5 intrări
26 de definiții

Explicative DEX

AMĂRÂT, -Ă, amărâți, -te, adj., s.m. și f. 1. Adj., s.m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. - V. amărî.

AMĂRÂT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî.

amărat, ~ă a vz mărat

amărât, ~ă [At: VARLAAM, C. 14 / Pl: ~âți, ~e / E: amărî] 1 a (Fig) Care a devenit amar (1). 2 a Cuprins de amărăciune (3) sufletească. 3 a (D. fapte, păcate, trai, zile) Nesuferit. 4-5 smf, a Sărman. 6 a (Îc) Om ~ Om uscat, de care nu se mai prinde carnea. 7 av (Înv) Cumplit. 8 sf (Bot) Coroniște (Coronulla varia). 9 a (D. obiecte) Ponosit.

mărat, ~ă smf, a [At: PSALT. 286 / Pl: ~ați, ~e / E: pbl ml malehabitus] (Înv) 1-2 (Om) sărman. 3-4 (Om) nenorocit.

AMĂRÎT, -ÎTĂ I. adj. sm. f. 1 p. AMĂRÎ 2 Fig. Adînc mîhnit, necăjit, supărat: viață ~ă; traiu ~; zile ~e; cînd gîndesc, ~ul de mine, că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez (CRG.) 3 Om ~ (ȘEZ.), om uscat, de care nu se mai prinde carnea. II. adv. ‡Cu durere, amarnic: văitîndu-se în văpaie pînă ’n gît (PANN).

‡ MĂRAT adj. Sărman, biet, nenorocit [lat. male habĭtus; 👉 MĂRAC].

AMARA, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.

AMĂRÂT, -Ă, amărâți, -te, adj. Mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Adesea substantivat) Prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî.

AMĂRÎT, -Ă, amărîți, -te, adj. 1. (Despre oameni și, p. ext., despre manifestările lor) Mîhnit, îndurerat, necăjit. Rămîn amărît și bătrîn. BENIUC, V. 141. Tata a privit în juru-i trudnic... păstrînd cîteva clipe o tăcere amărîtă. SADOVEANU, N. F. 43. Vai, săracele de noi, amărîtele de noi... se va fi mîniat împăratul pe noi. RETEGANUL, P. II 24. Cînd gîndesc, amărîtul de mine, că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez! CREANGĂ, P. 122. ♦ (Despre viață) Chinuit, trist. O să-mi împuținați amărîtele zile ce mai am de trăit. SADOVEANU, N. F. 33. Măi Iliuță... tare-i grea și amărîtă viața noastră! SADOVEANU, N. F. 69. 2. (Despre oameni și despre lucruri) Prăpădit, nenorocit. Drumul continua drept ca o ață, și în puține minute intrară în Babaroaga, un sat amărît. REBREANU, R. I 74. ◊ (Substantivat) Dimpreună cu ei venea un slujbaș... și un amărît cu toba după gît. PAS, L. I 138. 3. (Despre obiecte) învechit, uzat, ponosit. Erau între ei [între birjari] și bogați și săraci, cunoscîndu-i pe unii și pe alții după livrelele și șepcile lor, unele strălucitoare, altele amărîte. PAS, Z. I 224.

AMĂRÎT, -Ă, amărîți, -te, adj. Mîhnit, necăjit; chinuit, trist. ♦ (Adesea substantivat) Prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ Învechit, ponosit, uzat. – V. amărî.

AMARA vb. I. tr. A fixa un obiect pe o navă sau pe altă ambarcație pentru a nu se deplasa din cauza balansului. ♦ A lega cu un cablu (o navă etc.). [< fr. amarrer, cf. amarre – cablu, lanț].

A AMARA ~ez tranz. 1) (nave) A lega de țărm sau de o altă navă. 2) (obiecte aflate pe o navă) A fixa, pentru a împiedica deplasarea în timpul navigației. /<fr. amarrer

AMĂRÂT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A AMĂRÎ și A SE AMĂRÎ. 2) fig. Care este într-o stare sufletească apăsătoare; trist; mâhnit. /v. a amărî

amărît a. 1. supărat la culme, întristat; 2. (în ocări) mișel, nevoiaș: amărîtule! 3. nenorocit: amărîtul de mine! CR.

amărît, -ă adj. (d. amărăsc). Foarte întristat, plin de amărăciune: un om amărît, o viață amărîtă.

mărát, -ă adj. (ca și it. malato și fr. malude, bolnav, d. lat. male habitus, care se află rău, ca beat, cot d. bĭbĭtus, cŭbĭtus. Dar cp. și cu nsl. mârati, a-țĭ păsa, a te neliniști). Vechĭ. Acĭ Mac. Sărac, sărman, bĭet nenorocit. – În Ban. mărac (după sărac).

Ortografice DOOM

amărât adj. m., s. m., pl. amărâți; adj. f., s. f. amărâtă, pl. amărâte

amărât adj. m., s. m., pl. amărâți; adj. f., s. f. amărâtă, pl. amărâte

amara vb., ind. prez. 1 sg. amarez, 3 sg. și pl. amarează

amărât adj. m., s. m., pl. amărâți; f. sg. amărâtă, pl. amărâte

Etimologice

mărat (mărată), adj. – Sărac, amărît, nenorocit. – Var. (Banat) mărac. Mr. mărat. Probabil în loc de *amărat, din amar, cf. amărît (REW 406). Der. din lat. male habitus › it. malato, fr. malade (Tiktin; Candrea) pare dubioasă, ca și cea din gr. μέλας, cu suf. -atus (Capidan, LL, I, 285). Întîlnirea cu sl. márati „a se îngrijora” (Scriban) pare întîmplătoare. Var. se explică prin încrucișarea cu sărac.

Sinonime

AMĂRÂT adj. 1. v. supărat. 2. nenorocit, prăpădit, (fig.) pârlit. (Un funcționar ~.)

AMĂRÎT adj. 1. abătut, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mîhnit, necăjit, supărat, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scîrbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (E tare ~ de vestea primită.) 2. nenorocit, prăpădit, (fig.) pîrlit. (Un funcționar ~.)

Arhaisme și regionalisme

mărat, mărată, mărați, mărate, adj. (înv.) sărac, nenorocit, sărman.

Tezaur

MĂRÁT, -Ă adj. (Învechit ; și substantivat) (Om) sărman, nenorocit. Fiile Vavilonului vai de iale (măratele CV, mișiaoa D, mișelealor. H). PSALT. 286. Fiele Vavilonului măratele. CORESI, PS. 375/11. - Pl.: mărați, -te. – Probabil lat. malehabitus.

Intrare: amarat
amarat participiu
participiu (PT2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amarat
  • amaratul
  • amaratu‑
  • amarată
  • amarata
plural
  • amarați
  • amarații
  • amarate
  • amaratele
genitiv-dativ singular
  • amarat
  • amaratului
  • amarate
  • amaratei
plural
  • amarați
  • amaraților
  • amarate
  • amaratelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: amărât (adj.)
amărât1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amărât
  • amărâtul
  • amărâtu‑
  • amărâtă
  • amărâta
plural
  • amărâți
  • amărâții
  • amărâte
  • amărâtele
genitiv-dativ singular
  • amărât
  • amărâtului
  • amărâte
  • amărâtei
plural
  • amărâți
  • amărâților
  • amărâte
  • amărâtelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: amărât (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amărât
  • amărâtul
  • amărâtu‑
plural
  • amărâți
  • amărâții
genitiv-dativ singular
  • amărât
  • amărâtului
plural
  • amărâți
  • amărâților
vocativ singular
  • amărâtule
  • amărâte
plural
  • amărâților
Intrare: amărâtă
amărâtă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amărâtă
  • amărâta
plural
  • amărâte
  • amărâtele
genitiv-dativ singular
  • amărâte
  • amărâtei
plural
  • amărâte
  • amărâtelor
vocativ singular —
plural —
Intrare: mărat
mărat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărat
  • măratul
  • măratu‑
  • mărată
  • mărata
plural
  • mărați
  • mărații
  • mărate
  • măratele
genitiv-dativ singular
  • mărat
  • măratului
  • mărate
  • măratei
plural
  • mărați
  • măraților
  • mărate
  • măratelor
vocativ singular — —
plural — —
amărat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amărat
  • amăratul
  • amărată
  • amărata
plural
  • amărați
  • amărații
  • amărate
  • amăratele
genitiv-dativ singular
  • amărat
  • amăratului
  • amărate
  • amăratei
plural
  • amărați
  • amăraților
  • amărate
  • amăratelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

amara, amarezverb

  • 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. DEX '09 DN
  • 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. DEX '09 DN
etimologie:

amărât, amărâțisubstantiv masculin

  • 1. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Rămîn amărît și bătrîn. BENIUC, V. 141. DLRLC
    • format_quote Tata a privit în juru-i trudnic... păstrînd cîteva clipe o tăcere amărîtă. SADOVEANU, N. F. 43. DLRLC
    • format_quote Vai, săracele de noi, amărîtele de noi... se va fi mîniat împăratul pe noi. RETEGANUL, P. II 24. DLRLC
    • format_quote Cînd gîndesc, amărîtul de mine, că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez! CREANGĂ, P. 122. DLRLC
    • 1.1. Despre viață: chinuit, trist. DLRLC
      • format_quote O să-mi împuținați amărîtele zile ce mai am de trăit. SADOVEANU, N. F. 33. DLRLC
      • format_quote Măi Iliuță... tare-i grea și amărîtă viața noastră! SADOVEANU, N. F. 69. DLRLC
    • 1.2. (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Drumul continua drept ca o ață, și în puține minute intrară în Babaroaga, un sat amărît. REBREANU, R. I 74. DLRLC
      • format_quote Dimpreună cu ei venea un slujbaș... și un amărît cu toba după gît. PAS, L. I 138. DLRLC
    • 1.3. Despre obiecte: ponosit, sărăcăcios, uzat, învechit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Erau între ei [între birjari] și bogați și săraci, cunoscîndu-i pe unii și pe alții după livrelele și șepcile lor, unele strălucitoare, altele amărîte. PAS, Z. I 224. DLRLC
etimologie:
  • vezi amărî DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.