ANTICIPAȚIE, anticipații, s. f. Anticipare. ◊ Literatură de anticipație = literatură având ca temă imaginarea științifico-fantastică a viitorului. ◊ Loc. adv. Cu anticipație = înainte de termenul fixat. [Var.: (înv.) anticipațiune s. f.] – Din fr. anticipation, lat. anticipatio, -onis.

anticipație sf [At: ODOBESCU, S. III, 640 / V: ~țiune / Pl: ~ii / E: fr anticipation] 1-5 Anticipare (1-5). 6 (Îlav) Cu ~ Înainte de un termen fixat. 7 (Îs) Literatură de ~ Literatură care are ca temă imaginarea științifico-fantastică a viitorului Si: literatură științifico-fantastică, literatură S. f.

ANTICIPAȚIE, anticipații, s. f. Anticipare. ◊ Literatură de anticipație = literatură având ca temă imaginarea științifico-fantastică a viitorului. V. literatură științifico-fantastică. ◊ Loc. adv. Cu anticipație = înainte de termenul cuvenit. [Var.: (înv.) anticipațiune s. f.] – Din fr. anticipation, lat. anticipatio, -onis.

ANTICIPAȚIE, anticipații, s. f. Anticipare. ◊ (Mai ales în loc. adv.) Cu anticipație = înainte de momentul cuvenit. În cursul acestui studiu se vor lămuri mai bine cele spuse aici cu anticipație. IBRĂILEANU, SP. CR. 116. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) anticipațiune (ODOBESCU, S. III 640) s. f.

ANTICIPAȚIE, anticipații, s. f. Anticipare. ◊ Loc. adv. Cu anticipație = înainte de termenul cuvenit. [Var.: (înv.) anticipațiune s. f.] – Fr. anticipation (lat. lit. anticipatio, -onis).

ANTICIPAȚIE s.f. Anticipare. ♦ (Muz.) Sunet al unui acord care apare înaintea acordului întreg. [Gen. -iei, var. anticipațiune s.f. / cf. fr. anticipation, lat. anticipatio].

ANTICIPAȚIE s. f. 1. anticipare. ♦ cu ~ = înainte de termenul stabilit; literatură de ~ = literatură a cărei acțiune se petrece în lumea viitorului. 2. (muz.) sunet care apare înaintea acordului căruia îi aparține. (< fr. anticipation, lat. anticipatio)

anticipațiune sf vz anticipație

*ANTICIPAȚIUNE, *ANTICIPAȚIE sf. 1 Faptul de a anticipa ¶ 2 Prin ~, în mod anticipat: au plătit regulat totdeauna prin ~ cîștiurile (I.-GH.) [fr. < lat.].

ANTICIPAȚIUNE S. f. v. anticipație.

ANTICIPAȚIUNE s.f. v. anticipație.

anticipați(un)e f. 1. preîntâmpinare; 2. cunoștință anticipată.

*anticipațiúne f. (lat. anticipátio, -ónis). Acțiunea de a anticipa. Muz. Producerea prematură a unuĭ sunet care ține de acordu următor. Ret. Figura pin care apucĭ în ainte o obĭecțiune a adversaruluĭ ca s’o distrugĭ îndată (se numește și anteocupațiune și prolepsă). Pin anticipațiune, anticipînd. – Și -áție și -áre.

anticipație (desp. -ți-e) s. f., art. anticipația (desp. -ți-a), g.-d. art. anticipației; pl. anticipații, art. anticipațiile (desp. -ți-i-)

anticipație (-ți-e) s. f., art. anticipația (-ți-a), g.-d. art. anticipației; pl. anticipații, art. anticipațiile (-ți-i-)

anticipație s. f. (sil. -ți-e), art. anticipația (sil. -ți-a), g.-d. art. anticipației; pl. anticipații, art. anticipațiile (sil. -ți-i-)

anticipație

ANTICIPAȚIE s. anticipare. (Literatură de ~.)

ANTICIPAȚIE s. anticipare. (Literatură de ~.)

anticipație (< fr., engl. anticipation; germ. Antipazition, Vorausnahme), sunet ce apare înaintea acordului* căruia îi aparține. În general, a. este străină de acordul împreună cu care apare simultan; valoarea ei este scurtă și se situează pe ultima parte a unui timp (1, 2) slab. A. este directă când apare la aceeași voce (2) cu nota reală, și indirectă când apare la altă voce. A. poate fi simplă (având caracter melodic, la o singură voce) sau multiplă (constând într-un acord întreg). V. armonie; disonanță; întârziere.

anticipație (lat. anticipatio) sin. prolepsă (P).