4 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea).

aiurit1 sn [At: EMINESCU, P. 18 / Pl: ? / E: aiuri] (Rar) Bâiguit.

aiurit2, ~ă [At: HEM 607 / Pl: ~iți, ~e / E: fr ahuri] 1-2 smf, a (Persoană) care este zăpăcit(ă). 3 av Trăsnit.

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. [Pr.: a-iu-] – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea).

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj. (Despre oameni) Cu mintea tulbure, confuză; uluit, zăpăcit; p. ext. (despre manifestări ale oamenilor) care presupune o minte confuză. Apostol Bologa rămase cîteva clipe în tindă, aiurit, nesigur dacă a fost aievea Ilona sau poate numai închipuirea lui veșnic nesăturată și-a bătut joc de dînsul. REBREANU, P. S. 221. Slab... aiurit, pășind ușor... îngenunche la picioarele soției sale. DELAVRANCEA, S. 114. Radu gemu, tresări iarăși, își deschise ochii mari, speriați, îi ținu cîtva pironiți asupra amicului său, într-o căutătură aiurită și moartă, ca de nebun. VLAHUȚĂ, N. 40. ◊ Fig. Hîrciogii, aiuriți, înghiontiți și fugăriți. Se suceau, se învîrteau. CASSIAN, în POEZ. N. 117. [Rîndunica] se-nălță aiurită la stele; apoi pluti spre miazănoapte și se lăsă – călăuzită de o scînteie – în munții cu brazi. BASSARABESCU, V. 52. ◊ (Adverbial) Radu, cu ochii aiurit pironiți în deșert... rămînea... dus pe gînduri. VLAHUȚĂ, N. 12. ♦ (Substantivat) Om care acționează nechibzuit, împotriva rațiunii sănătoase.

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Cu mintea tulbure; uluit, zăpăcit; p. ext. (despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) care arată o minte confuză. – V. aiuri.

aiurit n. aiureală prelungită: un aiurit de jale EM.

aĭurít, -ă adj. Cu gîndu aĭurea, zăpăcit, S. n., pl. urĭ. Rar. Aĭureală.

AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).

AIURÍ vb. IV v. aiura.

aiurá [At: ODOBESCU, ap. HEM 606 / V: ~ri / Pzi: ~réz / E: aiure(a)] 1 vi A delira. 2 vi A vorbi fără sens. 3 vi (Rar) A se pierde în visări. 4 vt (Fam; îf ~ri) A ameți pe cineva cu vorba.

AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. (Rar) a se pierde în visări. [Pr.: a-iu-.Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).

AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. (Și în forma aiuri) 1. A vorbi fără șir, fără înțeles, fiind în stare de inconștiență; a delira. De două ceasuri aiurează și tremură... DUMITRIU, N. 234. S-o îmflat mîna ca butucul!... Pe urmă n-o mai putut să vorbească ca lumea, – aiura, săracul! POPA, V. 168. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. Îmi pare că aiurezi. De unde dracul ai găsit obșteasca adunare la Agrigenta? NEGRUZZI, S. I 225. ◊ Fig. înstrăinatul greier sub vatră aiurează, Schimbînd într-una locul. IOSIF, PATR. 12. O, ascultă numa-ncoace Cum la vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace! Codrii negri aiurează și izvoarele-i albastre Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre. EMINESCU, O. I 155. 2. A se pierde în visări, a visa cu ochii deschiși. Și cu grabă-n veselie ieșind noaptea pe cîmpie, Ea se duse aiurind, Cu ochii la cer privind, Cum se duce neoprit Dorul cel nemărginit. ALECSANDRI, P. II 189. – Variantă: aiurí, aiuresc, vb. IV.

AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. 2. (Rar) A se pierde în visări. [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).

AIURÍ vb. IV. v. aiura.

A AIURÁ ~éz intranz. 1) A vorbi fără înțeles din cauza tulburărilor conștiinței; a fi în delir; a delira. 2) A spune lucruri absurde; a vorbi fără sens. [Sil. a-iu-] /Din aiurea

aiurì v. 1. a vorbi într’aiurea, a visa deștept; 2. fig. a rătăci: prin frunze aiurează șoptirile-i alene EM.

aĭuréz și (rar) -ésc v. intr. (d. aĭurea). Delirez, vorbesc într’aĭurea. V. bîĭguĭ.

arată toate definițiile

Intrare: aiurit (adj.)
aiurit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aiurit
  • aiuritul
  • aiuritu‑
  • aiuri
  • aiurita
plural
  • aiuriți
  • aiuriții
  • aiurite
  • aiuritele
genitiv-dativ singular
  • aiurit
  • aiuritului
  • aiurite
  • aiuritei
plural
  • aiuriți
  • aiuriților
  • aiurite
  • aiuritelor
vocativ singular
plural
Intrare: aiurit (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aiurit
  • aiuritul
  • aiuritu‑
plural
  • aiuriți
  • aiuriții
genitiv-dativ singular
  • aiurit
  • aiuritului
plural
  • aiuriți
  • aiuriților
vocativ singular
  • aiuritule
  • aiurite
plural
  • aiuriților
Intrare: aiurit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aiurit
  • aiuritul
  • aiuritu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • aiurit
  • aiuritului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: aiura
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aiura
  • aiurare
  • aiurat
  • aiuratu‑
  • aiurând
  • aiurându‑
singular plural
  • aiurea
  • aiurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aiurez
(să)
  • aiurez
  • aiuram
  • aiurai
  • aiurasem
a II-a (tu)
  • aiurezi
(să)
  • aiurezi
  • aiurai
  • aiurași
  • aiuraseși
a III-a (el, ea)
  • aiurea
(să)
  • aiureze
  • aiura
  • aiură
  • aiurase
plural I (noi)
  • aiurăm
(să)
  • aiurăm
  • aiuram
  • aiurarăm
  • aiuraserăm
  • aiurasem
a II-a (voi)
  • aiurați
(să)
  • aiurați
  • aiurați
  • aiurarăți
  • aiuraserăți
  • aiuraseți
a III-a (ei, ele)
  • aiurea
(să)
  • aiureze
  • aiurau
  • aiura
  • aiuraseră
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aiuri
  • aiurire
  • aiurit
  • aiuritu‑
  • aiurind
  • aiurindu‑
singular plural
  • aiurește
  • aiuriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aiuresc
(să)
  • aiuresc
  • aiuream
  • aiurii
  • aiurisem
a II-a (tu)
  • aiurești
(să)
  • aiurești
  • aiureai
  • aiuriși
  • aiuriseși
a III-a (el, ea)
  • aiurește
(să)
  • aiurească
  • aiurea
  • aiuri
  • aiurise
plural I (noi)
  • aiurim
(să)
  • aiurim
  • aiuream
  • aiurirăm
  • aiuriserăm
  • aiurisem
a II-a (voi)
  • aiuriți
(să)
  • aiuriți
  • aiureați
  • aiurirăți
  • aiuriserăți
  • aiuriseți
a III-a (ei, ele)
  • aiuresc
(să)
  • aiurească
  • aiureau
  • aiuri
  • aiuriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

aiurit (adj.)

  • 1. Care are comportări anormale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: trăsnit zănatic zăpăcit 5 exemple
    exemple
    • Apostol Bologa rămase cîteva clipe în tindă, aiurit, nesigur dacă a fost aievea Ilona sau poate numai închipuirea lui veșnic nesăturată și-a bătut joc de dînsul. REBREANU, P. S. 221.
      surse: DLRLC
    • Slab... aiurit, pășind ușor... îngenunche la picioarele soției sale. DELAVRANCEA, S. 114.
      surse: DLRLC
    • Radu gemu, tresări iarăși, își deschise ochii mari, speriați, îi ținu cîtva pironiți asupra amicului său, într-o căutătură aiurită și moartă, ca de nebun. VLAHUȚĂ, N. 40.
      surse: DLRLC
    • figurat Hîrciogii, aiuriți, înghiontiți și fugăriți. Se suceau, se învîrteau. CASSIAN, în POEZ. N. 117.
      surse: DLRLC
    • figurat [Rândunica] se-nălță aiurită la stele; apoi pluti spre miazănoapte și se lăsă – călăuzită de o scînteie – în munții cu brazi. BASSARABESCU, V. 52.
      surse: DLRLC
  • 2. adesea adverbial (Despre manifestările oamenilor) Care este anormal.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Radu, cu ochii aiurit pironiți în deșert... rămînea... dus pe gînduri. VLAHUȚĂ, N. 12.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba franceză ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea).
    surse: DEX '09 DEX '98

aiura aiuri

  • 1. intranzitiv A fi în stare de delir.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: delira 2 exemple
    exemple
    • De două ceasuri aiurează și tremură... DUMITRIU, N. 234.
      surse: DLRLC
    • S-o îmflat mîna ca butucul!... Pe urmă n-o mai putut să vorbească ca lumea, – aiura, săracul! POPA, V. 168.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Îmi pare că aiurezi. De unde dracul ai găsit obșteasca adunare la Agrigenta? NEGRUZZI, S. I 225.
        surse: DLRLC
      • figurat Înstrăinatul greier sub vatră aiurează, Schimbînd într-una locul. IOSIF, PATR. 12.
        surse: DLRLC
      • figurat O, ascultă numa-ncoace Cum la vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace! Codrii negri aiurează și izvoarele-i albastre Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre. EMINESCU, O. I 155.
        surse: DLRLC
  • 2. intranzitiv rar A se pierde în visări.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Și cu grabă-n veselie ieșind noaptea pe cîmpie, Ea se duse aiurind, Cu ochii la cer privind, Cum se duce neoprit Dorul cel nemărginit. ALECSANDRI, P. II 189.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni.
    surse: DEX '09 sinonime: ameți amăgi zăpăci
  • comentariu Pentru sensurile (1.) și (2.) se folosește prima variantă (aiura), iar pentru sensul (3.) se folosește cealaltă (aiuri).
    surse: DEX '09

etimologie:

  • aiure(a)
    surse: DEX '09 DEX '98

aiurit, -ă (persoană) aiurit aiurită

  • 1. Persoană care are comportări anormale; om zăpăcit, trăsnit, zănatic.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • limba franceză ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea).
    surse: DEX '09 DEX '98