4 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea).

aiurit1 sn [At: EMINESCU, P. 18 / Pl: ? / E: aiuri] (Rar) Bâiguit.

aiurit2, ~ă [At: HEM 607 / Pl: ~iți, ~e / E: fr ahuri] 1-2 smf, a (Persoană) care este zăpăcit(ă). 3 av Trăsnit.

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. [Pr.: a-iu-] – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea).

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj. (Despre oameni) Cu mintea tulbure, confuză; uluit, zăpăcit; p. ext. (despre manifestări ale oamenilor) care presupune o minte confuză. Apostol Bologa rămase cîteva clipe în tindă, aiurit, nesigur dacă a fost aievea Ilona sau poate numai închipuirea lui veșnic nesăturată și-a bătut joc de dînsul. REBREANU, P. S. 221. Slab... aiurit, pășind ușor... îngenunche la picioarele soției sale. DELAVRANCEA, S. 114. Radu gemu, tresări iarăși, își deschise ochii mari, speriați, îi ținu cîtva pironiți asupra amicului său, într-o căutătură aiurită și moartă, ca de nebun. VLAHUȚĂ, N. 40. ◊ Fig. Hîrciogii, aiuriți, înghiontiți și fugăriți. Se suceau, se învîrteau. CASSIAN, în POEZ. N. 117. [Rîndunica] se-nălță aiurită la stele; apoi pluti spre miazănoapte și se lăsă – călăuzită de o scînteie – în munții cu brazi. BASSARABESCU, V. 52. ◊ (Adverbial) Radu, cu ochii aiurit pironiți în deșert... rămînea... dus pe gînduri. VLAHUȚĂ, N. 12. ♦ (Substantivat) Om care acționează nechibzuit, împotriva rațiunii sănătoase.

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Cu mintea tulbure; uluit, zăpăcit; p. ext. (despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) care arată o minte confuză. – V. aiuri.

aiurit n. aiureală prelungită: un aiurit de jale EM.

aĭurít, -ă adj. Cu gîndu aĭurea, zăpăcit, S. n., pl. urĭ. Rar. Aĭureală.

AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).

AIURÍ vb. IV v. aiura.

aiurá [At: ODOBESCU, ap. HEM 606 / V: ~ri / Pzi: ~réz / E: aiure(a)] 1 vi A delira. 2 vi A vorbi fără sens. 3 vi (Rar) A se pierde în visări. 4 vt (Fam; îf ~ri) A ameți pe cineva cu vorba.

AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. (Rar) a se pierde în visări. [Pr.: a-iu-.Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).

AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. (Și în forma aiuri) 1. A vorbi fără șir, fără înțeles, fiind în stare de inconștiență; a delira. De două ceasuri aiurează și tremură... DUMITRIU, N. 234. S-o îmflat mîna ca butucul!... Pe urmă n-o mai putut să vorbească ca lumea, – aiura, săracul! POPA, V. 168. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. Îmi pare că aiurezi. De unde dracul ai găsit obșteasca adunare la Agrigenta? NEGRUZZI, S. I 225. ◊ Fig. înstrăinatul greier sub vatră aiurează, Schimbînd într-una locul. IOSIF, PATR. 12. O, ascultă numa-ncoace Cum la vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace! Codrii negri aiurează și izvoarele-i albastre Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre. EMINESCU, O. I 155. 2. A se pierde în visări, a visa cu ochii deschiși. Și cu grabă-n veselie ieșind noaptea pe cîmpie, Ea se duse aiurind, Cu ochii la cer privind, Cum se duce neoprit Dorul cel nemărginit. ALECSANDRI, P. II 189. – Variantă: aiurí, aiuresc, vb. IV.

AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. 2. (Rar) A se pierde în visări. [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).

A AIURÁ ~éz intranz. 1) A vorbi fără înțeles din cauza tulburărilor conștiinței; a fi în delir; a delira. 2) A spune lucruri absurde; a vorbi fără sens. [Sil. a-iu-] /Din aiurea

aiurì v. 1. a vorbi într’aiurea, a visa deștept; 2. fig. a rătăci: prin frunze aiurează șoptirile-i alene EM.

aĭuréz și (rar) -ésc v. intr. (d. aĭurea). Delirez, vorbesc într’aĭurea. V. bîĭguĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

aiurit adj. m., s. m., pl. aiuriți; adj. f., s. f. aiurită, pl. aiurite

aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; f. sg. aiurítă, pl. aiuríte

aiura (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiurea

aiuri (a ~) (a zăpăci) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aiuresc, imperf. 3 sg. aiurea; conj. prez. 3 să aiurească

aiurá vb., ind. prez. 1 sg. aiuréz, 3 sg. și pl. aiureáză

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AIURÍT adj. 1. v. smintit. 2. v. zăpăcit.

AIURIT adj. 1. aiurea, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deșucheat, pălăvatic, silhui, (înv. și reg.) prilestit, (reg.) șucheat, tui, (Mold.) tuieș, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, țăcănit. (Ce tip ~!) 2. buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, zăpăcit, (Olt.) zăbăuc, (Mold.) zălud, (fig.) împrăștiat. (Om ~.)

AIURA vb. (MED.) a delira, (înv. și reg.) a bîigui, (Olt.) a lozi. (~ din cauza febrei.)

Intrare: aiurit (adj.)
aiurit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aiurit
  • aiuritul
  • aiuritu‑
  • aiuri
  • aiurita
plural
  • aiuriți
  • aiuriții
  • aiurite
  • aiuritele
genitiv-dativ singular
  • aiurit
  • aiuritului
  • aiurite
  • aiuritei
plural
  • aiuriți
  • aiuriților
  • aiurite
  • aiuritelor
vocativ singular
plural
Intrare: aiurit (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aiurit
  • aiuritul
  • aiuritu‑
plural
  • aiuriți
  • aiuriții
genitiv-dativ singular
  • aiurit
  • aiuritului
plural
  • aiuriți
  • aiuriților
vocativ singular
  • aiuritule
  • aiurite
plural
  • aiuriților
Intrare: aiurit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aiurit
  • aiuritul
  • aiuritu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • aiurit
  • aiuritului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: aiura / aiuri
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aiura
  • aiurare
  • aiurat
  • aiuratu‑
  • aiurând
  • aiurându‑
singular plural
  • aiurea
  • aiurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aiurez
(să)
  • aiurez
  • aiuram
  • aiurai
  • aiurasem
a II-a (tu)
  • aiurezi
(să)
  • aiurezi
  • aiurai
  • aiurași
  • aiuraseși
a III-a (el, ea)
  • aiurea
(să)
  • aiureze
  • aiura
  • aiură
  • aiurase
plural I (noi)
  • aiurăm
(să)
  • aiurăm
  • aiuram
  • aiurarăm
  • aiuraserăm
  • aiurasem
a II-a (voi)
  • aiurați
(să)
  • aiurați
  • aiurați
  • aiurarăți
  • aiuraserăți
  • aiuraseți
a III-a (ei, ele)
  • aiurea
(să)
  • aiureze
  • aiurau
  • aiura
  • aiuraseră
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aiuri
  • aiurire
  • aiurit
  • aiuritu‑
  • aiurind
  • aiurindu‑
singular plural
  • aiurește
  • aiuriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aiuresc
(să)
  • aiuresc
  • aiuream
  • aiurii
  • aiurisem
a II-a (tu)
  • aiurești
(să)
  • aiurești
  • aiureai
  • aiuriși
  • aiuriseși
a III-a (el, ea)
  • aiurește
(să)
  • aiurească
  • aiurea
  • aiuri
  • aiurise
plural I (noi)
  • aiurim
(să)
  • aiurim
  • aiuream
  • aiurirăm
  • aiuriserăm
  • aiurisem
a II-a (voi)
  • aiuriți
(să)
  • aiuriți
  • aiureați
  • aiurirăți
  • aiuriserăți
  • aiuriseți
a III-a (ei, ele)
  • aiuresc
(să)
  • aiurească
  • aiureau
  • aiuri
  • aiuriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aiurit, aiuriadjectiv

  • 1. Care are comportări anormale. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Apostol Bologa rămase cîteva clipe în tindă, aiurit, nesigur dacă a fost aievea Ilona sau poate numai închipuirea lui veșnic nesăturată și-a bătut joc de dînsul. REBREANU, P. S. 221. DLRLC
    • format_quote Slab... aiurit, pășind ușor... îngenunche la picioarele soției sale. DELAVRANCEA, S. 114. DLRLC
    • format_quote Radu gemu, tresări iarăși, își deschise ochii mari, speriați, îi ținu cîtva pironiți asupra amicului său, într-o căutătură aiurită și moartă, ca de nebun. VLAHUȚĂ, N. 40. DLRLC
    • format_quote figurat Hîrciogii, aiuriți, înghiontiți și fugăriți. Se suceau, se învîrteau. CASSIAN, în POEZ. N. 117. DLRLC
    • format_quote figurat [Rândunica] se-nălță aiurită la stele; apoi pluti spre miazănoapte și se lăsă – călăuzită de o scînteie – în munții cu brazi. BASSARABESCU, V. 52. DLRLC
  • 2. adesea adverbial (Despre manifestările oamenilor) Care este anormal. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Radu, cu ochii aiurit pironiți în deșert... rămînea... dus pe gînduri. VLAHUȚĂ, N. 12. DLRLC
etimologie:
  • limba franceză ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DEX '09 MDA2 DEX '98

aiurit, aiurițisubstantiv masculin
aiuri, aiuritesubstantiv feminin

  • 1. Persoană care are comportări anormale; om zăpăcit, trăsnit, zănatic. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • limba franceză ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DEX '09 MDA2 DEX '98

aiuritsubstantiv neutru

etimologie:
  • aiuri MDA2

aiura, aiurez / aiuri, aiurescverb

  • 1. intranzitiv A fi în stare de delir. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    sinonime: delira
    • format_quote De două ceasuri aiurează și tremură... DUMITRIU, N. 234. DLRLC
    • format_quote S-o îmflat mîna ca butucul!... Pe urmă n-o mai putut să vorbească ca lumea, – aiura, săracul! POPA, V. 168. DLRLC
    • 1.1. A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Îmi pare că aiurezi. De unde dracul ai găsit obșteasca adunare la Agrigenta? NEGRUZZI, S. I 225. DLRLC
      • format_quote figurat Înstrăinatul greier sub vatră aiurează, Schimbînd într-una locul. IOSIF, PATR. 12. DLRLC
      • format_quote figurat O, ascultă numa-ncoace Cum la vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace! Codrii negri aiurează și izvoarele-i albastre Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre. EMINESCU, O. I 155. DLRLC
  • 2. intranzitiv rar A se pierde în visări. DEX '09 MDA2 DLRLC
    • format_quote Și cu grabă-n veselie ieșind noaptea pe cîmpie, Ea se duse aiurind, Cu ochii la cer privind, Cum se duce neoprit Dorul cel nemărginit. ALECSANDRI, P. II 189. DLRLC
  • 3. tranzitiv A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni. DEX '09 MDA2
  • comentariu Pentru sensurile (1.) și (2.) se folosește prima variantă (aiura), iar pentru sensul (3.) se folosește cealaltă (aiuri). DEX '09
etimologie:
  • aiure(a) DEX '09 MDA2 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.