tr. a ghici dinainte, a prevedea; a devansa. (< fr. anticiper, lat. anticipare)

A ANTICIPA anticip 1. tranz. A realiza înainte de termenul prevăzut; a devansa. 2. intranz. A efectua sau a spune un lucru înainte de timp. [Și anticipez] /<fr. anticiper, lat. anticipare

anticipà v. 1. a preveni, a lua înainte, a preîntâmpina (ziua, plata); 2. a uzurpa drepturile cuiva.

*antícip și -éz, a -á v. tr. (lat. anticipa, -cipáre, d. ante, înainte, și capere, a lua). Apuc în ainte, preîntîmpin: a anticipa plata (a plăti din ainte). Uzurp: a anticipa veniturile cuĭva.

*anticipațiúne f. (lat. anticipátio, -ónis). Acțiunea de a anticipa. Muz. Producerea prematură a unuĭ sunet care ține de acordu următor. Ret. Figura pin care apucĭ în ainte o obĭecțiune a adversaruluĭ ca s’o distrugĭ îndată (se numește și anteocupațiune și prolepsă). Pin anticipațiune, anticipînd. – Și -áție și -áre.

anticipare s. f., g.-d. art. anticipării; pl. anticipări

anticipare s. f., g.-d. art. anticipării; pl. anticipări

anticipare s. f., g.-d. art. anticipării; pl. anticipări

!anticipa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. anticipez, 3 anticipează; conj. prez. 1 sg. să anticipez, 3 să anticipeze

anticipa (a ~) vb., ind. prez. 3 anticipează/anticipă

anticipa vb., ind. prez. 1 sg. anticipez / anticip, 3 sg. și pl. anticipează / anticipă

anticipez.

ANTICIPARE s. v. anticipație.

ANTICIPARE s. anticipație. (Literatură de ~.)

ANTICIPA vb. 1. v. prevesti. 2. v. presimți.

ANTICIPA vb. 1. a anunța, a prevesti, a vesti, (rar) a promite. (Vîntul ~ o furtună.) 2. a intui, a presimți, a simți, (fig.) a mirosi. (A ~ ceea ce avea să se întîmple.)

ANTICIPARE s. f. (< anticipa < fr. anticiper, cf. lat. anticipare): 1. pronunțare anticipată a unui sunet din silaba (silabele) următoare. Astfel, lat. petiginem a dat în limba română forma pecingine, cu a. lui n; lat. cubium a dat în limba română forma cuib, cu a. lui i. Tot a. reprezintă și pronunțările oltenești oichi, păduichi, roichie, straichină, ureichi și veichi, creatoare ale diftongilor oi, ui, ai și ei. A. mărește corpul fonetic al cuvintelor. 2. exprimare anticipată a subiectului sau a subiectivei (prin formele de nominativ ale pronumelui personal de persoana a III-a), a complementelor directe șî indirecte (prin formele neaccentuate de persoana a III-a ale pronumelui personal sau ale pronumelui reflexiv) și a subordonatelor completive directe și indirecte (prin formele neaccentuate de persoana a III-a ale pronumelui personal), ca în exemplele „Vine ea mama!”, „Spune el cine cunoaște întâmplarea!”; „L-am primit pe colegul nostru”, „L-am primit pe cine ne este drag”; „Îi trimite o sumă de bani lui Ion”, „Îi trimite o sumă de bani cui așteaptă”; „Se ajută pe sine”, „Își spune sieși” etc.