3 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”).

AMEȚÍT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală; fig. zăpăcit. 2. Beat. – V. ameți.

AMEȚÍT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală; fig. zăpăcit. 2. Beat. – V. ameți.

ameți [At: DOSOFTEI, V. S. 145/2 / Pzi: esc, (Trs) amet V: (reg) amoți, amăți / E: lat* armattire] 1-2 vtr (A face să-și piardă sau) a-și pierde (pentru un moment) claritatea cunoștinței astfel încât să i se pară că totul se învârtește în jur Si: a (se) zăpăci, a (se) năuci. 3-4 vtr (Fig) A scoate (sau a-și ieși) din minți Si: a (se) zăpăci. 5 vt (Pfm; îe) A ~ capul cuiva cu vorbe A vorbi mult și repede pentru a convinge pe cineva. 6 vt (Pfm; îe) A o ~ A acționa incomplet și superficial, lăsând impresia că duce lucrul până la capăt Si: a o încurca. 7-8 vtr A (se) îmbăta. 9-10 vtr (Fig) A (se) înșela. corectată

amețit2 [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 311 / V: (reg) amoțit2, ~ă, amățit2, ~ă / Pl: ~iți, ~e / E: ameți] 1-2 a, av (Care este) cuprins de amețeală. 3-4 a, av (Care este) zăpăcit. 5-6 a, av (Fig) (Care este) cu mintea în altă parte. 7-8 a, av (Care este) îmbătat (ușor). 9 a (Îs) Vorbă ~ă Vorbă echivocă.

amețit1 sn [At: GOROVEI, C. 394 / V: (reg) amoțit1, amățit1 / Pl: ~uri / E: ameți] 1-4 Amețire (1-4). 5 Îmbătare. 6 Înșelare.

AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci. 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”).

AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de amețeală, a-și pierde echilibrul. El fugea așa de repede, cît biata fată amețea, nu alta. SBIERA, P. 313. Ia așa am amețit și eu, stăpîne, cînd mi-ai dat cu frîul în cap. CREANGĂ, P. 196. Of! of! am rămas iar cu piatra-n casă. Of!... amețesc... leșin. ALECSANDRI, T. I 49. ◊ Tranz. Na! una! L-am amețit... Să-i mai dau vreo cîteva [lovituri]. ALECSANDRI, T. I 450. 2. Intranz. Fig. A se zăpăci, a-și pierde capul (din cauza unei emoții sau a unei impresii puternice). Vai de mine și de mine, Iliuță, amețisem de spaimă și am pus de două ori zahar. SADOVEANU, N. F. 162. Baba atunci a amețit de bucurie. CREANGĂ, P. 79. ◊ Refl. Se ameți și se fistici tind se văzu încongiurat de o mulțime de lume. ISPIRESCU, L. 136. ◊ Tranz. Vorbele lui atîta îi amețise, încît de spaimă... se pierduseră cu totul. ISPIRESCU, L. 294. ◊ Tranz. A scoate din minți. De-acum te ține S-amețești bine Pe cioclovine (= ciocoi). ALECSANDRI, T. 920. Ori la tine ea privește, Cu vederea-l amețește. SEVASTOS, C. 172. ◊ Tranz. A aduce într-o stare de extaz, de încîntare. O speranță de o dureroasă dulceață, deșartă dar singură, îi amețea sufletul. EMINESCU, N. 74. 3. Intranz. și refl. A se îmbăta, a se chercheli. Au băut, s-au amețit și acum horăiesc în podul morii. SADOVEANU, O. VI 12. ◊ Tranz. Ipate le dă de băut, pînă le amețește pe amîndouă. CREANGĂ, P. 173.

AMEȚÍT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală. O năprasnă (= năprasnică) întîmplare l-a făcut să cadă amețit la pămînt. DRĂGHICI, R. 74. ◊ Fig. Trei trăsuri cu roțile amețite, gata să sară din încheieturi, se rostogolesc fără încetare din deal în vale și înapoi. BRĂESCU, V. A. 19. 2. Fig. Zăpăcit, năucit; emoționat. N-am mîncat... de ieri, oameni buni, îs amețit de scîrbă. SADOVEANU, N. F. 94. Blînda turturică a sosit, amețită de bucurie, aproape de soțul ei. ODOBESCU, S. III 35. Bătrînul Socoleanu, doborît sub grindina laudelor... se lăsase pe un scaun... amețit, răpit. NEGRUZZI, S. I 6. 3. (Uneori determinat prin «de băutură», mai rar «de beție») Cherchelit, beat, turmentat. Tot orașul alergase la poarta curții pre care începuse a o tăia cu securile. Ostașii, amețiți de beție, făceau numai o slabă împotrivire. NEGRUZZI, S. I 153. ◊ Fig. Iar tu, amețite poet, De noua beție cuprins, Vestește eroul... Măreț, neînvins! BENIUC, V. 116.

AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci. 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Lat. *ammattire (< mattus „beat”).

AMEȚÍT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală; fig. zăpăcit, năucit. 2. Beat. – V. ameți.

A AMEȚÍ ~ésc 1. tranz. 1) A face să fie cuprins de amețeală. 2) A face să se amețească. 2. intranz. 1) A fi cuprins de amețeală. 2) fig. A deveni buimatic; a se năuci; a se buimăci; a se ului; a se zăpăci; a se pierde. /<lat. ammattire

A SE AMEȚÍ mă ~ésc intranz. A se îmbăta ușor; a se chercheli. /<lat. ammattire

amețì v. 1. a se pierde cu firea; 2. a pricinui sau a avea amețeală; 3. a îmbăta. [Tr. améte = lat. (SENSUS) AMMITTERE].

amețit a. 1. turburat; 2. leșinat; 3. beat.

amețésc v. tr. (orig. neșt. Cp. cu lat. amittere, a trimete, a da drumu, a perde, și vgr. methýo, mă îmbăt. În Ban. și Háțeg amet, ameți, amete, să ameață. La Polizu amățesc. La Șincai, 2, 291, amoțesc poate fi o greș. de citire îld. amăgesc). Am amețeală: învîrtindu-mă, am amețit. Mă cam îmbăt: bînd vin, am amețit. Fig. Îmĭ perd cumpătu: a amețit de atîta onoare. V. tr. Cauzez amețelĭ (pr. și fig.): vinu, baniĭ l-aŭ amețit. V. refl. Mă cam îmbăt (pr. și fig.): m’am amețit de atîta vin. – Și amițesc (Acad.).

amețít, -ă adj. Cuprins de amețeală.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ameți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețesc, imperf. 3 sg. amețea; conj. prez. 3 să amețească

amețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amețeáscă

amețesc, -țească 3 conj., -țeam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AMEȚÍ vb. 1. v. buimăci. 2. v. îmbăta.

AMEȚÍT adj. 1. v. buimac. 2. zăpăcit, (fig.) beat, îmbătat. (~ de fericire.) 3. v. beat.

AMEȚI vb. 1. a (se) buimăci, a (se) năuci, a (se) zăpăci, (pop.) a (se) bîigui, a (se) ului, (reg.) a (se) hăbăuci, a (se) uimăci, (Mold., Bucov. și Transilv.) a (se) tehui, (înv.) a (se) cebălui. (Somnul l-a ~.) 2. a (se) chercheli, a (se) îmbăta, a (se) turmenta, (livr.) a (se) griza, (pop.) a (se) turlăci, (prin Transilv.) a (se) amnări, (Mold.) a (se) chefălui, (Transilv. și Ban.) a (se) șumeni, (fam.) a (se) învinoșa, a (se) matosi, (fam. fig.) a (se) afuma, a (se) aghesmui, a (se) căli, a (se) ciupi, a (se) cîrpi, a (se) magnetiza, a (se) pili, a (se) sfinți, a (se) tămîia, a (se) trăsni, a (se) turti, (rar fig.) a (se) tîrnosi, a (se) turci, (reg. fig.) a (se) flecui, a (se) oțeli, (arg.) a (se) mahi, a (se) matoli. (S-a cam ~ cu rachiu.)

AMEȚIT adj. 1. buimac, buimăcit, năuc, năucit, tîmpit, zăpăcit, (pop.) bîiguit, capiu, uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehui. (S-a sculat ~.) 2. zăpăcit, (fig.) beat, îmbătat. (~ de fericire.) 3. băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat, (livr.) grizat, (rar) trecut, (înv. și pop.) candriu, (pop.) turlac, vîjîit, (reg.) amnărit, învinoșat, rătutit, vinos, (prin Ban.) chermeleu, (Transilv. și Maram.) șumen, (prin Transilv.) șumenit, (fam. fig.) afumat, aghesmuit, făcut, oțelit, pilit, sfințit, tămîiat, tîrnosit, trăsnit, turtit, (arg.) mahit, matol, matosit. (~ de vin.)

A (se) ameți ≠ a (se) dezmeți, a (se) dezmetici

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

amețí (-țésc, -ít), vb.1. a se zăpăci. – 2. A-și pierde capul. – 3. A se îmbăta (ușor), a se chercheli. – 4. (Fam.) A face ceva de mîntuială, a da rasol. Lat. *ammatteāre, de la *mattea „băț, par”; cf. it. ammazare „a omorî”, sp. mazar, port. maçar. Sensul primar a fost „a lovi, a bate pînă la pierderea cunoștinței”, de unde mai tîrziu în it. „a omorî”, și în rom. „a lăsa, a rămîne fără cunoștință”. Schimbarea de conjug. este firească la vb. incoative. După Pușcariu, ZRPh., XXXII, 717 și DAR, din lat. *ammatῑre, de la *mattus, de unde it. matto „nebun”, ammattire „a înnebuni” (cf. REW 5401 și 5428); însă în rom. nu este atestat *mattus, în timp ce *mattea s-a păstrat, cf. măciucă; în plus, evoluția semantică pare mai convingătoare. Hasdeu 1062 se gîndea la ammitĕre, cf. Densusianu, Rom.,XXXIII, 273; iar Körting 591 la *amentio, imposibil din punct de vedere fonetic. – Der. amețeală, s. f. (zăpăceală, vertij, tulburare; Arg., plictiseală, lucru searbăd); amețitor, adj. (care provoacă amețeala).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ametít, s.n. – (reg.) Praful care se adună la roata morii, pe care fetele îl folosesc în farmece de dragoste (Bilțiu, 2001): „Ca să visăză feciori, fetele agiuna în zua de Sfântu Andrei șî strânjé ametit de la roata a nouă mori. Îi colbu care se strânje la veșcă” (Bilțiu, 2001: 340; Moisei). – Et. nec.

ametít, s.n. – Praful care se adună la roata morii, pe care fetele îl folosesc în farmece de dragoste (Bilțiu 2001): „Ca să visăză feciori, fetele agiuna în zua de Sfântu Andrei șî strânjé ametit de la roata a nouă mori. Îi colbu care se strânje la veșcă” (Bilțiu 2001: 340; Moisei). – Et. nec.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

amețit, -ă, amețiți, -te adj. 1. într-o stare de ușoară ebrietate 2. distrat; zăpăcit

Intrare: ametit
ametit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: ameți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ameți
  • amețire
  • amețit
  • amețitu‑
  • amețind
  • amețindu‑
singular plural
  • amețește
  • amețiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amețesc
(să)
  • amețesc
  • amețeam
  • ameții
  • amețisem
a II-a (tu)
  • amețești
(să)
  • amețești
  • amețeai
  • amețiși
  • amețiseși
a III-a (el, ea)
  • amețește
(să)
  • amețească
  • amețea
  • ameți
  • amețise
plural I (noi)
  • amețim
(să)
  • amețim
  • amețeam
  • amețirăm
  • amețiserăm
  • amețisem
a II-a (voi)
  • amețiți
(să)
  • amețiți
  • amețeați
  • amețirăți
  • amețiserăți
  • amețiseți
a III-a (ei, ele)
  • amețesc
(să)
  • amețească
  • amețeau
  • ameți
  • amețiseră
Intrare: amețit
amețit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amețit
  • amețitul
  • amețitu‑
  • ameți
  • amețita
plural
  • amețiți
  • amețiții
  • amețite
  • amețitele
genitiv-dativ singular
  • amețit
  • amețitului
  • amețite
  • amețitei
plural
  • amețiți
  • amețiților
  • amețite
  • amețitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ameți, amețescverb

  • 1. intranzitiv tranzitiv A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală. DEX '09 DLRLC
    antonime: dezmeți
    • format_quote El fugea așa de repede, cît biata fată amețea, nu alta. SBIERA, P. 313. DLRLC
    • format_quote Ia așa am amețit și eu, stăpîne, cînd mi-ai dat cu frîul în cap. CREANGĂ, P. 196. DLRLC
    • format_quote Of! of! am rămas iar cu piatra-n casă. Of!... amețesc... leșin. ALECSANDRI, T. I 49. DLRLC
    • format_quote Na! una! L-am amețit... Să-i mai dau vreo cîteva [lovituri]. ALECSANDRI, T. I 450. DLRLC
    • 1.1. figurat A (se) zăpăci. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Vai de mine și de mine, Iliuță, amețisem de spaimă și am pus de două ori zahar. SADOVEANU, N. F. 162. DLRLC
      • format_quote Baba atunci a amețit de bucurie. CREANGĂ, P. 79. DLRLC
      • format_quote reflexiv Se ameți și se fîstîci cînd se văzu încongiurat de o mulțime de lume. ISPIRESCU, L. 136. DLRLC
      • format_quote Vorbele lui atîta îi amețise, încît de spaimă... se pierduseră cu totul. ISPIRESCU, L. 294. DLRLC
      • 1.1.1. tranzitiv A scoate din minți. DLRLC
        • format_quote De-acum te ține S-amețești bine Pe cioclovine (= ciocoi). ALECSANDRI, T. 920. DLRLC
        • format_quote Ori la tine ea privește, Cu vederea-l amețește. SEVASTOS, C. 172. DLRLC
      • 1.1.2. tranzitiv A aduce într-o stare de extaz, de încântare. DLRLC
        • format_quote O speranță de o dureroasă dulceață, deșartă dar singură, îi amețea sufletul. EMINESCU, N. 74. DLRLC
  • 2. reflexiv tranzitiv A (se) îmbăta (ușor). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Au băut, s-au amețit și acum horăiesc în podul morii. SADOVEANU, O. VI 12. DLRLC
    • format_quote Ipate le dă de băut, pînă le amețește pe amîndouă. CREANGĂ, P. 173. DLRLC
etimologie:

amețit, amețiadjectiv

  • 1. Cuprins de amețeală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote O năprasnă (= năprasnică) întîmplare l-a făcut să cadă amețit la pămînt. DRĂGHICI, R. 74. DLRLC
    • format_quote figurat Trei trăsuri cu roțile amețite, gata să sară din încheieturi, se rostogolesc fără încetare din deal în vale și înapoi. BRĂESCU, V. A. 19. DLRLC
    • 1.1. figurat Buimac, emoționat, năucit, zăpăcit. DEX '09 DLRLC
      • format_quote N-am mîncat... de ieri, oameni buni, îs amețit de scîrbă. SADOVEANU, N. F. 94. DLRLC
      • format_quote Blînda turturică a sosit, amețită de bucurie, aproape de soțul ei. ODOBESCU, S. III 35. DLRLC
      • format_quote Bătrînul Socoleanu, doborît sub grindina laudelor... se lăsase pe un scaun... amețit, răpit. NEGRUZZI, S. I 6. DLRLC
  • 2. Beat, cherchelit, turmentat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Tot orașul alergase la poarta curții pre care începuse a o tăia cu securile. Ostașii, amețiți de beție, făceau numai o slabă împotrivire. NEGRUZZI, S. I 153. DLRLC
    • format_quote figurat Iar tu, amețite poet, De noua beție cuprins, Vestește eroul... Măreț, neînvins! BENIUC, V. 116. DLRLC
etimologie:
  • vezi ameți DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.