opțiuni

12 definiții pentru afin (jur.; s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

afin2, ~ă [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: lat affinis] (Jur) 1-2 smf, a (Persoană) care este rudă prin alianță.

AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aflată în raport juridic de afinitate (4). 2. Adj. Asemănător, înrudit în spirit. – din lat. affinis.

AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f. (Jur.) Rudă prin alianță. – Din lat. affinis.

AFÍN2, afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță.

AFÍN2, afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță. – Lat. lit. affinis.

AFÍN, -Ă adj. Înrudit. // s.m. și f. Rudă prin alianță. [< lat. affinis].

AFÍN, -Ă I. adj. înrudit. II. s. m. f. rudă prin alianță. (< lat. affinis)

AFÍN ~i m. jur. Rudă prin alianță. /<lat. affinis


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

afín2 (rudă) s. m., pl. afíni

afín (rudă) s. m., pl. afíni

afin (juridic)

afin, -nă (rudă prin alianță).

Intrare: afin (jur.; s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • afin
  • afinul
  • afinu‑
plural
  • afini
  • afinii
genitiv-dativ singular
  • afin
  • afinului
plural
  • afini
  • afinilor
vocativ singular
  • afinule
  • afine
plural
  • afinilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

afin, -ă (persoană) afin afină

  • 1. Persoană aflată în raport juridic de afinitate.
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: