4 intrări
29 de definiții
din care- explicative (19)
- morfologice (6)
- relaționale (4)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea).
aiurit1 sn [At: EMINESCU, P. 18 / Pl: ? / E: aiuri] (Rar) Bâiguit.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
aiurit2, ~ă [At: HEM 607 / Pl: ~iți, ~e / E: fr ahuri] 1-2 smf, a (Persoană) care este zăpăcit(ă). 3 av Trăsnit.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. [Pr.: a-iu-] – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj. (Despre oameni) Cu mintea tulbure, confuză; uluit, zăpăcit; p. ext. (despre manifestări ale oamenilor) care presupune o minte confuză. Apostol Bologa rămase cîteva clipe în tindă, aiurit, nesigur dacă a fost aievea Ilona sau poate numai închipuirea lui veșnic nesăturată și-a bătut joc de dînsul. REBREANU, P. S. 221. Slab... aiurit, pășind ușor... îngenunche la picioarele soției sale. DELAVRANCEA, S. 114. Radu gemu, tresări iarăși, își deschise ochii mari, speriați, îi ținu cîtva pironiți asupra amicului său, într-o căutătură aiurită și moartă, ca de nebun. VLAHUȚĂ, N. 40. ◊ Fig. Hîrciogii, aiuriți, înghiontiți și fugăriți. Se suceau, se învîrteau. CASSIAN, în POEZ. N. 117. [Rîndunica] se-nălță aiurită la stele; apoi pluti spre miazănoapte și se lăsă – călăuzită de o scînteie – în munții cu brazi. BASSARABESCU, V. 52. ◊ (Adverbial) Radu, cu ochii aiurit pironiți în deșert... rămînea... dus pe gînduri. VLAHUȚĂ, N. 12. ♦ (Substantivat) Om care acționează nechibzuit, împotriva rațiunii sănătoase.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Cu mintea tulbure; uluit, zăpăcit; p. ext. (despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) care arată o minte confuză. – V. aiuri.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
aiurit n. aiureală prelungită: un aiurit de jale EM.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
aĭurít, -ă adj. Cu gîndu aĭurea, zăpăcit, S. n., pl. urĭ. Rar. Aĭureală.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
AIURÍ vb. IV v. aiura.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
AIURÍ vb. IV v. aiura.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
AIURÍ vb. IV v. aiura.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
aiurá [At: ODOBESCU, ap. HEM 606 / V: ~ri / Pzi: ~réz / E: aiure(a)] 1 vi A delira. 2 vi A vorbi fără sens. 3 vi (Rar) A se pierde în visări. 4 vt (Fam; îf ~ri) A ameți pe cineva cu vorba.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
aiuri2 v vz aiura
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. (Rar) a se pierde în visări. [Pr.: a-iu-. – Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. (Și în forma aiuri) 1. A vorbi fără șir, fără înțeles, fiind în stare de inconștiență; a delira. De două ceasuri aiurează și tremură... DUMITRIU, N. 234. S-o îmflat mîna ca butucul!... Pe urmă n-o mai putut să vorbească ca lumea, – aiura, săracul! POPA, V. 168. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. Îmi pare că aiurezi. De unde dracul ai găsit obșteasca adunare la Agrigenta? NEGRUZZI, S. I 225. ◊ Fig. înstrăinatul greier sub vatră aiurează, Schimbînd într-una locul. IOSIF, PATR. 12. O, ascultă numa-ncoace Cum la vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace! Codrii negri aiurează și izvoarele-i albastre Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre. EMINESCU, O. I 155. 2. A se pierde în visări, a visa cu ochii deschiși. Și cu grabă-n veselie ieșind noaptea pe cîmpie, Ea se duse aiurind, Cu ochii la cer privind, Cum se duce neoprit Dorul cel nemărginit. ALECSANDRI, P. II 189. – Variantă: aiurí, aiuresc, vb. IV.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. 2. (Rar) A se pierde în visări. [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
AIURÍ vb. IV. v. aiura.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
A AIURÁ ~éz intranz. 1) A vorbi fără înțeles din cauza tulburărilor conștiinței; a fi în delir; a delira. 2) A spune lucruri absurde; a vorbi fără sens. [Sil. a-iu-] /Din aiurea
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
aiurì v. 1. a vorbi într’aiurea, a visa deștept; 2. fig. a rătăci: prin frunze aiurează șoptirile-i alene EM.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
aĭuréz și (rar) -ésc v. intr. (d. aĭurea). Delirez, vorbesc într’aĭurea. V. bîĭguĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
aiurit adj. m., s. m., pl. aiuriți; adj. f., s. f. aiurită, pl. aiurite
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; f. sg. aiurítă, pl. aiuríte
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
aiura (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiurează
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
aiuri (a ~) (a zăpăci) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aiuresc, imperf. 3 sg. aiurea; conj. prez. 3 să aiurească
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de CristinaDianaN
- acțiuni
aiurá vb., ind. prez. 1 sg. aiuréz, 3 sg. și pl. aiureáză
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
aiurez, -ram 1 imp.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
AIURÍT adj. 1. v. smintit. 2. v. zăpăcit.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
AIURIT adj. 1. aiurea, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deșucheat, pălăvatic, silhui, (înv. și reg.) prilestit, (reg.) șucheat, tui, (Mold.) tuieș, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, țăcănit. (Ce tip ~!) 2. buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, zăpăcit, (Olt.) zăbăuc, (Mold.) zălud, (fig.) împrăștiat. (Om ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
AIURÁ vb. v. delira.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
AIURA vb. (MED.) a delira, (înv. și reg.) a bîigui, (Olt.) a lozi. (~ din cauza febrei.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
substantiv masculin (M3) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
substantiv neutru (N29) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (V201) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (V401) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
aiurit, aiurităadjectiv
-
- Apostol Bologa rămase cîteva clipe în tindă, aiurit, nesigur dacă a fost aievea Ilona sau poate numai închipuirea lui veșnic nesăturată și-a bătut joc de dînsul. REBREANU, P. S. 221. DLRLC
- Slab... aiurit, pășind ușor... îngenunche la picioarele soției sale. DELAVRANCEA, S. 114. DLRLC
- Radu gemu, tresări iarăși, își deschise ochii mari, speriați, îi ținu cîtva pironiți asupra amicului său, într-o căutătură aiurită și moartă, ca de nebun. VLAHUȚĂ, N. 40. DLRLC
- Hîrciogii, aiuriți, înghiontiți și fugăriți. Se suceau, se învîrteau. CASSIAN, în POEZ. N. 117. DLRLC
- [Rândunica] se-nălță aiurită la stele; apoi pluti spre miazănoapte și se lăsă – călăuzită de o scînteie – în munții cu brazi. BASSARABESCU, V. 52. DLRLC
-
- 2. (Despre manifestările oamenilor) Care este anormal. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Radu, cu ochii aiurit pironiți în deșert... rămînea... dus pe gînduri. VLAHUȚĂ, N. 12. DLRLC
-
etimologie:
- ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DEX '09 MDA2 DEX '98
aiurit, aiurițisubstantiv masculin aiurită, aiuritesubstantiv feminin
- 1. Persoană care are comportări anormale; om zăpăcit, trăsnit, zănatic. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
etimologie:
- ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DEX '09 MDA2 DEX '98
aiuritsubstantiv neutru
- 1. Bâiguit. MDA2sinonime: bâiguit
etimologie:
- aiuri MDA2
aiura, aiurez / aiuri, aiurescverb
- 1. A fi în stare de delir. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLCsinonime: delira
- De două ceasuri aiurează și tremură... DUMITRIU, N. 234. DLRLC
- S-o îmflat mîna ca butucul!... Pe urmă n-o mai putut să vorbească ca lumea, – aiura, săracul! POPA, V. 168. DLRLC
- 1.1. A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
- Îmi pare că aiurezi. De unde dracul ai găsit obșteasca adunare la Agrigenta? NEGRUZZI, S. I 225. DLRLC
- Înstrăinatul greier sub vatră aiurează, Schimbînd într-una locul. IOSIF, PATR. 12. DLRLC
- O, ascultă numa-ncoace Cum la vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace! Codrii negri aiurează și izvoarele-i albastre Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre. EMINESCU, O. I 155. DLRLC
-
-
- 2. A se pierde în visări. DEX '09 MDA2 DLRLC
- Și cu grabă-n veselie ieșind noaptea pe cîmpie, Ea se duse aiurind, Cu ochii la cer privind, Cum se duce neoprit Dorul cel nemărginit. ALECSANDRI, P. II 189. DLRLC
-
etimologie:
- aiure(a) DEX '09 MDA2 DEX '98