altói¹ [At: PRAV. MOLD. 15/1 /V: -tui¹, ol-, ul-, (reg) altoán (Ban) oltón, oltoán, oltán, ultoán, hultoán, hultuán sn (css) altoánă, ultoánă, hultoánă, hultuoánă, hultuána sf / Pl: ~toaie, -uri, -toi / E: mg oltovany, oltvany] 1 sn (Hor) Altoire. 2 sm (Med; iuz) Vaccin. 3 sn (Hor) Planta altoită, după ce s-a prins și a crescut. 4 sn Pepinieră de altoaie. 5 sn Mlădiță cu care se altoiește.

altoí² vtr [At: PRAV. MOLD. 12/2 / V: -tuí², (Trs) oltuí, (Mol) ultoí, ultuí, holtuí, hultuí / Pzi: -esc / E: mg oltani] 1 A introduce vlăstarul unei plante într-o altă plantă, de obicei de o specie inferioară, pentru ca aceasta să producă floarea și rodul celei dintâi. 2 A transforma prin altoire(l). 3 (Fig) A sădi, în sufletul cuiva, o anumită însușire. 4 (Reg) A vaccina. 5 (Fam) A da o lovitură zdravănă cuiva. 6-7 (Pex) A bate (zdravăn) pe cineva.

ALTÓI¹, altoaie, s. n. Ramură mică detașată dintr-o plantă-mamă, folosind la altoire. ♦ Plantă altoită. ♦ Plantă cultivată pentru a servi la altoire. [Pl. și: altoiuri] – Din magh. oltvány.

ALTOͲ, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.

ALTÓI¹, altoaie, s. n. Ramură mică detașată dintr-o plantă-mamă, folosind la altoire. ♦ Plantă altoită. ♦ Plantă cultivată pentru a servi la altoire. [Pl. și: altoiuri] – Din magh. oltvány.

ALTOͲ, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.

ALTÓI¹, (2) altoaie, s. n. 1. Altoire. Școala face omul om și altoiul pomul pom. 2. Mică ramură detașată de pe o plantă-mamă pentru a folosi la altoire. Un altoi de piersic. ◊ Fig. Zîna mea deprinsă cu tristeți, Pune peste jale nou altoi: Bucurii să cînți și să te-nveți Toboșar al timpurilor noi! BENIUC, în POEZ. N. 51. ♦ Plantă altoită. Mere de altoi. ♦ Plantă (de soi bun) cultivată anume pentru a servi la altoire. În toate comunele rurale ar fi bine ca să se... facă pepinieră de... altoaie de cele mai variate specii de poame. I. IONESCU, M. 260. – Pl. și: altoiuri.

ALTOͲ, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la portaltoi sau la planta altoită) A introduce o rămurică (anume aleasă) a unei plante în țesutul alteia, stabilind în modul acesta un contact între țesuturile lor generatoare, cu scopul de a da plantei altoite însușirile (mai valoroase) ale altoiului. V. grefa. Am altoit un măr cu un gutui. Am altoit un cais pe un prun. ◊ Fig. (Cu privire la o însușire) Povestitorul a știut, cu tainic meșteșug, s-o altoiască adînc [mîndria] și în jalea și în veselia ostașului romîn. ODOBESCU, S. II 530. 2. (Familiar) A da cuiva o lovitură; a plesni, a bate. Răsări... unul cu căciulă ponosită... – Stai, neică, să-l altoiesc și eu pe barosan, spuse, încercînd să se apropie. PAS, L. I 256. – Variantă: (Mold.) hultuí (ALECSANDRI, T. 368) vb. IV.

ALTÓI¹, (2) altoaie, s. n. 1. Altoire. 2. Ramură mică detașată dintr-o plantă-mamă, folosind la altoire. ♦ Plantă altoită. ♦ Plantă cultivată pentru a servi la altoire. [Pl. și: altoiuri] – (1) Postverbal al lui altoi, (2) magh. oltvány.

ALTOͲ, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare, în scopul de a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate pe cineva; a lovi, a plesni. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Magh. oltani.

altói¹ s. n., pl. altoáie

altoí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. altoiésc, imperf. 3 sg. altoiá; conj. prez. 3 să altoiáscă

altoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. altoiésc, imperf. 3 sg. altoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. altoiáscă

altói s. n., pl. altoáie

ALTOÍ vb. (înv. și reg.) a prăsădi. (A ~ o plantă.)

ALTOÍ vb. v. atinge, bate, inocula, lovi, vaccina.

altoí (altoiésc, altoít), vb. – 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia. – 2. A bate, a lovi, a plesni pe cineva. – Var. (Mold.) hultui. Mag. oltani (Dar; Gáldi, Dict., 83). Sensul 2 nu apare și la var. – Der. altoială, s. f. (altoire); altoi, s. n. (ramură folosită la altoire); altoior, adj. (care altoiește); altoitură, s. f. (altoire); hultoană, s. f. (altoi); hultuitură, s. f. (acțiunea de a altoi); altoană, s. f. (Mold., altoi).

A ALTOÍ ~iésc tranz. 1) (plante) A trata cu altoi. 2) fig. fam. A supune unei lovituri; a lovi. 3) fig. (sentimente, relații) A consolida în mod sistematic; a inspira cu regularitate; a cultiva. /<ung. oltani

ALTÓI ~oáie n. 1) Bucată mică de ramură, detașată de la planta-mamă și folosită la altoire. 2) Plantă cultivată pentru altoire. 3) Plantă altoită. /<ung. oltvány

altoì v. 1. a sădi un altoiu; 2. a vaccina, a împărtăși prin artă o boală molipsitoare. [Ung. OLTANI, de unde și forma moldovenească hultui.