14 definiții pentru anticipare
din care- explicative (8)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ANTICIPARE, anticipări, s. f. 1. Acțiunea de a anticipa; anticipație. 2. Pronunțare anticipată a unui sunet dintr-o silabă următoare. – V. anticipa.
anticipare sf [At: MDA ms / Pl: ~pări / E: anticipa] 1 Acțiune sau declarație făcută înainte de o anumită dată (fixată) Si: anticipat1 (1), anticipație (1). 2 Faptă sau declarație făcută înaintea momentului potrivit Si: anticipat1 (2), anticipație (2). 3 Prezicere a unor fapte viitoare ale altcuiva Si: anticipat1 (3), anticipație (3). 4 Ghicire a următoarelor decizii ale unui adversar Si: anticipat1 (4), anticipație (4). 5 Imaginare a unor descoperiri științifice viitoare și a unor consecințe posibile ale lor, în literatura de science-fiction Si: anticipație (5).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ANTICIPARE, anticipări, s. f. Acțiunea de a anticipa; anticipație. ♦ (Fon.) Pronunțare anticipată a unui sunet dintr-o silabă următoare. – V. anticipa.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
ANTICIPARE, anticipări, s. f. Acțiunea de a anticipa. ♦ Pronunțare anticipată a unui sunet dintr-o silabă următoare. În romînescul «pecingine» avem, față de latinescul «petiginem», anticiparea lui «n».
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ANTICIPARE, anticipări, s. f. Acțiunea de a anticipa. ♦ (Fon.) Pronunțarea anticipată a unui sunet dintr-o silabă următoare.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
ANTICIPARE s.f. Faptul de a anticipa. ♦ Pronunțare anticipată a unui sunet care se găsește într-o silabă următoare; anticipație. [< anticipa].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ANTICIPARE s. f. faptul de a anticipa; anticipație. ◊ (lingv.) pronunțare anticipată a unui sunet din silaba următoare. (< anticipa)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
*anticipațiúne f. (lat. anticipátio, -ónis). Acțiunea de a anticipa. Muz. Producerea prematură a unuĭ sunet care ține de acordu următor. Ret. Figura pin care apucĭ în ainte o obĭecțiune a adversaruluĭ ca s’o distrugĭ îndată (se numește și anteocupațiune și prolepsă). Pin anticipațiune, anticipînd. – Și -áție și -áre.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
anticipare s. f., g.-d. art. anticipării; pl. anticipări
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
anticipare s. f., g.-d. art. anticipării; pl. anticipări
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
anticipare s. f., g.-d. art. anticipării; pl. anticipări
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
ANTICIPARE s. v. anticipație.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ANTICIPARE s. anticipație. (Literatură de ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
ANTICIPARE s. f. (< anticipa < fr. anticiper, cf. lat. anticipare): 1. pronunțare anticipată a unui sunet din silaba (silabele) următoare. Astfel, lat. petiginem a dat în limba română forma pecingine, cu a. lui n; lat. cubium a dat în limba română forma cuib, cu a. lui i. Tot a. reprezintă și pronunțările oltenești oichi, păduichi, roichie, straichină, ureichi și veichi, creatoare ale diftongilor oi, ui, ai și ei. A. mărește corpul fonetic al cuvintelor. 2. exprimare anticipată a subiectului sau a subiectivei (prin formele de nominativ ale pronumelui personal de persoana a III-a), a complementelor directe șî indirecte (prin formele neaccentuate de persoana a III-a ale pronumelui personal sau ale pronumelui reflexiv) și a subordonatelor completive directe și indirecte (prin formele neaccentuate de persoana a III-a ale pronumelui personal), ca în exemplele „Vine ea mama!”, „Spune el cine cunoaște întâmplarea!”; „L-am primit pe colegul nostru”, „L-am primit pe cine ne este drag”; „Îi trimite o sumă de bani lui Ion”, „Îi trimite o sumă de bani cui așteaptă”; „Se ajută pe sine”, „Își spune sieși” etc.
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
anticipare, anticipărisubstantiv feminin
- 1. Acțiunea de a anticipa. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNsinonime: anticipație
- 2. Pronunțare anticipată a unui sunet dintr-o silabă următoare. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- În românescul «pecingine» avem, față de latinescul «petiginem», anticiparea lui «n». DLRLC
-
etimologie:
- anticipa DEX '09 DEX '98 DN