ALIANȚĂ, alianțe, s. f. 1. Înțelegere politică de durată între două sau mai multe state, stipulată în acorduri sau tratate, prin care hotărăsc să-și acorde asistență politică și militară reciprocă. ♦ Legătură, înțelegere între două sau mai multe grupuri, în vederea realizării unui obiectiv comun. 2. (În sintagma) Rudă prin alianță = persoană devenită, prin căsătorie, rudă cu rudele soției sau ale soțului. ♦ (Reg.) Inel de logodnă. [Pr.: -li-an-] – Din fr. alliance.

ALIAT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia.

aliant, ~ă a [At: DA ms / P: a-li-ant / Pl: ~nți, ~e / E: nct] (D. metale) Care intră în aliaj (2).

alianță sf [At: DIONISIE, C. 174 / P: a-li-an~ / Pl: ~țe / V: (înv) ~ție (pl -ții) / E: fr alliance] 1 Înțelegere politică între două sau mai multe state, pe bază de tratat, prin care statele respective se obligă să acționeze în comun sau să se ajute în anumite împrejurări, în special în caz de război ori al unui atac îndreptat de alte state împotriva unuia dintre statele aliate. 2 Înțelegere între două sau mai multe grupuri în vederea realizării unui obiectiv comun Si: coaliție. 3 (Îuz) Legământ 4 (Înv) Armistițiu. 5 (Frm) Uniune prin căsătorie Si: (pfm) încuscrire, cuscrire. 6 (Îs) Rudă prin ~ Persoană devenită, prin căsătorie, rudă cu rudele soției sau ale soțului.

alianție sf vz alianță

aliat², ~ă [At: ȘINCAI, HR, II, 26/32 / P: a-li-at / Pl: ~ați, ~e / V: (înv) ~ant / E: alia] 1 a (D. un stat) Care a încheiat un tratat de alianță (1). 2-3 smf, a (Persoană, clasă, partid, stat etc.) care se alătură cuiva în vederea realizării unei acțiuni comune. 4-5 smf, a (Pex) (Persoană) care sprijină pe cineva într-o acțiune. 6-7 smf, a (Frm) (Persoană sau familie) înrudită prin căsătorie. 8 a (D. metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj (2).

*ALIANȚĂ (pl. -anțe) sf. 1 ⏲ Încheierea unei înțelegeri în vederea unei acțiuni politice (vorb. de două sau mai multe State): alianța între Franța și Rusia s’a făcut pentru apărarea intereselor împotriva Germaniei, etc.: Tripla-alianță, alianță între Germania, Austria și Italia, încheiată în 1887 (👉 P. IST.); tratat de ~; ~ ofensivă și defensivă; vorb. de partide politice: în vederea alegerilor, naționaliștii au făcut ~ cu socialiștii ¶ 2 Întovărășire: e o ~ a celor neputincioși împotriva celor vrednici ¶ 3 Unire a două familii prin căsătorie: sîntem rude prin ~ [fr.].

*ALIAT, -ATĂ adj. sm. f. p. ALIA: aliații ambelor puteri au fost învinși ¶¶ contr. NEALIAT.

ALIANȚĂ, alianțe, s. f. 1. Înțelegere politică între două sau mai multe state, pe bază de tratat, prin care statele respective se obligă să acționeze în comun sau să se ajute în anumite împrejurări, în special în caz de război ori al unui atac îndreptat de alte state împotriva unuia dintre statele aliate. ♦ Legătură, înțelegere între două sau mai multe grupuri, în vederea realizării unui obiectiv comun. 2. (În sintagma) Rudă prin alianță = persoană devenită, prin contractarea unei căsătorii, rudă cu rudele soției sau ale soțului. ♦ (Reg.) Inel de logodnă. [Pr.: -li-an-] – Din fr. alliance.

ALIAT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente, pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia.

ALIANȚĂ, alianțe, s. f. 1. Legătură temporară între două sau mai multe grupuri în vederea realizării unui scop comun; legătură stabilită între două sau mai multe state, pe baza unui tratat. Alianță politică și militară. ◊ O strînsă prietenie și o alianță frățească ne leagă de Uniunea Sovietică, bastionul păcii din întreaga lume. Prietenia și alianța frățească ne leagă de celelate țări de democrație populară. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 570. ♦ (În expr.) Alianța dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare = legătură strînsă, tovărășie, colaborare între clasa muncitoare și țărănimea muncitoare, sub conducerea clasei muncitoare, în vederea luptei comune pentru desființarea exploatării omului de către om, pentru construirea socialismului și desființarea claselor. Genialul plan cooperatist al lui Lenin, dezvoltat de către tovarășul Stalin, călăuzește lupta partidului nostru pentru întărirea alianței clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare și pentru transformarea socialistă a agriculturii. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 597. Baza puterii populare în Republica Populară Romînă este alianța clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare, în care rolul conducător aparține clasei muncitoare. CONST. R.P.R. 9. 2. (În expr.) Rudă prin alianță = persoană devenită rudă cu cineva prin contractarea unei căsătorii. – Pronunțat: -li-an-.

ALIAT¹, -Ă, aliați, -te, adj. Unit sau întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune. Regimul de stat al republicii noastre, regimul democrației populare, reprezintă puterea oamenilor muncii de la orașe și sate, puterea clasei muncitoare aliate cu țărănimea muncitoare, cu alte cuvinte puterea majorității covîrșitoare a populației țării îndreptate împotriva unei minorități de exploatatori și asupritori. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 692. În curînd Plevna era să fie atacată cu toată puterea armatelor aliate. CARAGIALE, O. I 356. – Pronunțat: -li-at.

ALIAT², -Ă, aliați, -te, s. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care a intrat în alianță cu cineva. Clasa muncitoare, clasă conducătoare în stat, acordă un sprijin permanent aliatului ei, țărănimea muncitoare, ferind-o de exploatarea chiaburească, ajutînd-o să obțină recolte bogate, să-și ridice zi de zi bunăstarea. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2636. – Pronunțat: -li-at.

ALIANȚĂ, alianțe, s. f. 1. Legătură (temporară) între două sau mai multe grupuri în vederea realizării unui scop comun; legătură stabilită între două sau mai multe state, pe baza unui tratat. ◊ Alianța dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare = legătură strînsă, tovărășie, colaborare între clasa muncitoare și țărănimea muncitoare, sub conducerea clasei muncitoare, în vederea luptei comune pentru desființarea exploatării omului de către om, pentru construirea socialismului și desființarea claselor. 2. (În expr.) Rudă prin alianță = persoană devenită, prin contractarea unei căsătorii, rudă cu rudele soției sau ale soțului. [Pr.: -li-an-] – Fr. alliance.

ALIAT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. I. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune. 2. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente, pentru a forma un aliaj. II. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care a intrat în alianță cu cineva. [Pr.: -li-at] – V. alia.

ALIANȚĂ s.f. 1. Pact între două sau mai multe grupuri, făcut pentru a întări o legătură sau în vederea realizării unor anumite scopuri; legătură stabilită între două sau mai multe state pe baza unui tratat. 2. Legătură care se stabilește între familiile a două persoane care se căsătoresc. ◊ Rudă prin alianță = persoană înrudită cu cineva prin căsătorie. [< fr. alliance].

ALIAT, -Ă adj. 1. Unit printr-o alianță. 2. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate dintr-un alt element în vederea formării unui aliaj. // s.m. și f. Persoană, organizație, stat etc. care a intrat într-o alianță. / < alia, cf. fr. allié].

ALIANȚĂ s. f. 1. înțelegere politică între două sau mai multe state, grupuri sociale, clase, partide politice. 2. legătură între familiile a două persoane ce se căsătoresc. ♦ rudă prin ~ = afin. (< fr. alliance)

ALIAT, -Ă I. adj. 1. unit printr-o alianță. 2. (despre metale) căruia i s-a adăugat o anumită cantitate dintr-un alt element pentru un aliaj. II. s. m. f. persoană, organizație, stat care face parte dintr-o alianță. (< alia)

ALIANȚĂ ~e f. 1) Înțelegere între două sau mai multe state pe baza unui tratat. ~ politică. 2) Legătură între două sau mai multe grupuri sociale în vederea unor acțiuni comune. 3) Legătură de rudenie care se stabilește între două familii prin contractarea unei căsătorii. Rudă prin ~. [G.-D. alianței; Sil. -li-an-] /<fr. alliance

ALIAT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) Care este unit printr-o alianță. State ~te. 2) (despre metale) Căruia i s-a adăugat (prin topire) un alt element. /v. a alia

Alianță f. 1. Tripla alianță, unirea Angliei, Olandei și Suediei în contra lui Ludovic XIV (1663); 2. coalițiunea (după îndemnul lui Bismark) între Germania, Austria și Rusia (1872), apoi Italia în locul Rusiei (1887), garantându-se integritatea teritoriilor respective; 3. Sfânta alianță, ligă formată în 1815 de Rusia, Austria și Prusia spre a combate spiritul revoluționar în Europa.

alianță f. 1. act de aliare; 2. unire prin căsătorie; 3. unire sau confederațiune între State.

aliat a. 1. înrudit prin alianță; 2. unit, confederat.

Aliații pl. 1. Englezii, Rușii, Austriacii, Prusienii etc. cari invadară Franța în 1814 și 1815; 2. Bulgarii, Sârbii și Grecii, aliați în contra Turciei (1912-1913); 3. (în cursul răsboiului mondial) popoarele aliate în contra Germaniei, Austro-Ungariei si Turciei (1914-1918).

*aliánță f., pl. e (fr. alliance). Uniune pin căsătorie. Confederațiune între state orĭ între suveranĭ: tractat de alianță. Fig. Uniune, amestecătură de maĭ multe lucrurĭ; alianța prudențeĭ și a curajuluĭ. Alianță de cuvinte, unire de cuvinte care formează o expresiune însemnată, precum: nu vede de cît noaptea, nu aude de cît liniștea.

*aliát, -ă adj. (fr. allié). Rudă pin alianță. Confederat. – Pe la 1820 aliant.

alianță (desp. -li-an-) s. f., g.-d. art. alianței; pl. alianțe

aliat (desp. -li-at) adj. m., s. m., pl. aliați; adj. f., s. f. aliată, pl. aliate

alianță (-li-an-) s. f., g.-d. art. alianței; pl. alianțe

aliat (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliați; adj. f., s. f. aliată, pl. aliate

alianță s. f. (sil. -li-an-), g.-d. art. alianței; pl. alianțe

aliat adj. m., s. m. (sil. -li-at), pl. aliați; f. sg. aliată, pl. aliate

alianță, -țe.

aliant În texte mai vechi apare pentru aliat varianta aliant (vezi exemple în DA). S-ar putea părea că e vorba de o deformare a lui aliat sub influența participiilor prezente latinești, în genul lui premiant pentru premiat (nu dau exemplul adresant, deoarece acesta nu este pur și simplu corupt din adresat, ci s-a amestecat și germ. Adressant, care, ce e drept, înseamnă „trimițător”, nu „destinatar”). Cred însă că nu aceasta e explicația adevărată: mai probabil mi se pare că avem în aliant o formă refăcută din alianță.

CASUS FOEDERIS (lat.) caz de alianță – Clauză prevăzută în tratatele de alianță prin care un stat este obligat să intre în război alături de aliatul său, atunci când acesta este atacat de o altă putere.

SFÂNTA ALIANȚĂ, organizație internațională creată la 26 sept. 1815, la Paris, de către împărații Aleksandru I al Rusiei, Francisc I al Austriei și Frederic Wilhelm III, regele Prusiei, cu scopul apărării celor convenite la Congresul de la Viena (1815) și al descurajării mișcărilor cu caracter liberal din Europa, în numele principiilor creștine de pace și justiție. La S. A. au aderat majoritatea monarhilor Europei. Marea Britanie a refuzat să adere. A intervenit cu forța armată în Regatul Neapolelui (1820-1821) și în Spania (1823). S-a destrămat în urma revoluțiilor de la 1848-1849.

TRIPLA ALIANȚĂ, denumire a blocului politic și militar, constituit în 1882 prin aderea Italiei la alianța dintre Germania și Austro-Ungaria (încheiată în 1879). S-a caracterizat printr-o politică agresivă. Ascuțirea contradicțiilor dintre statele T.A. și cele ale Antantei a provocat izbucnirea Primului Război Mondial. S-a destrămat în 1915, prin ieșirea Italiei din blocul militar al Puterilor Centrale și aderarea acesteia la Tripla Înțelegere.

ALIANȚĂ s. v. coaliție.

ALIAT s. (înv.) soț, soție.

ALIAT s. (înv.) soț, soție. (~ lor în război.)

Aliat ≠ adversar, dușman