ANIMAT, -Ă, animați, -te, adj. Însuflețit, plin de animație; viu. ◊ Desen animat = film de animație. – V. anima.

ANIMAȚIE s. f. Mișcare continuă și zgomotoasă (de ființe, vehicule etc.); însuflețire. ◊ Film de animație = film constituit dintr-o suită de desene a căror proiecție succesivă dă impresia mișcării. – Din fr. animation, lat. animatio, -onis.

animat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ? / E: anima] 1-2 Animare (1-2).

animat², ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 109 / Pl: ~ați, ~e / E: anima] 1 Activat. 2 Însuflețit. 3 Viu. 4 Expresiv. 5 (Îs) Desen ~ Film alcătuit dintr-o suită de desene, a căror proiecție succesivă dă impresia mișcării.

animație sf [At: DA / V: (înv) ~țiune / E: fr animation, lat animatio] 1 Mișcare continuă și zgomotoasă (de ființe, vehicule etc.). 2 Creare de desene animate. 3 Colectiv care creează desene animate.

animațiune sf vz animație

*ANIMAT adj. 1 p. ANIMA ¶¶ contr. NEANIMAT ¶ 2 Stăpînit de o anumită stare sufletească, de un anumit gînd: l-am văzut ~ de intențiile cele mai bune față de mine ¶ 3 Plin de viață, vioiu, însuflețit: balul pe iarbă verde (a fost) foarte ~ și vesel (CAR.).

*ANIMAȚIUNE, *ANIMAȚIE sf. Faptul de a (se) anima, vioiciune, însuflețire: vorbea cu multă ~ [fr. < lat.].

ANIMAT, -Ă, animați, -te, adj. Însuflețit, plin de animație; viu. ◊ Desen animat = film constituit dintr-o suită de desene, a căror proiecție succesivă dă impresia mișcării. – V. anima.

ANIMAȚIE s. f. Mișcare continuă și zgomotoasă (de ființe, vehicule etc.); însuflețire. – Din fr. animation, lat. animatio, -onis.

ANIMAT, -Ă, animați, -te, adj. Însuflețit; viu, vioi. Discuție animată. ◊ Flăcăi cu cămeși albe și brîie late, fete rumene și pălite de soare cu altițe și fote colorate, întrecîndu-se care să se zbuciume mai tare, înfățișau un tablou foarte natural și animat. NEGRUZZI, S. I 104. ◊ Desene animate sau (mai rar) desen animat = serie de desene grupate în jurul unei teme de obicei naive, proiectate pe un ecran de cinematograf într-o succesiune atît de rapidă, încît spectatorii au impresia unor scene cu mișcare adevărată. Cinematografia își va ridica producția pînă la 12 filme artistice pe an, pe lîngă numeroase filme de desen animat. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2574.

ANIMAȚIE s. f. Mișcare multă și zgomotoasă; fig. însuflețire, vioiciune, vivacitate. Ceva mai la stînga de animația portului se aud strigăte ascuțite de copii. SAHIA, U.R.S.S. 123. Dar deodată pe coline Scade animația... De mirare parcă-și ține Vintul respirația. TOPÎRCEANU, B. 51. – Pronunțat: -ți-e.

ANIMAT, -Ă, animați, -te, adj. Însuflețit; viu, vioi. ◊ Desene animate = film de cinematograf în care personajele și decorurile sînt desenate. – V. anima.

ANIMAȚIE s. f. Mișcare continuă și zgomotoasă (de ființe, vehicule etc.); însuflețire, vioiciune. – Fr. animation (lat. lit. animatio, -onis).

ANIMAT, Ă adj., s.n. Însuflețit, viu. ◊ Desene animate = v. desen. [Cf. fr. animé].

ANIMAȚIE s.f. Activitate, mișcare vie; vioiciune. ♦ Filmare a unor obiective produse de mîna omului; desene, siluete articulate, sculpturi animate etc. [Gen. -iei, var. animațiune s.f. / cf. fr. animation, engl. animated (cartoon) < lat. animatio].

ANIMAȚIUNE s.f. v. animație.

ANIMAT, -Ă adj., s. n. însuflețit, viu. ♦ desene ~ e = film de animație. (< fr. animé)

ANIMAȚIE s. f. mișcare continuă și zgomotoasă (de ființe, de vehicule); însuflețire, agitație. ♦ film de ~ = film constând dintr-o suită de desene animate. (< fr. animation, lat. animatio)

animație s. f. 1968 (cinem.) Gen al filmului cu desene animate v. animator (cf. fr. animation; DN, DEX – alte sensuri, DN3)

ANIMAT ~tă (~ți, ~te) v. A ANIMA și A SE ANIMA. ◊ Film cu desene ~te film constituit dintr-o suită de desene a căror proiecție dă impresia de mișcare. /v. a (se) anima

ANIMAȚIE ~i f. Mișcare vie și gălăgioasă într-un loc public; însuflețire; vioiciune. [G.-D. animației; Sil. -ți-e] /<fr. animation, lat. animatio, ~onis

animat a. 1. însuflețit; 2. fig. iritat.

animați(un)e f. 1. însuflețire; 2. fig. vioiciune, căldură a inimei.

*animát, -ă adj. (lat. animatus). Însuflețit: toțĭ eraŭ animațĭ de acelașĭ gînd. Plin de viață, de mișcare: bal animat. Adv. A cînta animat.

*animațiúne f. (lat. animátio, -ónis). Însuflețire. Vioicĭune. – Și -áție.

+animat¹ adj. m., pl. animați; f. animată, pl. animate

+animat² (categorie) s. n., (exemplare) pl. animate

animație (desp. -ți-e) s. f., art. animația (desp. -ți-a), g.-d. animații, art. animației

animație (-ți-e) s. f., art. animația (-ți-a), g.-d. animații, art. animației

animat adj. m., pl. animați; f. sg. animată, pl. animate

animație s. f. (sil. -ți-e), art. animația (sil. -ți-a), g.-d. art. animației; pl. animații

animație

ANIMAT 1. a) În analiza* componențială (sau semică), trăsătură semantică distinctivă* (vezi SEM) care asigură descrierea semantică a unităților lexicale aparținând clasei substantivului; b) În gramatica generativă*, trăsătură semantică inerentă* introdusă prin reguli de subcategorizare* noncontextuală a substantivelor, asigurând rescrierea simbolurilor complexe* substantivale, și prin reguli de subcategorizare selecțională* a formativelor verbale și adjectivale. Astfel, în detalierea semantică a formativelor substantivele: băiat, fată, copil, bătrân, tânăr, mătușă, unchi etc., găsim trăsătura inerentă [+ Animat]; în caracterizarea selecțională a verbelor: dormi, mânca, muri, simți, ofta, apare trăsătura [+Animat], pentru poziția subiectului, iar a verbelor: chinui, omorî, țesăla, și pentru poziția obiectului direct. 2. Clasă lexicală de substantive caracterizată prin prezența, în configurația lor semantică, a trăsăturii [+Animat], denumind deci ființe însuflețite, persoane și animale; subordonează subclasa substantivelor umane* (sau personale), caracterizate, suplimentar, prin trăsătura [+Uman]. în limbile în care subclasa substantivelor personale prezintă particularități de flexiune, ca în română (vezi 3), formând așa-numitul „gen personal*”, clasa animatului subordonează genul personal. 3. În studiile de tipologie* lingvistică, parametru care asigură diferențierea limbilor în funcție de posibilitatea marcării lingvistice a uneia sau a mai multor distincții ale animatului. • Există limbi indiferente la categoria animatului și altele având o mare sensibilitate față de distincțiile animatului: însuflețit / neînsuflețit, uman / animal, uman propriu / uman comun, nume de rudenie, animal mare / animal mic, marcarea fiind cu atât mai evidentă, cu cât numele se află într-o poziție mai înaltă în ierarhia gradului de animat. Mărcile lingvistice variază de la o limbă la alta, manifestându-se prin: selecția unor forme diferite de verb (vezi, de ex., limbile algonquian, din America de N-E, care selectează forme verbale „directe”, pentru construcțiile în care agentul ocupă o poziție mai înaltă decât pacientul în ierarhia animatului, și forme verbale „inverse”, pentru construcțiile în care, dimpotrivă, pacientul este mai înalt decât agentul în aceeași ierarhie); selecția unor mărci de caz* diferite (vezi, de ex., rusa, unde, pentru numele masc. sg. de decl. I și pentru plurale, este selectată, în cazul clasei animatului, o formă specială de acuzativ diferită de nominativ, sau poloneza, care primește această formă specială de acuzativ pentru numele umane de bărbați). • Parametrul animatului se asociază, în unele limbi, cu parametrul definirii* (sau al individualizării*) sau cu cel al controlului*. în hindi, de ex., obiectele directe umane primesc în postpoziție forma ko numai în situația în care sunt și definite; în limbi caucaziene, subiectul intranzitivelor primește forma cazului ergativ* în condițiile în care se caracterizează prin [ + Control] și ocupă o poziție înaltă în ierarhia animatului, limitându-se la pronumele personale de pers. I și a II-a. • Limba română aparține grupului de limbi sensibile față de categoria animatului, ceea ce se manifestă gramatical prin: construcția specială a obiectului direct cu pe, în cazul coexistenței, pentru nominalul obiect, a trăsăturilor lexico-semantice [+Personal], [+Definit]; selecția unor forme pronominale speciale (vezi distincția cine vs. ce); semne de comportament diferit al numelor de rudenie (vezi selecția cliticelor* posesive: casa maică-sii) și al numelor umane proprii (vezi declinarea numelor proprii de bărbați, care, la genitiv-dativ, primesc articol proclitic*: lui Ion). Vezi (COMPLEMENT) DIRECT; (GEN) PERSONAL. G.P.D.

ANIMAT, -Ă adj. (cf. fr. animé): în sintagma gen animat (v.).

ANIMAT s., adj. 1. s., adj. (GRAM.) (rar) sexuat. (Genul ~ și genul inanimat.) 2. adj. v. însuflețit, viu. (O discuție ~.) 3. adj. v. însuflețit.

ANIMAȚIE s. 1. antren, însuflețire, vioiciune, (rar) vivacitate, (fig.) viață. (O petrecere plină de ~.) 2. v. forfotă.

ANIMAT s., adj. 1. s., adj. (GRAM.) (rar) sexuat. (Genul ~ și genul inanimat.) 2. adj. însuflețit, viu. (O discuție ~.)

ANIMAȚIE s. 1. antren, însuflețire, vioiciune, (rar) vivacitate, (fig.) viață. (O petrecere plină de ~.) 2. agitație, colcăială, foială, foire, forfotă, forfoteală, frămîntare, furnicare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, viermuire, (reg.) fojgăială, vînzoală, (fam.) fîțîială, fîțîire, fîțîit, vînzoleală. (Pe străzi era o ~ de nedescris.)

ANIMAȚIE. Subst. Animație, animare, agitație, agitare, neliniște, mișcare, frămîntare, frămîntat, vînzoleală, vînzolire, vînzolit (rar). Grabă, grabă mare, zor, pripă, pripeală, pripire, precipitare, precipitație, impaciență (livr.), nerăbdare; înfrigurare, febrilitate, febră (fig.), fierbere (fig.), nervozitate. Zarvă, larmă (fig.), vacarm, tărăboi, tam-tam (fig.), tumult (fig.), hărmălaie, aglomerație, aglomerare, babilonie, harababură, învălmășeală, învălmășire, învălmășag, îmbulzire, îmbulzeală, înghesuială, înghesuire (rar), înghesuit (rar); forfotă, forfoteală, du-te-vino, foială, foire, învîrteală, roi, roire, roit; vîltoare (fig.), furtună (fig.). Adj. Agitat, animat, neliniștit, frămîntat (fig.), tulburat (fig.); grăbit, zorit, repezit, pripit; pripelnic; precipitat, neastîmpărat, nestăpînit, înfrigurat (fig.), febril, nerăbdător, impacient (livr.), nervos, îl frige pămîntul sub tălpi. Furtunos (fig.), vijelios (fig.); forfotitor, clocotitor (fig.), roitor, roinic (rar). Vb. A se agita, a se neliniști, a se frămînta, a fremăta, a se zbate, a se vînzoli; a fi grăbit, a se grăbi, a da zor, a se pripi, a se zori; a nu avea răbdare, a fi plin de nerăbdare, a sta (a ședea) ca pe jăratec, a sta ca pe spini, a nu-și afla rostul (locul), a nu-l mai prinde pe cineva locul (starea), a nu avea astîmpăr, a nu-i sta cuiva picioarele, a nu sta locului, a da strechea în cineva, a se precipita, a se impacienta (livr.). A se zbate, a face tam-tam, a face tapaj; a se înghesui, a se îmbulzi, a da năvală, a se îngrămădi, a se învălmăși; a forfoti, a se foi, a furnica, a roi. A agita, a stîrni furtună (fig.), a grăbi, a zori, a da cuiva zor, a precipita, a impacienta (livr.), a tulbura, a băga în draci, a pune pe jeratic. A face gălăgie, a face zarvă. Adv. Fără astîmpăr, cu neastîmpăr, în neastîmpăr; fără pic de liniște; cu nerăbdare, în grabă, în graba mare, cu mare grabă, cu zor, cu tot zorul, (în mod) precipitat, în pripă, iute, febril (fig.). V. dezordine, forfotă, grabă, mișcare, neliniște.

Animat ≠ inanimat, neanimat, neînsuflețit